B.P. Hasdeu – Sic Cogito sau comunicarea in spirit

Posted by on 28 Mai, 2017 in Cultură și Istorie Românească | 0 comments

”Trecuse șase luni după moartea fiicei mele. Era în Martie: iarna plecase; primăvara nu sosea încă.
Într-o seară umedă și posomorâtă ședeam singur în odaie lângă masa mea de lucru.
Dinainte-mi, ca întotdeauna, era o testea de hârtie și mai multe creioane.
Cum? nu scriu, nu scriu, dar fără ca s-o scriu, mana mea lua un creion și-i rezema vârful de luciul hârtiei.
Începui a simți la tâmpla stângă bătăi scurte și îndesate, tocmai ca și când ar fi fost băgat într-însa un aparat telegrafic.

FOTO: hartanumerologica.ro

De-o dată mâna mea se puse într-o mișcare fără astâmpăr.
Vreo cinci secunde cel mult.
Când bratul se opri și creionul căzu dintre degete, mă simții deșteptat dintr-un somn, deși eram sigur că nu adormisem.
Aruncai privirea pe hârtie și citii acolo foarte limpede:

Je suis heureuse; je t’aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire. Julie Hasdeu.

Era scris și iscălit cu slova fiicei mele.
Ce să fie?
O va spune aceasta carte”.

Read More

Descartes – ucis de pneumonie sau otrăvit cu arsenic?

Posted by on 26 Mai, 2017 in Cioburi | 0 comments

După cum s-a anunțat la vremea respectivă, Descartes a murit de pneumonie la începutul anului 1650. Boala a început cu frisoane, febră mare și dureri puternice în piept; simptomele tipice ulterioare fiind tusea, respirație greoaie, expectorații de culoarea ruginei. Dar în scrisoarea trimisă de medicul de la Curte, Johann van Wullen, unui coleg olandez, boala filozofului este prezentată cu totul altfel:

FOTO: istoriiregasite.com

”În primele două zile a dormit profund. Nu a luat nimic, nu a mâncat nu a băut, nu a luat doctorii.

În zilele a treia și a patra n-a dormit și a fost agitat, dar tot n-a mâncat și nu a luat doctorii. În ziua a cincea am fost chemat la patul lui, dar Descartes nu a vrut să fie tratat de mine. Întrucât era evident că nu mai avea mult de trăit,  nu am insistat.

După zilele a cincea și a șasea, s-a plâns de amețeli și de arsuri interne. În ziua a opta – sughițuri și vomă neagră. Apoi, respirație neregulată, priviri rătăcite, toate semnele morții.

În ziua a noua, starea lui s-a înrăutățit și mai mult. În ziua a zecea, dimineața devreme, și-a încredințat sufletul Domnului”.

Această descriere a bolii fatale a lui Descartes se potrivește, de fapt, cu descrierea simptomelor otrăvirii cu arsenic mult mai bine decât cu cea a simptomelor pneumoniei. Dacă e să dăm crezare scrisorii lui Wullen, e posibil ca Descartes să fi fost asasinat.


Bibliografie: Mari enigme ale trecutului / Wie geschah es wirklich?

Read More

Mozart către tatăl său: francmasoneria m-a ajutat să depășesc teama de moarte

Posted by on 25 Mai, 2017 in Cioburi | 0 comments

În decembrie 1784 Mozart a fost primit într-o mică lojă masonică vieneză cunoscută sub numele de Binefacerea, care mai târziu a fuzionat cu principala lojă din capitala austriacă, Noua Speranță Încoronată.

FOTO: youtube.com

Avându-și originea în ghilda medievală a pietrarilor și constructorilor de catedrale, francmasoneria s-a deschis și către alte profesii la începutul secolului al XVIII-lea și s-a răspândit rapid din Anglia pe tot cuprinsul Europei.

În vremea lui Mozart, a fi primit în rândurile organizației intelectuale exclusiviste reprezenta o recunoaștere a succesului și o onoare mult râvnită.

Tânărul compozitor participa cu entuziasm la ritualurile masonice și a compus muzică pentru ceremoniile secrete.

Într-o scrisoare trimisă în 1787 tatălui său, mărturisea că societatea îl ajutase să-și depășească teama de moarte.

Dar francmasoneria a fost atacată inițial de Biserica romano-catolică, iar ulterior de o serie de conducători autocrați precum împăratul Iosif al II-lea, care privea cu îngrijorare creșterea puterii acesteia și i-a cerut poliției austriece să-i supravegheze atent activitățile. Ultima operă scrisă de Mozart, Flautul fermecat, se dorea un omagiu, dar și o pledoarie pentru organizația amenințată.

