Mihail Sadoveanu – Baltagul

“Cum a facut nevasta lui Lipan calea intoarsa, vremea s-a zbarlit. S-a rasucit vantul si a prins a bate de catra miezul-noptii. Dezgheturile au stat. Lumina a slabit in dosul paclelor. Cu aceasta suflare rece in spate si pe sub fuga aceasta de nouri subtiri, cei doi calatori au umblat in tacere ca printr-o tara noua. Abia o vazusera in ajun si acuma n-o mai cunosteau.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 689961.jpg

Caii bocaneau cu potcoavele lui mos Pricop prin gloduri inghetate si grunzuri. Drumurile si potecile erau pustii. Ferestrele crasmelor degeaba aratau covrigei uscati in gaturi de sticla cu bauturi colorate. Aveau un aer de parasire si dezolare. Asta insa pentru putina vreme, caci biruinta deplina a soarelui nu putea sa intarzie.
Toate stateau ca-ntr-o asteptare. Cand vor porni iar la vale puhoaiele, trebuiau sa duca o veste noua. Asa dezlega Vitoria intelesul acestor infatisari schimbate.
La marginea celei din urma Dorne, cum intrau, era crasma dupa randuiala. Au descalecat s-au lasat caii unul langa altul, fara sa-i lege, fara sa le deie graunte.
S-a ridicat de dupa gratiile tejghelei o femeie, care se silea sa opreasca, cu palma, cascaturi somnoroase. Vitoria a poftit o garafa de vin s-a cerut si al treilea pahar. Crasmarita a asezat la rand si al treilea pahar. Au vorbit putine lucruri despre vreme, despre nutretul vitelor. Desi somnoroasa, fiind femeie si crasmarita pe deasupra, gazda n-a lipsit sa-si puie intrebarile cunoscute.”


Recomandare de carte – Mihail Sadoveanu – Baltagul – pret redus pe Libris.ro

Comenteaza si tu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.