Furtuna pe Neptun (XVIII)
Se vor naste altii; exista un maine, Dar lipsesc intruna Ce ne-au fost batranii. Ramane speranta, cat inca este lumne, Mai ramane vreme, fix cat ajunge maine. Dar infinit vecie, celor ce n-au maine.Read More
Furtuna pe Neptun (XVII)
Clapele pianului sunt prea grele in seara asta si par mai negre decat de obicei. Si un bec s-a ars tocmai azi. Nici nu o sa-l schimb, il mai las asa o vreme. Inseamna pentru mine o prevestire a toamnei, intr-o toamna ce prea multe imi prevesteste.
FOTO: pinterest
Un abur dens si alb se ridica incalcit prin geamul inalt. Privesc departe, printre degetele vinetii lipite de ochi, un fum de soba abia incalzita ce isi face loc in aerul greu, rece si ud. Pisica se cuibareste a vreme rea pe o perna ce tocmai am scos-o din sifonier. E perna ei de toamna pe care o prefera cand e vreme rece.
Cam toate sunt la fel. Sa stii ca putine s-au schimbat intr-un an. De fapt, schimbarile s-au intamplat fix dupa plecarea ta. Toate sunt la locul lor, doar locul nu mai este acelasi si nici locul tau dincolo.
Read MoreFurtuna pe Neptun (XVI)
Il aud cum vine. Pasii grei, anevoiosi, mangaie parca podeaua sa nu cumva sa o raneasca; sa nu-i ciobeasca lacul.
In pragul usii ridica glasul ca intr-un cantec pe care sta sa il fredoneze. Si vrea sa-l cante frumos, cum stia pana nu demult sa rosteasca versuri pe linii melodice spontane, ce pareau atunci, pe loc, ca bine ticluite.
FOTO: pinterest.com
Stii ce imi pare rau; ca ultima oara, cand am fost la el, a rostit in usa, la plecare, niste versuri ce pareau din Eminescu. Nu le mai auzisem pana atunci dar ritmul sacadat si plin de voiosie, m-a indemnat sa le tin minte. Si numai pana la iesire mi le-am amintit. Le-am uitat, dar gandul acela si emotia momentului ma starneste astazi si ma infurie. Se poate, oare, sa uiti asa ceva???
La revedere iti voi aminti de o intalnire in luna mai; de parfum de floare si primavara trecuta bine. O sa-ti vorbesc ca am scris asta si ca despre tine era acolo. Si sa-mi ramana cuvintele astea dovada ca nu am uitat nicio clipa frumosul din timpurile tale. Fiindca stii ceva, … o sa-ti pot vorbi multe. Tu, pana atunci, doar simte.
Read MoreFurtuna pe Neptun (XV)
Aproape ca stiu cum este afara. Si aerul stiu cum miroase si numai trei oameni pot trece chiar acum pe sub geamurile inalte.
Sunt mai mult de doua luni de cand nu am iesit afara iar simturile mi s-au ascutit atat de mult, incat pot interpreta orice trepidatie, ori zgomot, orice fosnet stiu de la ce este si cine l-a facut. Pot descrie in detaliu ce se intampla intr-un anumit moment al zilei, fara sa privesc afara.
Trebuie sa aerisesc camera. Aerul din seara asta este racoros si plin de melancolie. E ca dintr-o toamna ce pare ca am mai trait-o candva, prin copilarie. Si trebuie sa fie asa pentru ca si asta o simt.
Si mi-e frica. De fapt de asta am si vrut sa scriu. Mi-e frica ca-l voi pierde. Si apoi, navalesc peste mine valuri de amintiri, promisiuni si dorinte neimplinte. Sunt un copil ce prea multe si-a dorit, iar acum, cand le-a putut avea, nu a facut nimic sa le dobandesca; nimic sa le mai si pastreze.
Calatoria asta trebuie sa o faca singur. Si este aproape un an…
Read MoreFurtuna pe Neptun (XIV)
Nu voi imbatrani ca ei.
Iar asta mi se pare cu adevarat cea mai grea pierdere a trecerii mele prin lume.
Un cârd de rațe si numai cinci ani. Prea multe sunt o suta, toate intr-un singur loc. Aproape ca lumea intreaga e numai cat un cârd de rațe. Si fericire deplina sub soare de sfarsit de mai.
O liniste deplina si lipsita de insemnare la varsta copilului care avea sa afle mai tarziu ca a trait cel mai frumos la numai cei cinci ani ai lui.
Dar omul care le deschidea poarta ca sa iasa; dar tata care mergea cu mine doar ca sa le vedem… Apoi, fuga printre ele, zapacite de energia unui pusti cu doar patru ani mai mare decat ele. Toate, cate, unde …
Read MoreFurtuna pe Neptun (XIII)
Iti vine sa fugi spre tine.
Incep sa lipseasca oameni iar cativa din cei ce mi-au fost sfaturi pe lume, au trecut prea repede in lumi pe care le-am dorit lasate unor timpuri pe care sa le aleg eu, mai tarziu – mult mai tarziu. Mai bine niciodata.
Incep sa lipseasca oameni iar asta ma consuma intr-o epuizare pe care ca sa o intelegi trebuie sa o cercetezi cu firea. E un examen pe care nu-l voi trece, cred, niciodata.
Se lasa greu si noaptea iar iarna asta iar nu imi va place. Lipseste zapada iar trei locuri de la masa de Craciun nu au fost ocupate nici in acest an. Si nici pisoiul nu a mai tors.
Tacamuri asezate cu grija de parca pregatite unui oaspete pe care il astepti demult. Ce-a fost prea multa vreme plecat iar in aceasta iarna sigur ca trebuie sa ajunga.
Read MoreFurtuna pe Neptun (XII)
Tot ce naste si e viu, Tot ce juramant cuprinde. De nimic raman in urma, Toate cele de pe lume. Albe nopti, in gand decenii, Fapte ce-au mai fost o data, Viata la sfarsit de timpuri. Vin milenii; intr-o noapte ...
Furtuna pe Neptun (XI)
Ai crede ca se termina lumea.
Dar nu. Se termina doar oamenii din lumea care i-a primit.
Vecie; fie, inc-o data.
FOTO: pinterest.com
Ecouri de copii in ceata de octombrie. Ce vis din copilarie il alearga dis de dimineata?
Precis isi aminteste toate; pe toate vrea sa le cuprinda ca intr-o revedere asteptata o viata intreaga.
Oare am putea sa masuram cu gandul, un dor de mic pierdut; gasit? Dar o fi dor, o fi placere in ducerea definitiva? Cum judeci Tu, cum pricepi fapta ce-a jefuit de zile inca un om?
Read MoreFurtuna pe Neptun (X)
Crede cât poţi. E numai atât cât poţi acum pricepe iar data viitoare iţi promit mai mult.
Grozav regret, o urmă de simţire şi totuşi nicio amintire.
FOTO: pinterest.com
Furtuna pe Neptun (IX)
"Sunt drumuri ce nu vin departe, Alaltăieri erai frumos. Crai mare şi domniţe multe, Simţeai că eşti nemuritor. Un dor cumplit, şi fără aer, Un piept uscat de prea mult gând. Privind în vis, copilăria, Un lucru petrecut frumos."
FOTO: pinterest.com
