Harper Lee – …Sa ucizi o pasare cintatoare

“Tot cicalindu-l, am reusit pina la urma sa-l conving pe Jem si, spre usurarea mea, o vreme a lasat-o mai moale cu jocul. Continua sa sustina totusi ca Atticus n-ar fi spus ca n-avem voie, ceea ce inseamna ca, in realitate, aveam. Ei, si chiar daca Atticus ar spune nu, ar gasi el, Jem, o portita de scapare: n-am avea decit sa schimbam numele personajelor si gata, nimeni nu ne-ar mai putea invinui ca ne jucam de-a cineva anume. 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 815605.jpg

Dill a imbratisat din toata inima planul acesta de actiune! Oricum, Dill, care-i tinea hangul lui Jem in toate privintele, imi cam punea rabdarea la incercare. La inceputul verii ma ceruse in casatorie, ca indata dupa aceea sa uite. Ma insemnase ca pe un lucru al lui, zicindu-mi ca sint singura fata pe care o va iubi vreodata, apoi ma neglijase. L-am batut in doua rinduri, dar nu mi-a folosit la nimic, dimpotriva, s-a imprietenit si mai mult cu Jem. Petreceau zile intregi in „casa din copac” complotind si planuind, iar pe mine ma chemau numai cind aveau nevoie de un al treilea. Asa ca un timp nu m-am amestecat nici eu in proiectele lor mai temerare si, cu riscul de a fi numita „fata”, mi-am petrecut amurgurile care mai ramasesera din vara aceea mai mult cu dorrmisoara Maudie Atkinson, pe veranda ei. 

Jem si cu mine aveam totdeauna dreptul de libera intrare in curtea domnisoarei Maudie, cu conditia sa nu ne apropiem de azalee, insa relatiile noastre nu erau definite suficient de clar. Inainte ca Jem si cu Dill sa ma excluda din planurile lor, nu era decit o cucoana oarecare din vecini, ce-i drept insa, o prezenta destul de blajina. 

Acordul nostru tacit cu domnisoara Maudie prevedea ca avem voie sa ne jucam pe gazonul ei, sa mancam struguri, cu conditia de a nu-i strica vita, si sa exploram vasta ograda din dos – clauze atit de generoase, incit arareori vorbeam cu dinsa, caci aveam grija sa pastram echilibrul delicat al relatiflor noastre; prin purtarea lor insa, Jem si cu Dill m-au facut sa ma apropii mai mult de ea. 

Domnisoara Maudie nu isi putea suferi casa: timpul petrecut inauntru i se parea timp pierdut. Era vaduva si, in plus, o doamna cu insusiri cameleonice, care-si lucra straturile de flori cu o veche palarie de pai pe cap si in salopeta barbateasca, pentru ca, dupa baia de la ora cinci, sa se instaleze pe veranda si sa troneze asupra strazii in chip de frumusete atot-stapinitoare. 

Tinea la tot ce creste pe pamintul Domnului, chiar si la buruieni. Cu o singura exceptie. De gasea o frunza de ciufa in curtea ei, era ca la a doua batalie de pe Marna: navalea asupra plantei, inarmata cu un hirdau de tinichea si o dinamita la radacina cu o substanta otravitoare care, zicea dinsa, e atit de puternica, incit ne-ar da gata pe toti daca nu ne-am feri. 

— De ce n-o smulgeti pur si simplu? am intrebat-o o data, dupa ce asistasem la o campanie prelungita impotriva unei frunze de cel mult trei toli. 

— S-o smulg, fetito, s-o smulg?

Si domnisoara Maudie ridica de jos lastarul rapus si strivi intre degete tulpina firava: citeva seminte microscopice cazura jos.

— Afla ca o ramurea din planta asta, una singura, poate distruge o curte intreaga. Asa sa stii. Cind vine toamna, asta se usuca si vintul o imprastie in tot tinutul Maycomb! 

Dupa chipul domnisoarei Maudie, se vedea cit de colo ca o atare eventualitate e pentru ea ca ciuma din Vechiul Testament. Avea un fel de a vorbi cam raspicat pentru o doamna din tinutul Maycomb. “


Recomandare de carte – Harper Lee – …Sa ucizi o pasare cintatoare – pret redus pe Libris.ro

Comenteaza si tu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.