Cultură și Istorie Românească

Sfintele Pasti in rezistenta anticomunista 26/27 aprilie 1949

Posted by on 30 apr., 2019 in Cultură și Istorie Românească | 0 comments

Asaltul Securităţii asupra Mănăstirii Arnota. Lichidarea grupului de rezistenţă din Munţii Căpăţânii.

S-au împlinit zilele trecute 70 de ani de la noaptea de Paști a anului 1949, când Mănăstirea Arnota de pe Muntele Căpăţânii a fost locul unui episod cutremurător al istoriei noastre recente. Un grup de rezistență anticomunistă avea să fie anihilat de către Securitate, după trei zile de lupte crâncene. Chiar și în zile de sărbătoare, nu avem voie să uităm trecutul. De aceea, să închinăm câteva momente amintirii sângeroaselor eveniente de acum șapte decenii…

(Imagini din arhivele Securității și placa memorială de la Arnota)

Era în anul 1949… România era o țară sub ocupație armată, iar sovieticii instauraseră un regim communist aidoma celui de la Moscova. Pretutindeni în Carpați se constituiseră grupuri de rezistență armată, care așteptau o intervenție aliată pentru a putea acționa ca forte de gherilă, pentru eliberarea de sub jugul sovietic.
Anul 1949 a însemnat atingerea vârfului represiunii comuniste, care se va prelungi în anii următori. Zecile de mii de arestări operate, zilnic, în toată țara, erau însoțite de ample operațiuni ale trupelor de Securitate împotriva grupărilor de partizani din munți, alcătuite în principal din foști ofițeri ai Armatei Regale, legionari și national-țărăniști.

În primăvara anului 1948, câțiva fugari politici conduși de Gheorghe Piele și Ion Oprițescu – evadați din închisoare, au pus bazele unui grup de rezistență anticomunistă. Ei au ales ca zonă de acțiune Munții Căpățânii, în județul Vâlcea, pentru accesibilitatea dificilă și multele locuri de ascunziș, între care numeroase peșteri. Ca bază de aprovizionare și regrupare a fost aleasă zona bătrânei mănăstire Arnota, ctitorie a lui Matei Basarab, situată la altitudinea de aproape 1.000 de metri, în apropierea căreia luptătorii au organizat o tabără în februarie 1949, în punctul numit „Hoaga Molinului”.
Aflând de existența acestui grup de rezistență, Securitatea a trimis în munți câțiva agenți pentru a obține informații. Doi dintre aceștia au fost capturați însă de partizani, iar unul a reușit să se întoarcă în vale, alarmând autoritățile represive. 

Read More

Despre Piteşti; ticăloşiile şi suferinţele lui Tudor Sepeanu

Posted by on 20 mart., 2019 in Cultură și Istorie Românească | 0 comments

Cea mai inadecvată expresie pentru ceea ce s-a petrecut la Piteşti şi în alte câteva penitenciare sau colonii de muncă, începând cu decembrie 1949, este tocmai aceea de „reeducare”.

De la sensul cel mai la îndemână, de dicţionar, până la conceptul lui Makarenko, nimic din ceea ce s-a întâmplat acolo nu are legătură cu reeducarea. Dintre cei care s-au ocupat de subiect, nu toţi au scăpat de vanitatea interpretărilor hazardate, a speculaţiilor. Unii, fără discernământ şi bibliografie, se acoperă de ridicol închipuind conspiraţii, sisteme represive rafinate sau abuzând de concepte precum cel de „om nou”.

Despre Piteşti; ticăloşiile şi suferinţele lui Tudor Sepeanu

Nimic nou nu s-a încercat, descoperit sau născut în chinurile din Piteşti. Piteştiul este un avertisment cumplit. Ne reaminteşte că, alături de darurile sufletului omenesc, purtăm cu noi frica, violenţa, disperarea, neputinţa… Piteştiul ne-a dezvăluit, pentru o clipă doar, frontierele invizibile care ne separă de „lumea de dincolo” şi groaza necunoscutului. Pentru cei care cred, a fost un memento al nimicniciei, pentru necredincioşi a fost un avertisment despre „animalitatea” din noi, pentru nehotărâţi un impuls înspre una dintre tabere.

