Furtuna pe Neptun (XXIX)

Altadata ne vorbeam. Acum doar iti voi scrie ca de la inima la suflet.

Asa am inceput aseara. Si dupa ce am scris tot, am decis sa sterg.

Am stat pana tarziu si am scris aproape doua ore. Am citit notite, am deschis ciorne – toate din telefon, asa cum mi le notez eu cand mi se aseaza in minte un gand care stiu ca trebuie pus pe litere.

Am citit jurnalul doar ca ce a iesit mi-a placut doar mie.

Jurnalul acesta este in vazul lumii iar lucruri pe care le-am gasit nu vor fi intelese. Nici nu trebuie, stiu, dar nici nu trebuie.

Insa, ati fost cu mine si ati citit peste umar toate cele. Dincolo de litere si cuvinte sunt fapte, intamplari si momente ce s-au petrecut in lipsa. Ah, da, si oameni! Oameni noi cu cizme negre si fara capatai care nu stiu prin ce lucrare ascunsa au patruns in inimi si au tulburat suflete. Nemernic, da, dar cine sa o spuna? Nu, lasati – prea mult. Si asa scenariul a fost prost si mi-am intrecut cu mult „conditia”. 🙂

De unde, cum si de ce, sa-mi spuneti! Poate treceti pe aici ca in urma cu trei nopti si ramanem de vorba in bucatarie tot fix cat arde o tigara.

Intre timp, aici, ne prefacem ca suntem independenti, ca nu avem nevoie decat de noi si e bine. Unitatea pe care o repetati dupa ce imi vorbeati despre prietenul care isi expunea intimitatea familiei, intre timp si de aici a disparut. Uratul se intampla chiar astazi si da, nu am fost pregatit pentru asta.

Pana atunci ramane azi, 23 noiembrie. Si a trecut, si trece. 🙂