Furtună pe Neptun (III)

– Cu totul interesant şi pe deplin adevărat, exclamă unul!

– Dar iată că şi eu am o povestire asemănătoare, zise celălalt din margine.

Era puţin trecut de miezul nopţii, mirosul ploii plutea în aer iar răcoarea serii ne cuprindea pe toţi ca într-o îmbrăţişare ce am mai cunoscut doar în timpul şcolii, prin sălile de examene în care anticipam ziua următoare de examinare, domolind emoţii şi gesticulând cu gesturi ample prezentarea ce o aveam de făcut. Ah, ce timpuri, ce ani, ce fericiri …

Bătrânul sosise de puţină vreme iar acum, sprijinit în băţ privea cu simpatie la noi toţi cei adunaţi în locuinţa cu tavane joase.

– Păi da, fiindcă voi m-aţi cercetat ca pe unul ce cunoaşte lucruri şi înţelege semne, dar cu adevărat că niciunul nu aţi reuşit în vreme a-mi cunoaşte pe deplin purtarea. Acum, fiindcă v-aţi aflat cu toţii aici, înţeleg că vremea e prea scurtă, că timpul meu e cam strunit şi gata să se rupă – atâta vreme are să urmeze, că de ar putea afla omul asta mai înainte de timpul lui, l-ar cuprinde groaza şi ar muri înecat în dejnădejde. E vreme să le aflaţi pe toate, fiţi cu bine şi la loc potrivit; pe toate o să le cunoaşteţi.

Cel înţelept va cunoşte sens în toate cele iar cel nebun pe toate le va rătăci. Vei dori lucruri şi vei primi fapte – un paradox cât o creaţie de mare, ca în final, toate faptele să ţi se întâmple lucruri.