Read More

26.02.1950. Primul mort în Experimentul Piteşti. Cum a fost asasinat bestial studentul Corneliu Niţă.

Posted by on 18 mart., 2019 in Cultură și Istorie Românească | 0 comments

Era pe la sfârşitul lunii februarie 1950, când într-o zi a fost introdus în cameră un tânăr student cu faţă de copil. Să fi avut vârsta de 19-20 de ani. Numele lui: Niţă Cornel.
A fost direct introdus în „focurile reeducării”, adică în torturi cumplite alături de noi ceilalţi.

Toată noaptea am petrecut-o în torturi groaznice aplicate de însuşi Țurcanu sau echipa sa de peste treizeci de torţionari, toţi cu creierele „spălate” şi transformaţi în roboţi docili, fără voinţă şi iniţiativă decât acea impusă de Țurcanu. Pardoseala era stropită cu sânge, hainele celor torturaţi – la fel.

A trecut ora deschiderii, s-a servit terciul şi am fost obligaţi să stăm cu mâinile în buzunar, cu privirea fixă la bec, fără să facem nici cea mai mică mişcare în dreapta sau în stânga.

26.02.1950. Primul mort în Experimentul Piteşti. Cum a fost asasinat bestial studentul Corneliu Niţă.

Read More

Forțele de ocupație sovietice din România, 1944–1956

Posted by on 6 ian., 2019 in Cultură și Istorie Românească | 0 comments

După ce pactul de armistițiu a fost definitivat în 1944, trupele sovietice au ocupat întreg teritoriul României. Estimările dimensiunii trupelor variază între 750.000 și 1 milion de soldați sovietici (estimări ale oficialilor militari britanici), până la 1-1,5 milioane (estimări ale Înaltului Comandament Militar Român); mulți diplomați și experți occidentali referindu-se la trupe de peste 1 milion de soldați.

În a doua parte a anului 1946, mai mult de jumătate din forțele aeriene ale URSS erau staționate în afara țării, cu cea mai mare flotilă staționată în Polonia și România (2.500 de avioane în fiecare dintre cele 2 state).

FOTO: wikipedia.org

Dimensiunea trupelor au atins un vârf de 615.000 în martie 1946, dar a scăzut după încheierea Tratatului de Pace din 1947. La sfârșitul lui 1946, unitățile sovietice erau concentrate în 5 zone: Craiova–Slatina, Sibiu–Alba-Iulia, Constanța și Brăila–Focșani. În perioada 1948 – 1956 dimensiunea trupelor a rămas relativ stabilă: două divizii complete plus unități de sprijin formând aproximativ o a treia divizie.

Odată cu Tratatul de Stat Austriac din 1955, motivul prezenței trupelor, așa cum era specificat în Tratatul de la Paris, a încetat să mai existe. Prim-ministrul Gheorghiu-Dej a anunțat însă că trupele vor staționa atâta vreme cât vor mai exista soldați străini în Germania de Vest. Trupele sovietice din România au fost folosite și pentru a suprima Revoluția ungară din 1956.

Read More

Sosirea „criminalilor” de război, anul 1945

Posted by on 11 nov., 2018 in Cultură și Istorie Românească | 0 comments

Din Februarie 1945, soseau în Aiud aşa zişii criminali de război. La început câteva loturi de ofiţeri superiori şi inferiori, apoi subofiţeri, gradaţi şi simpli soldaţi. Criminalii de război constituiau elita armatei române care luptase împotriva cotropitorilor pământului strămoşesc şi a comunismului.

Prin jocul perfid al forţelor iudeo-masonice erau vinovaţi că au luptat împotriva poporului sovietic, a clasei muncitoare şi a înaltei concepţii de viaţă materialist-dialectice etc. Erau declaraţi criminali de război printr-o derogare şi extindere a hotărârilor Tribunalului de la Nürnberg.

FOTO: google.com

Poporul sovietic nu era reprezentat în proces. Alt popor, cu toţi reprezentanţii lui, se substituia în actul de acuzare împotriva armatei române, agitând prostimea cu lozinci scrise pe pancarte, pe garduri, pe pereţii caselor, în instituţii, în uzine, în fabrici: „Moarte lor, moarte lor, Moarte criminalilor”. În sălile de procese grupuri de derbedei creau atmosferă, apărarea aducea o nouă acuzare: că sunt asupritori şi exploatatori ai poporului, burghezi retrograzi, chiaburi exploatatori ai satelor, imperialişti. Verificând câteva dosare ale criminalilor de război se poate constata că judecătorii şi acuzatorii erau cumpăraţi sau şantajaţi moraliceşte de evrei, iar anchetatorii care întocmiseră dosarele de trimitere în judecată, cu pedepse deja hotărâte, erau evrei. Iar după ce au fost cozi de topor, aproape toţi judecătorii au fost condamnaţi.

