Cultură și Istorie Românească

Mircea Eliade, omul de geniu care a marcat cultura lumii

Posted by on 11 Mar, 2017 in Cultură și Istorie Românească | 0 comments

Istoric al religiilor, filosof, prozator și eseist, personalitate marcantă a culturii mondiale, Mircea Eliade s-a născut la 9 martie 1907, în București, ca fiu al lui Gheorghe Ieremia (devenit Eliade prin schimbarea numelui), ofițer, și al Ioanei (născută Stoenescu), amintește România cultural.

FOTO: radioromaniacultural.ro

În copilărie, i s-a interzis sa citească. La începutul secolului trecut, medicina nu avea soluții pentru miopia gravă, iar părinții au fost sfătuiți să-l țină pe micul Mircea departe de oboseala cititului. La școală, a fost corijent tocmai la română și limbi străine iar tatăl său îl obliga să studieze pianul, și îi organiza concerte la care veneau doar rude și prieteni.

Adolescentul miop care și-a trecut cu greu corigentele urma să devină ilustrul profesor de istorie a religiilor din Statele Unite, iubit de hipioți și chiar în ziua de azi la o întrebare adresată pe forumul liceenilor „Care este autorul român preferat?” cei mai multi au răspuns Mircea Eliade. Iată farmecul corigentului ajuns savant, al pianistului fără public, al călătorului exotic care a descoperit tainele Orientului, dar și iubirea pentru fiica unui învățat indian, al singurului om cu care Cioran vorbea românește, al activistului legionar care în timp ce scria articole antisemite lua poziție împotriva persecutării intelectualilor evrei, al idolului pentru generații întregi de elevi și studenți din Chicago.

Eliade se obișnuise în copilărie cu eticheta de elev indisciplinat și mereu corijent. Într-o vară, din senin, el se hotărî să schimbe totul din proprie inițiativă și cu propriile puteri. Dacă toți îl credeau o haimana, el le va dovedi că nu este așa. Le-a pregătit o supriză iar arma lui a fost tocmai tocul cu cerneală.

Compozițiile literare ale tânărului miop au început să îi aducă note maxime la română. Profesorii erau convinși că a copiat dar eseurile erau originale. Au urmat note maxime la limbi străine iar lectura devenise o pasiune pentru adolescentul Mircea Eliade.

România anilor 1920 era deschisă către lume iar Eliade călătorește mult. În Italia îl cunoaște personal pe autorul sau personal Jovanni Papini iar limbile străine i se par ușor de asimilat. Studiază limba bengali în India, la curtea unui rajah bogat, iar iubirea pe care o împărtășește cu fiica profesorului său îi aduce alungarea de la curte și o enormă tristețe. Romanul dedicat tinerei Maitreyi devine un clasic al lui Eliade și face istorie ca succes internațional. În total, opera sa include aproape 100 de volume, ca autor de beletristică, filosofie și eseuri științifice sau istorice.

continuarea aici

Read More

Ciudata moarte a lui Ionel Brătianu – amigdalita sau agenții ruși

Posted by on 11 Feb, 2017 in Cultură și Istorie Românească | 0 comments

Cel mai puternic om din România în anul 1927, premierul Ionel Brătianu, şi-a găsit sfârşitul din cauza unei banale amigdalite. Infecţia din gât s-a extins în sânge şi, în doar câteva zile, cel supranumit ”Regele neîncoronat al României” a murit subit. Moartea sa fulgerătoare a născut o teorie a conspiraţiei potrivit căreia premierul ar fi fost ucis de agenţii de la Moscova care l-au contaminat cu streptococi, scrie historia.ro.

FOTO: wikipedia.org

Cel mai mare lider pe care l-a avut vreodată în România Partidul Naţional Liberal, premier cu cinci mandate consecutive, supranumit ”Vizirul” sau ”Sultanul”, Ionel Brătianu a fost unul dintre politicienii care au jucat un rol important în desăvârşirea României moderne. Abilul politician, provenit dintr-o familie cu tradiţie în ale politicii, ar fi trebuit să îmbrăţişeze o carieră de inginer. Fiul lui Ion C. Brătianu a plecat la Paris să studieze la Şcoala Politehnică şi Şcoala de Poduri şi Şosele şi, în 1889, avea diplomă de inginer. La întoarcerea în ţară a fost cooptat de Anghel Saligny la Căile Ferate Române.

A ajuns să facă politică după moartea tatălui său, care ţinuse până atunci în mâini frâiele liberalilor. Ionel Brătianu a intrat în Partidul Liberal în 1895, când avea 31 de ani, şi a devenit liderul aripii reformatoare din partid. Venirea sa în partid n-a fost privită cu ochi buni de cei care îl considerau „fecior de bani gata, fiul lui tată-său şi moştenitorul legal al acestei mari forţe in Partidul Liberal, brătienismul”. Printre contestatarii săi vehemenţi s-a aflat conservatorul Constantin Argetoianu.

