Jennifer L. Armentrout – Sa nu spui niciodata pentru totdeauna

„Cand a ajuns la capatul randului de banci, el s-a intors si a trecut prin spatele locului ocupat de mine, iar eu mi-am indreptat privirea asupra soldurilor sale inguste, continuand cu abdomenul pe care i-l atinsese fata si tot mai sus, pana la fata lui.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 1259096.jpg
Mi s-a oprit respiratia.
Mintea mea nu putea sa proceseze ce vedea. Nu mai functiona.
M-am holbat la el, vazandu-l cu adevarat, vazand un chip familiar, si totusi nou pentru mine, mai matur decat mi-l aminteam, si totusi dureros de frumos. Il cunosteam. Doamne, l-as fi recunoscut oriunde, chiar daca trecusera patru ani si ultima data cand il vazusem, in noaptea aceea atat de oribila, imi schimbase viata pentru totdeauna.
Era ceva supranatural.
Acum motivul pentru care imi aparuse in minte in dimineata aceea avea sens, fiindca il vazusem fara sa-mi dau seama ca era chiar el.
Nu ma puteam misca, nu puteam sa respir si nu imi venea sa cred ce se intampla. Mainile mi-au alunecat de pe banca, aterizandu-mi fara viata in poala, cand el s-a trantit pe scaunul de langa mine. Privirea lui era indreptata asupra fetei, care se asezase langa el, iar profilul sau, cu mandibula puternica inca neconturata ultima data cand il vazusem, s-a inclinat cand privirea i s-a mutat spre partea din fata a salii de clasa, oprindu-se asupra tablei care acoperea peretele. Baiatul arata la fel ca odinioara, doar ca mai dezvoltat, si toate trasaturile ii erau mai… definite. De la sprancene, mai intunecate decat parul intre saten si brunet, la genele dese, la pometii lati si la umbra de barba care-i acoperea curbura maxilarului.

Doamne, crescuse asa cum imi imaginasem ca o va face pe cand aveam doisprezece ani si am inceput sa ma uit cu adevarat la el, sa-l vad ca pe un baiat.
Nu-mi venea sa cred ca era acolo. Inima mea incerca sa se elibereze din piept, cand buzele lui, mai pline decat imi aminteam, au schitat un zambet, iar mie mi s-a pus un nod in stomac, fiindca ii aparuse gropita din obrazul drept. Era singura gropita, nu avea pereche. Era doar una. Mintea m-a purtat inapoi in timp si nu m-am putut gaindi decat la cele cateva momente in care il vazusem relaxat. Sprijinindu-se de spatarul scaunului care parea prea mic pentru el, si-a intors incet capul spre mine. Ochii lui, caprui cu mici pete aurii, i-au intalnit pe ai mei.
Ochi pe care nu ii uitasem niciodata.
Zambetul relaxat, aproape lenes, pe care nu-l mai vazusem pana atunci pe chipul lui, a inghetat. Buzele i s-au intredeschis si pielea bronzata i-a fost cuprinsa de paloare. Petele aurii din ochii lui au parut ca se intensifia atunci cand a facut ochii cat cepele. Ma recunoscuse. Desi ma schimbasem mult de atunci, era clar ca ma recunoscuse. A inceput si se miste din nou, aplecandu-se in scaun spre mine. Patru cuvinte din trecut imi rasunau in minte.
Nu scoate un sunet.
— Soricel? a soptit el.”


Recomandare de carte – Jennifer L. Armentrout – Sa nu spui niciodata pentru totdeauna – pret redus pe Libris.ro

Comenteaza si tu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.