Furtuna pe Neptun (XV)

Aproape ca stiu cum este afara. Si aerul stiu cum miroase si numai trei oameni pot trece chiar acum pe sub geamurile inalte.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 909f449769f67498855ea7bf5be3c36c.jpg

Sunt mai mult de doua luni de cand nu am iesit afara iar simturile mi s-au ascutit atat de mult, incat pot interpreta orice trepidatie, ori zgomot, orice fosnet stiu de la ce este si cine l-a facut. Pot descrie in detaliu ce se intampla intr-un anumit moment al zilei, fara sa privesc afara.

Trebuie sa aerisesc camera. Aerul din seara asta este racoros si plin de melancolie. E ca dintr-o toamna ce pare ca am mai trait-o candva, prin copilarie. Si trebuie sa fie asa pentru ca si asta o simt.

Si mi-e frica. De fapt de asta am si vrut sa scriu. Mi-e frica ca-l voi pierde. Si apoi, navalesc peste mine valuri de amintiri, promisiuni si dorinte neimplinte. Sunt un copil ce prea multe si-a dorit, iar acum, cand le-a putut avea, nu a facut nimic sa le dobandesca; nimic sa le mai si pastreze.

Calatoria asta trebuie sa o faca singur. Si este aproape un an…


cc: C.M.

Comenteaza si tu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.