Elena Ferrante – Prietena mea geniala

“Intr-o zi ne intorceam de la scoala, eram patru sau cinci fete. Cu noi era Marisa Sarratore, care de obicei ne insotea nu pentru ca ne era simpatica, ci pentru ca speram ca, prin ea, am fi putut intra in contact cu fratele ei mai mare, adica Nino. Ea a remarcat-o prima pe Melina. Femeia mergea pe partea cealalta a soselei, cu pasi lenti, ducand intr-o mana un cornet din care, cu cealalta, lua si manca.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 10869969.jpg

Marisa ne-a aratat-o spunandu-i badaranca, dar fara dispret, numai pentru ca repeta expresia folosita in casa de mama ei. Lila, imediat, chiar daca era mai mica de statura si foarte slaba, i-a dat o palma atat de puternica, incat a doborat-o la pamant si a facut-o la rece, cum era obisnuita sa faca in toate momentele de violenta, fara sa tipe inainte si fara sa tipe dupa, fara un cuvant de avertizare, fara sa holbeze ochii, de gheata si hotarata.
Eu mai intai i-am venit in ajutor Marisei, care deja plangea, si am ajutat-o sa se ridice, apoi m-am intors sa vad ce facea Lila. Coborase de pe trotuar si se ducea spre Melina traversand soseaua fara sa-i pese de camioanele care treceau. Am vazut in atitudinea ei, mai mult decat pe chip, ceva ce m-a tulburat si pe care inca mi-e greu sa-l definesc, astfel ca pentru moment ma voi multumi sa spun asa: desi se misca taind soseaua, mica, negricioasa, nervoasa, desi o facea cu obisnuita ei determinare, era incremenita. Incremenita in ce facea ruda mamei ei, incremenita de mila, incremenita ca statuile din sare. Aderenta. Unita cu Melina care avea in palma sapunul negru, moale, abia cumparat din subsolul lui don Carlo, si din care, cu cealalta mana, lua si manca.”


Recomandare de carte – Elena Ferrante – Prietena mea geniala – pret redus pe Libris.ro

Comenteaza si tu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.