Irvin D. Yalom – Plansul lui Nietzsche

“- Hai sa nu vorbim despre om la modul abstract, insista Breuer, ci despre un singur om in carne si oase – acest pacient al meu. Luati in consideratie situatia sa. Mai are doar cateva zile sau saptamani de trait! Ce sens are sa-i vorbesti despre optiuni?

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 311769.jpg

Neintimidat, Nietzsche raspunse pe loc.

– Daca nu stie ca va muri, cum poate pacientul dumneavoastra sa decida cum sa moara?

– Cum sa moara, domnule profesor?

– Da, trebuie sa decida cum sa infrunte moartea: sa discute cu ceilalti, sa dea sfaturi, sa spuna lucrurile pe care le-a pastrat pentru a le spune inainte de moarte, sa-si ia ramas-bun de la ceilalti, sau sa fie singur, sa planga, sa sfideze moartea, s-o blesteme, sa-i fie recunoscator.

– Dumneavoastra discutati un ideal, o abstractie, iar eu trebuie sa ingrijesc individul, omul in carne si oase. Stiu ca va muri, si ca va muri in dureri mari, in scurta vreme. De ce sa-l terorizez cu asta? Mai presus de orice, trebuie pastrata speranta. Si cine altcineva decat medicul poate sa intretina. speranta?

– Speranta? Speranta e raul final! Nietzsche aproape ca tipa. In cartea mea Omenesc, prea omenesc sugeram ca atunci cand cutia Pandorei s-a deschis si relele pe care Zeus le pusese inauntru s-au imprastiat in lumea omului, a mai ramas, nestiut de nimeni, un ultim rau: speranta. Inca de atunci, omul a gresit privind cutia si continutul ei de speranta drept un sipet al norocului. Dar noi am uitat ca dorinta lui Zeus era ca omul sa continue sa se chinuie. Speranta e cel mai rau dintre rele pentru ca ea prelungeste chinul.

– Sugestia dumneavoastra este deci ca un muribund ar trebui sa-si scurteze viata daca doreste.

– Asta e o optiune posibila, dar numai in lumina unei cunoasteri complete.

Breuer se simti triumfator. Avusese rabdare. Lasase lucrurile sa se desfasoare in voie. Iar acum putea vedea rasplata strategiei sale ! Discutia mergea exact in directia dorita de el.

– Va referiti la sinucidere, domnule profesor. Sa fie sinuciderea o optiune?

Din nou, Nietzsche raspunse ferm si clar.

– Fiecare persoana are dreptul la propria moarte. Si fiecare trebuie sa dispuna de ea in felul sau. Probabil – doar probabil – ca exista un drept in virtutea caruia putem lua viata unui om. Dar nu exista nici un drept prin care putem lua moartea unui om. Asta nu e alinare. Asta-i cruzime!

Breuer insista.

– Va fi vreodata sinuciderea optiunea dumneavoastra?

– E greu sa mori. Am simtit intotdeauna ca recompensa finala a celui mort este ca nu va mai muri!

– Recompensa finala a celui mort: ca nu va mai muri!

Breuer dadu aprobator din cap, se intoarse la birou, se aseza si lua tocul: Pot sa notez asta?

– Da, bineinteles. Dar sa nu ma plagiez singur. Nu am creat acum aceasta fraza. Ea apare alta carte a mea, Stiinta voioasa.

Lui Breuer nu-i venea sa creada ca are atata noroc. In ultimele cateva minute Nietzsche mentionase amandoua cartile pe care i le daduse Lou Salome.”


Recomandare de carte – Irvin D. Yalom – Plansul lui Nietzsche – pret redus pe Libris.ro

Comenteaza si tu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.