În Statele Unite, francmasoneria se bucura de o răspândire la fel de mare și-i număra printre primii săi membri pe George Washington și Benjamin Franklin. Misterioasa dispariție în 1826 a lui William Morgan, cetățean al statului New York, care divulgase secrete legate de loja căreia îi aparținea, a dus la o investigație care a revelat că mulți înalți funcționari erau francmasoni. Ca reacție, din rândurile unui partid politic antimasonic au fost aleși unul sau doi guvernatori și au fost nominalizați candidați în cursa pentru alegerile prezidențiale din 1832 și 1836.


Read More

O petrecere, apoi tăcere

Posted by on 23 Mai, 2017 in Cioburi | 0 comments

Nu cu mult înainte de moarte, Stalin și-a concediat secretarul privat, care fusese, timp de decenii, alter ego-ul său în toate privințele.

La 15 februarie, șeful gărzii sale personale ”a murit prematur”, cum s-a spus în anunțul oficial – fără îndoială, un eufemism pentru execuție. Medicul lui Stalin zăcea încă în spatele gratiilor. Între timp, zvonurile că marele om era bolnav circulau încă din decembrie printre elitele din Moscova; dar fiica sa, Svetlana, nu a reușit să i legătura cu el, în ciuda încercărilor repetate și insistente. Cu câteva luni înainte, își văzuse tatăl chinuit de arteroscleroză.

FOTO: wikipedia.org

Este posibil ca pe 2 martie Stalin să fi suferit o hemoragie cerebrală, dar știrea a fost suprimată de grupul temător al succesorilor probabili. Cu o zi înainte, conform lui Hrușciov, Stalin îi invitase pe cei patru tovarăși la reședința sa de vară de la Kunțevo pentru o noapte de chef și de povești grobiene. Petrecerea se spărsese târziu, și Stalin plecase la culcare singur. După ora trei dimineața, pe data de 3 martie, gărzile înspăimântate au raportat celor patru tovarăși de petrecere că șeful suprem nu-și mai făcuse apariția de aproximativ 24 de ore. Când au îndrăznit, în cele din urmă, să intre în sanctuarul său bine închis, l-au găsit zăcând pe covor, îmbrăcat și fără cunoștință.

Aparent surprinși și alarmați, Malenkov, Hrușciov, Bulganin și foarte calculatul și eficientul Beria s-au grăbit să ajungă la reședința lui Stalin, și l-au găsit pe acesta întins pe o canapea obișnuită, anormal de liniștit. În cele din urmă au fost chemați doctorii, și cei patru tovarăși, împreună cu alți membri ai conducerii Partidului Comunist, au supravegheat pe rând tratamentul aplicat dictatorului în timp ce, probabil, făceau planuri pentru un viitor nesigur.


Read More

Polonia – eterna pradă a Marilor Puteri

Posted by on 22 Mai, 2017 in Cioburi | 0 comments

Împărțirea Poloniei între Germania și Uniunea Sovietică la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial nu a fost o noutate în istoria nefericită a acestei țări.

FOTO: wikipedia.org

În 1772, Frederic cel Mare al Prusiei a acceptat ca ocuparea de către Rusia a teritoriilor poloneze din nord-est să fie compensată prin cedarea unor teritorii din sud Austriei, iar cele din nord-vest să fie cedate țării sale. Polonia pierdea astfel o treime din suprafață și o jumătate din locuitori. Peste două decenii, în 1793 Rusia și Prusia au ocupat alte două părți destul de mari. Polonezii nu au putut suporta așa ceva, și s-au revoltat împotriva opresiunii străine în martie 1794. Conducătorul revoltei a fost Tadeusz Kosciuszko, erou al Revoluției Americane.

În 1776, la vârsta de 30 de ani, Kosciuszko a plecat în America, a intrat în serviciul lui George Washington și a fost numit colonel de geniu. La sfârșitul războiului, în 1783, era general de brigadă. La întoarcerea sa în Polonia în anul următor, s-a retras la țară, dar a răspuns chemării la arme când Polonia a fost împărțită a doua oară. Lupta dusă de Kosciuszko împotriva Prusiei și Rusiei era o luptă inegală. După câteva succese inițiale, a fost înfrânt și capturat de ruși în octombrie 1794. În anul următor, la a treia împărțire între Rusia, Prusia și Austria, Polonia a dispărut de pe hartă.

Erou a două revoluții, Kosciuszko a fost eliberat de ruși în 1796 și a plecat în Statele Unite, unde Congresul recunoscător l-a recompensat pentru serviciile sale din timpul Războiului cu o sumă de bani și o bucată de pământ în Ohio. Însă în 1798, Kosciuszko s-a întors în Europa să își continue eforturile ferme dar zadarnice de a obține independența Poloniei. A murit în exil în Elveția în 1817.


Read More