Versuri Archives | Blogul Autorului

Emil Cioran – Dreapta masura

Posted by Andrei Ernest on 15 sept., 2019 in Versuri | 0 comments

Un pic de durere te face profund,
Mai multă durere te-afundă prea mult.
C-un pic de avere n-ai lipsuri în casă,
Cu multă avere n-ai somn şi te-apasă.

AceastÄ imagine are atributul alt gol; numele fiÈierului este ScreenHunter_5040-Aug.-13-12.54.jpg

Emil Cioran

Un pic de-mplinire te face mai bun,
Prea multă împlinire te face nebun.
Un pic de putere te face mai tare,
Prea multă putere pe alţii îi doare.

C-un pic de respect eşti încrezător,
Cu prea mult respect devii sfidător.
Un pic de-ngrijire te ţine mai bine,
Prea multă îngrijire-i o hibă-n gândire.

C-o slujbă, desigur, ai pâine pe masă,
Dar dacă ai zece, n-ai masă, n-ai casă.
Păstrează, creştine, măsura în toate,
Deloc nu e bine, iar prea mult te-abate

Încet, dar şi sigur de la pocăinţă
Şi te pricopseşte c-o altă credinţă.

Furtuna pe Neptun (IX)

Posted by Andrei Ernest on 13 mai, 2019 in Semnate de Autor, Versuri | 0 comments

"Sunt drumuri ce nu vin departe,
Alaltăieri erai frumos.
Crai mare şi domniţe multe,
Simţeai că eşti nemuritor.

Un dor cumplit, şi fără aer,
Un piept uscat de prea mult gând.
Privind în vis, copilăria,
Un lucru petrecut frumos."

FOTO: pinterest.com

Dar,

Posted by Andrei Ernest on 10 feb., 2019 in Versuri | 0 comments

Dar căzând din ceruri 'nalte,

Printre oameni, printre fapte.

Loc puţin pentru iubire,

Loc prea mult pentru de toate.

FOTO: pinterest.com

Nu e linişte-n Ardeal

Posted by Andrei Ernest on 18 ian., 2018 in Versuri | 0 comments

Nori de ploaie se adună
Dinspre Cluj spre Odorhei.
Unii vor să ne impună
Să jucăm cum cântă ei.

Minţile au luat-o razna;
Umblă zvonul deşănţat
Că-n Harghita şi Covasna
Vor să facă "stat" în Stat !

S-a udat de lacrimi pragul;
În Cristuru e prăpăd!
Imnul românesc şi steagul
Nu se-aud şi nu se văd !

Ultima lumină

Posted by Andrei Ernest on 17 ian., 2018 in Versuri | 0 comments

FOTO: pinterest


Sunt lucruri care nu se spun

Sunt gânduri ce-or rămâne mute.

Din vremuri vechi; dar parcă astăzi

Voind a trece înspre dor.

Radu Gyr – Întrebare

Posted by Andrei Ernest on 13 ian., 2018 in Versuri | 0 comments

Radu Gyr

Adâncă-i noaptea, orele profunde ...
Gemând, spre raftul cărţilor mă-ndrum
şi-ntreb în şoaptă fiece volum:
-Tu eşti? Şi cartea fuge şi se-ascunde.

Plângând, întreb portretul ei acum:
-Tu eşti? Şi nici iubita nu-mi răspunde.
Îmi umplu cupa-n vin să mă scufunde,
întreb: -Tu eşti? Şi cupa piere-n fum.

Şi-ntreb şi spada mea: -Tu eşti? Şi tace.
Şi, cum mă prăbuşesc în jilţ, înfrânt,
din zid o umbră albă se desface...

Mă-ntorc spre ea cu sânge în cuvânt
şi-n ochii lui Iisus e numai pace.
Întreb: - Tu eşti? Şi umbra spune: - Sânt.

Scrisoare din Aiud

Posted by Andrei Ernest on 2 ian., 2017 in Versuri | 0 comments

Iţi scriu o carte mamã din Aiud,
din temnița cu lacrimi și zãbrele,
cu ziduri reci, de unde nu s’aud
cum mor în lanțuri visurile mele.

Trec zilele de plumb mai greu ca anii,
se scurge viata’n silnicã povarã;
în suflet mi se scuturã castanii
și plâng un vis pierdut de primãvarã.



Flãcãul tãu voinic, cu piept de-aramã
ce haiducea adesea pe poteci,
azi nu mai e decât o umbrã, mamã,
în temnița cu zidurile reci.

Cu trupul rãstignit pe gratii, sânger
când luna s’a oprit în vârf de brad
ca o fãclie-aprinsã de un înger
când moare’n temniţã un camarad.

Iţi scriu o carte, poate cea din urmã
când dansul Salomeei e în toi,
cãci pânã’n zori o viaţã iar se curmã,
cã zi și noapte moartea-i printre noi.
                                               Scrisoare din Aiud - Simion Leftfer

Veșnică amintire, eternă mărturisire! Colindul prizonierilor români din URSS

Posted by Andrei Ernest on 25 dec., 2016 in Cultură și Istorie Românească, Versuri | 0 comments

Sub fereastra amintirii ne-adunăm 
cântecul de altădată-l colindăm.
Și-a cernut un înger florile tiptil
peste fruntea mea senină de copil.

Mamă, mamă, cresc nămeții, suferim,
flori de măr într-o cunună, velerim!

Brazii ard în vatra vechiului cătun
noi cântăm colindul unui nou Crăciun.
Doamne arde-n focul inimii zăpezi
fruntea noastră, mamă, iarăși s-o dezmierzi.

Mamă, mamă, cresc nămeții, suferim,
flori de ghiață-ntr-o cunună, velerim!

Răbufnește-n vaier stepa către cer
brazi își leagănă în vârfuri, Lerui, ler!
Trec în caravană magii dorului
peste fruntea rece-a luptătorului.

Mamă, mamă, cresc nămeții și pierim
fără nume, fără țară, velerim!...