Toate le dirija marea ocultă internaţională; Rooswelt, evreul paralitic ajuns preşedinte al SUA, împlinea visul lui Israel de a împărăţi lumea. La conferinţa de la Yalta împreună cu masonul Churchill lăsase pe mâna lui Stalin şi a evreimii sovietice statele Europei răsăritene. Sub formă legală s-a realizat o răzbunare de proporţii, nemaiîntâlnită în istoria lumii: acesta fiind adevăratul holocaust.

Criminalii de război au fost cazaţi în Secţie, apoi, când a crescut numărul lor, în Celular, la ultimul etaj, pe ambele laturi. Unii militari sau membri ai organelor ordinii interne făcuseră parte din aparatele represive ale lui Carol II şi Antonescu. Având conştiinţa încărcată se aşteptau ca legionarii să aibă o atitudine duşmănoasă şi revanşardă. Au rămas stupefiaţi când la vizetă, înşelând vigilenţa gardienilor, legionarii îi salutau şi-i întrebau dacă au nevoie de ajutor medical (doctorul Uţă procura medicamente prin gardienii pe care-i tratase) sau le ofereau o bucată de turtoi, îmbărbătându-i. Cei pe care-i loviseră le răsplăteau cu dragoste.

Read More

Generalul Aurel Aldea a făcut cunoscut regelui Mihai I „planul rezistenței în munți”

Posted by on 10 feb., 2018 in Cultură și Istorie Românească | 0 comments

Decizia regelui Mihai I de a înlocui guvernul dr. Petru Groza (impus de sovietici la 6 martie 1945 și nerecunoscut de Statele Unite ale Americii și Marea Britanie) cu unul constituit din reprezentanți ai tuturor forțelor politice interne (inclusiv din cei ai Partidului Național-Țărănesc și Partidului Național Liberal), precum și refuzul dr. Petru Groza de a demisiona și al regelui de a mai semna decretele propuse de Executiv (,,greva regală”), au provocat, în august 1945, o gravă criză politică internă, într-un moment dificil pentru țară în care marile puteri deciseseră cu puțin timp înainte, (la Potsdam) să nu semneze tratatul de pace cu România dacă aceasta nu avea un guvern reprezentativ, scrie Mărturisitorii.ro.

FOTO: mărturisitorii.ro

Într-un asemenea context, în urma consultării cu apropiații suveranului, generalul Aurel Aldea a mai apreciat că persoana acestuia nu era în siguranță și a luat în calcul ,,nevoia unor mișcări de rezistență în București”.

,,Din nețărmurită și dezinteresată dragoste pentru Rege și Țară – preciza el în memoriul din 10 iunie 1946 – m-am hotărât să mișc tot ce este regalist și poate sări în ajutorul regelui în cazul când ar fi atacat. A încolțit ideea unei organizații de rezistență în București în scopul exclusiv arătat mai sus”.

Read More

Raul Ştef, Anca Ştef – Supravieţuitorii. Mărturii din temniţele comuniste ale României

Posted by on 14 ian., 2018 in Cultură și Istorie Românească, Semne de carte | 0 comments

Raul Ştef, Anca Ştef – Supravieţuitorii. Mărturii din temniţele comuniste ale României

„Terminasem clasa a şaptea, eram la începutul clasei a opta când m-au arestat. Am venit acasă, am învăţat câte ceva şi m-am prezentat la şcoală. Dar tocmai atunci s-a întâmplat ceva, cu 23 august ’44, cu schimbarea. M-am îngrozit puţin, pentru că eu ştiam ce înseamnă comunismul.

