Parinoush Saniee – Cei ramasi si cei plecati

“Va intrebati de ce sunt nervos si agitat. Opt ani! Toata copilaria mea a insemnat intuneric, spaima, mama tipand dintr-odata sa raman nemiscat oriunde-as fi, trezirile bruste in miez de noapte, sunetul sirenelor, bataile inimii ei si rugaciunile pe care le murmura ingrozita sub scari. La fiecare explozie, tipa si i se taia respiratia, apoi rasufla usurata spunand “Slava Domnului ca n-a cazut aici!”. Apoi spaima o cuprindea din nou. Se intrista pentru cei inghititi de daramaturi. Traiam in fiecare zi cu teama ca e randul nostru. Nu am reusit niciodata sa scap de teroarea din anii aia, care mi-a patruns, picatura cu picatura, in toata fiinta.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 11965900.jpg

In fiecare zi, in drum spre scoala, ii numaram pe cei care murisera in bombardamentele din noaptea anterioara sau pe front si priveam fotografiile cu ei, care se schimbau mereu, de parca cineva ar fi pregatit zilnic un album foto al cartierului. Nu se intampla nimic frumos. Pe-atunci nu stiam nimic despre sotul matusii Mahnaz, despre moartea unchiului Habib, despre plecarea unchiului Mehdi, despre problemele economice si despre toate lipsurile, dar vedeam ca toata lumea e deprimata, nervoasa, ingrijorata. Tata statea mereu cu urechea lipita de radio si apoi ne dadea vesti si mai groaznice decat ce ni se intampla noua. Mama critica tot timpul programele televiziunii nationale. Singura noastra distractie erau casetele video ilegale la care ne uitam in secret. O data pe saptamana, Javad venea cu o geanta plina cu filme pe caseta. Ce spectacol mai era! 

Ziceai ca facem trafic cu heroina. Tata statea de paza in capul strazii, iar eu, la usa de la intrare. Intre timp, mama alegea repede cateva filme. Dupa ce pleca Javad, mai stateam o vreme cu frica-n san, ca nu cumva sa fi fost prins pe strada si sa ne denunte. Mama imi tot amintea sa nu cumva sa spun la scoala ceva despre casetele video, sa nu cumva sa-mi scape ca tata bea uneori alcool, sa nu cumva sa spun ca mama nu-si acopera capul cand avem musafiri… Sa nu cumva sa… Sa nu cumva sa… Eram buimac, nu mai stiam ce e bine si ce e rau. Un copil cuminte trebuie sa nu minta sau sa spuna minciunile potrivite? Siguranta noastra depindea de minciuni, iar eu nu prea stiam sa mint. Intr-o zi, am facut prostia sa-i zic unui coleg marele nostru secret si i-am spus ca in seara dinainte un prieten de-al tatei a adus niste vin facut de el, ca eu si fratele meu am reusit sa gustam pe furis din paharul tatei si ca avea un gust ciudat.”


Recomandare de carte – Parinoush Saniee – Cei ramasi si cei plecati – pret redus pe Libris.ro

Comenteaza si tu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.