Furtuna pe Neptun (XX)
Sunt drumuri ce la facem singuri, Si taine care nu se spun. E timp ca de sfarsitul lumii, Si oameni care nu mai vin.Cu suflete ce stau cascate si gata sa cuprinda totul, De-ai fi macar o clipa aici, sa afli ce inseamna dorul. Plecam si noi cand va fi randul, vom merge tot pe-acele drumuri Dar oare ne-om vedea vreodata, fiind iar toti, ca-n demult vremuri?
Read More
Emil Cioran – Dreapta masura
Un pic de durere te face profund,
Mai multă durere te-afundă prea mult.
C-un pic de avere n-ai lipsuri în casă,
Cu multă avere n-ai somn şi te-apasă.
Emil Cioran
Un pic de-mplinire te face mai bun,
Prea multă împlinire te face nebun.
Un pic de putere te face mai tare,
Prea multă putere pe alţii îi doare.
C-un pic de respect eşti încrezător,
Cu prea mult respect devii sfidător.
Un pic de-ngrijire te ţine mai bine,
Prea multă îngrijire-i o hibă-n gândire.
C-o slujbă, desigur, ai pâine pe masă,
Dar dacă ai zece, n-ai masă, n-ai casă.
Păstrează, creştine, măsura în toate,
Deloc nu e bine, iar prea mult te-abate
Încet, dar şi sigur de la pocăinţă
Şi te pricopseşte c-o altă credinţă.
Furtuna pe Neptun (IX)
"Sunt drumuri ce nu vin departe, Alaltăieri erai frumos. Crai mare şi domniţe multe, Simţeai că eşti nemuritor. Un dor cumplit, şi fără aer, Un piept uscat de prea mult gând. Privind în vis, copilăria, Un lucru petrecut frumos."
FOTO: pinterest.com
Dar,
Dar căzând din ceruri 'nalte, Printre oameni, printre fapte. Loc puţin pentru iubire, Loc prea mult pentru de toate.
FOTO: pinterest.com
Nu e linişte-n Ardeal
Nori de ploaie se adună Dinspre Cluj spre Odorhei. Unii vor să ne impună Să jucăm cum cântă ei. Minţile au luat-o razna; Umblă zvonul deşănţat Că-n Harghita şi Covasna Vor să facă "stat" în Stat ! S-a udat de lacrimi pragul; În Cristuru e prăpăd! Imnul românesc şi steagul Nu se-aud şi nu se văd !Read More
Ultima lumină
FOTO: pinterest
Sunt lucruri care nu se spun Sunt gânduri ce-or rămâne mute. Din vremuri vechi; dar parcă astăzi Voind a trece înspre dor.Read More
Radu Gyr – Întrebare
Radu Gyr
Adâncă-i noaptea, orele profunde ... Gemând, spre raftul cărţilor mă-ndrum şi-ntreb în şoaptă fiece volum: -Tu eşti? Şi cartea fuge şi se-ascunde.
Plângând, întreb portretul ei acum: -Tu eşti? Şi nici iubita nu-mi răspunde. Îmi umplu cupa-n vin să mă scufunde, întreb: -Tu eşti? Şi cupa piere-n fum. Şi-ntreb şi spada mea: -Tu eşti? Şi tace. Şi, cum mă prăbuşesc în jilţ, înfrânt, din zid o umbră albă se desface... Mă-ntorc spre ea cu sânge în cuvânt şi-n ochii lui Iisus e numai pace. Întreb: - Tu eşti? Şi umbra spune: - Sânt.
Scrisoare din Aiud
Iţi scriu o carte mamã din Aiud, din temnița cu lacrimi și zãbrele, cu ziduri reci, de unde nu s’aud cum mor în lanțuri visurile mele. Trec zilele de plumb mai greu ca anii, se scurge viata’n silnicã povarã; în suflet mi se scuturã castanii și plâng un vis pierdut de primãvarã. Flãcãul tãu voinic, cu piept de-aramã ce haiducea adesea pe poteci, azi nu mai e decât o umbrã, mamã, în temnița cu zidurile reci. Cu trupul rãstignit pe gratii, sânger când luna s’a oprit în vârf de brad ca o fãclie-aprinsã de un înger când moare’n temniţã un camarad. Iţi scriu o carte, poate cea din urmã când dansul Salomeei e în toi, cãci pânã’n zori o viaţã iar se curmã, cã zi și noapte moartea-i printre noi. Scrisoare din Aiud - Simion LeftferRead More
Veșnică amintire, eternă mărturisire! Colindul prizonierilor români din URSS
Sub fereastra amintirii ne-adunăm
cântecul de altădată-l colindăm.
Și-a cernut un înger florile tiptil
peste fruntea mea senină de copil.
Mamă, mamă, cresc nămeții, suferim,
flori de măr într-o cunună, velerim!
Brazii ard în vatra vechiului cătun
noi cântăm colindul unui nou Crăciun.
Doamne arde-n focul inimii zăpezi
fruntea noastră, mamă, iarăși s-o dezmierzi.
Mamă, mamă, cresc nămeții, suferim,
flori de ghiață-ntr-o cunună, velerim!
Răbufnește-n vaier stepa către cer
brazi își leagănă în vârfuri, Lerui, ler!
Trec în caravană magii dorului
peste fruntea rece-a luptătorului.
Mamă, mamă, cresc nămeții și pierim
fără nume, fără țară, velerim!...
Read More
E totul rânduit să se întâmple
Cum să trăiești frumos fără iubire,
Cum să visezi, să umbli, ori sa zbori,
Cum să cuprinzi neliniștea din zori
Și pacea din amurg dintr-o privire?
Cum să înoți prin mările de flori,
Cum să te bucuri de întreaga fire
Și viața ta să-și afle împlinire
Fără minunea care dă fiori?
E totul rânduit să se întâmple –
Cu simplitatea unei adieri –
Când de lumină sufletul se umple,
Dar dacă-n schimbul sterpei mângâieri
Ghețarii urii se ivesc la tâmple,
Nu-ți vei afla iertarea nicăieri.
FOTO: pinterest.com