Încă nu se ştia ce avea să urmeze. Pentru că lumea era destul de nepăsătoare, mai ales oamenii de-aici, care se ocupau cu tot felul de treburi, de meserii, pentru viaţă, ca să câştige un ban şi nu-şi dădeau seama de ce sunt în stare ruşii. Greşeala noastră a fost că n-am plecat cu toţii în străinătate, poate că acolo am fi avut o viaţă mai liniştită, mai aşezată, mai lipsită de primejdia comunistă.

Făceam parte din mişcarea legionară, din Frăţia de Cruce şi ştiam de atrocităţile pe care le săvârşiseră comuniştii în Spania, d eregimul din Rusia şi de atrocităţile de-acolo, şi te îngrozeai când te gândeai că ei erau atei şi luptau împotriva Bisericii. Erau internaţionalişti. Iar pentru ei nu exista graniţă, toţi erau una.

Read More

Mihai I al României – „Poți să te ocupi de orice, de politică, de industrie, de literatură … dar nu în afara credinței în Dumnezeu”

Posted by on 15 dec., 2017 in Cultură și Istorie Românească | 0 comments

”Poți să te ocupi de orice, de politică, de industrie, de literatură … dar nu în afara credinței în Dumnezeu. Dacă Europa a avut de suferit mai mult decât oricând în secolul acesta, este pentru că s-a îndepărtat de El cu bună știință, pentru că a vrut să vadă dacă popoarele pot să supraviețuiască fără credință.
Nu, nu pot să supraviețuiască decât coborând sub condiția umană.
Când lipsește credința, nu mai poți deosebi între bine și rău. Bâjbâi, te rătăcești, azi mergi după unul, mâine după altul și până la urmă spui că nu există nimeni care să cunoască adevărul sau că adevărul nu există.Aștept o renaștere spirituală nu numai în România, ci și în întreaga Europă. Legile și convențiile nu sunt destul ca oamenii să renunțe le violență. Prin credință chiar datoria față de patrie ți-o îndeplinești mai tare. Eu știu că de nimic nu s-au temut mai mult comuniștii decât de credința oamenilor în Hristos. Ei înțelegeau mai bine decât toți că un om credincios este un rob mai puțin. Dacă ei au propovăduit ateismul, a fost pentru că numai așa puteau să scoată pe oameni de sub cea mai puternică protecție.”

 

FOTO: hunedoaralibera.ro


„Convorbiri cu Mihai I al României”, Mircea Ciobanu Read More

115 ani de la nașterea lui Petre Țuțea: La închisoare, grija mea a fost să nu fac neamul românesc de râs

Posted by on 7 oct., 2017 in Cultură și Istorie Românească | 0 comments

Petre Țuțea se naște la 6 octombrie 1902, în satul Botenii de Mușcel, (județul Argeș). Urmează liceul la Câmpulung Muscel, și la Cluj. Tot la Cluj face și Facultatea de Drept, unde își ia titlul de doctor în științe juridice. În perioada studenției devine un comunist convins și scrie la revista „Stânga”. Lucrează la Ministerul Economiei Naționale și este trimis în mai multe călătorii diplomatice: Berlin, Budapesta și Moscova. Intră apoi într-un cerc select de intelectuali: Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Constantin Noica și alții, aminteşte activenews.

FOTO: google.ro

Read More

B.P. Hasdeu – Sic Cogito sau comunicarea in spirit

Posted by on 28 mai, 2017 in Cultură și Istorie Românească | 0 comments

”Trecuse șase luni după moartea fiicei mele. Era în Martie: iarna plecase; primăvara nu sosea încă.
Într-o seară umedă și posomorâtă ședeam singur în odaie lângă masa mea de lucru.
Dinainte-mi, ca întotdeauna, era o testea de hârtie și mai multe creioane.
Cum? nu scriu, nu scriu, dar fără ca s-o scriu, mana mea lua un creion și-i rezema vârful de luciul hârtiei.
Începui a simți la tâmpla stângă bătăi scurte și îndesate, tocmai ca și când ar fi fost băgat într-însa un aparat telegrafic.

FOTO: hartanumerologica.ro

De-o dată mâna mea se puse într-o mișcare fără astâmpăr.
Vreo cinci secunde cel mult.
Când bratul se opri și creionul căzu dintre degete, mă simții deșteptat dintr-un somn, deși eram sigur că nu adormisem.
Aruncai privirea pe hârtie și citii acolo foarte limpede:

Je suis heureuse; je t’aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire. Julie Hasdeu.

Read More