Adrian Lesenciuc – Balada

“Nenea Carol, sau profesorul, cum aveam sa-i zic mai tarziu, era marele compozitor Carol Miculi, de la care am deprins nu atat cantecul, cat mai ales dragul de a-l cauta. Dar si notele. El venise in acea vara la Sipote, chemat de tata imediat dupa ce s-a mutat din Boian, si avand si pianul cu el – nu-i putea lipsi nici in zilele sale de odihna – a vazut ca am ureche muzicala. M-a luat in toate plimbarile lui si m-a pus sa ascult natura, sa o redau intocmai, nealterata, apoi sa vin cu ceea ce omul a creat si sa redau in armonie cu sunetele naturii, si-n cele din urma m-a pus sa deschid urechea la tot ceea ce canta taranul roman, deja incorporand intreaga natura, susurul si mugetul Obcinilor. L-am ascultat si am inceput a deprinde cu el muzica, asa cum se stie ea a fi invatata la scolile inalte, dar muzica adevarata, cantecul, e doar cel pe care l-am simtit la varsta de aproape un an, in bratele mamei, privind soarele cum se prelingea printre brazi. Caci are soarele in asfintit o culoare galbena ca mierea si se intinde peste obcini ca pe felia de paine domneasca.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 20826898.jpg

L-am prins odata pe nenea Carol soptindu-i tatei:

– Copilul asta are talent cu carul. Ar fi pacat sa nu-l lasi sa se dezvolte.

Nu stiu ce a mormait tata, sau nu mai stiu, oricum era tare mandru de mine. Cum si de Emilian era mandru, chit ca n-apucase sa termine nici primul an la Cernauti. Si n-a apucat sa-si incheie nici macar copilaria. 

Cat despre mine, pot spune ca mi-e dor de discutiile acelea cu mama cel putin cat mi-e dor si de Emilian. Cred ca tot ce-am invatat in viata, am invatat de la el. Caci daca imi ziceau mama sau tata ceva, tot de la el invatam mai bine, caci ma lasam purtat de faptele lui de frate mai mare cu doi ani. Dar Emilian nu mai este. Vocea lui insa nu mi-o poate scoate nimeni din cap, cum nu-mi poate scoate nici cantecul lui Ilasco.

– Unde se duc copiii cand se duc de tot? – l-am intrebat intr-o zi pe tata.

– La Domnul se duc. Are El o curte mare si pufoasa, printre nori, unde cresc pomi si verdeata, si e liniste si nicio durere.

– Si nu tuseste nimeni pe acolo?

– Nu, copile, nu tuseste nimeni. Toti cei care ajung acolo sunt vindecati pentru totdeauna si nu fac altceva decat sa se joace cu ingerii.

– Toata ziulica mare?

– Toata.

– Si se aud si cantece acolo?

– Oho! Si inca ce cantece! Ostile dumnezeiesti canta continuu.

– Nu la cantecele astea ma gandesc, ci la alea cum canta Ilasco pe toloaca.

– Aha, zise tata. Da, sigur, sunt si cantece din fluier, si din caval…

– Tata, atunci vreau si eu acolo.”


Recomandare de carte – Adrian Lesenciuc – Balada – pret redus pe Libris.ro

Comenteaza si tu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.