Prima funcţie politică a obţinută la alegerile din 1895, când a fost ales deputat de Gorj. A ajuns doi ani mai târziu ministru al Lucrărilor Publice în guvernul lui Dimitrie A. Sturza. Din acest punct, cariera sa politică va fi în permanentă ascensiune până în ultima clipă a vieţii sale. Brătianu n-a fost un orator strălucit. Mărturiile celor care l-au cunoscut îl prezintă ca pe un abil politician şi un conducător autoritar.

”Ion Brătianu întrevede in mine viitorul; el niciodată nu m-a considerat ca o cantitate neglijabilă; pentru el, cel puţin, eu contam. Dacă spun că am încercat, de atunci, simpatie pentru el, aceasta va fi exagerat, dar era un om care nu putea să treacă neobservat. El se străduia să placă, era tânăr, inteligent, clarvăzător şi, de la inceput, foarte apreciat de Regele Carol. Era, intr-adevăr, in Brătianu ceva dominator care trezea o oarecare teamă”, scria, în memoriile ei din 1903, Regina Maria despre politicianul liberal.

Funcţii înalte

Ionel  Brătianu a fost de cinci ori preşedinte al Consiliului de Miniştri, fiind omul cu cea mai mare putere de decizie în momente conflictuale decisive pentru România. A fost preşedinte al Consiliului de Miniştri în momentul intrării României în Primul Război Mondial şi a condus ţara în momentele dificile ale retragerii în Moldova. A fost de trei ori ministru de Interne, de două ori ministru al Apărării Naţionale şi a condus, în două mandate, şi Ministerul Afacerilor Externe.  

În timpul crizei dinastice provocate de renunţarea principelui Carol la tron, Brătianu a fost primul care a propus eliminarea acestuia de la succesiunea la tron. De numele lui Brătianu se leagă adoptarea în România, în 1923, a Constituţiei României, considerată la vremea respectivă una dintre cele mai liberale din Europa.

Read More

Veșnică amintire, eternă mărturisire! Colindul prizonierilor români din URSS

Posted by on 25 Dec, 2016 in Cultură și Istorie Românească, Versuri | 0 comments

Sub fereastra amintirii ne-adunăm 
cântecul de altădată-l colindăm.
Și-a cernut un înger florile tiptil
peste fruntea mea senină de copil.

Mamă, mamă, cresc nămeții, suferim,
flori de măr într-o cunună, velerim!

Brazii ard în vatra vechiului cătun
noi cântăm colindul unui nou Crăciun.
Doamne arde-n focul inimii zăpezi
fruntea noastră, mamă, iarăși s-o dezmierzi.

Mamă, mamă, cresc nămeții, suferim,
flori de ghiață-ntr-o cunună, velerim!

Răbufnește-n vaier stepa către cer
brazi își leagănă în vârfuri, Lerui, ler!
Trec în caravană magii dorului
peste fruntea rece-a luptătorului.

Mamă, mamă, cresc nămeții și pierim
fără nume, fără țară, velerim!...

                                                       Ștefan Tumurug

colindul audio-video

Read More

Invazia sovietică trebuia să înceapă de la Constanţa

Posted by on 23 Dec, 2016 in Cultură și Istorie Românească | 0 comments

Adevărul aduce probe că generalul Militaru a pregătit terenul pentru aterizarea sovieticilor pe Aeroportul de la „Mihail Kogălniceanu“. Despre chemarea trupelor sovietice în timpul Revoluţiei s-a scris mult.

FOTO: historia.ro

Sunt zeci de mărturii care susţin că „emanaţii” Revoluţiei, în frunte cu Ion Iliescu şi Nicolae Militaru, au discutat, la telefon, cu conducerea politică şi militară din URSS posibilitatea unei intervenţii în România.  Ion Iliescu şi Nicolae Militaru erau, înainte de 1989, pilonii unui complot împotriva lui Nicolae Ceauşescu. Grupul complotist s-a aflat în anii ’80 în contacte de acest gen cu Uniunea Sovietică. Iliescu a negat vreme de 21 de ani orice contact cu Uniunea Sovietică înainte şi în timpul Revoluţiei. Militaru a recunoscut că a avut unele legături, dar a negat şi el faptul că ar fi chemat sovieticii în ţară.

Cel mai fierbinte moment al încercării de aducere a trupelor sovietice pe teritoriul României s-a petrecut la Constanţa. La 24 decembrie 1989, pe Aeroportul „Mihail Kogălniceanu”, din judeţul Constanţa, s-au făcut pregătiri pentru întâmpinarea unui detaşament aviatic precursor din Uniunea Sovietică. Au fost trimişi militari cunoscători ai limbii ruse pentru a primi forţele sovietice. Până la urmă, avioanele din URSS nu au mai ajuns. Tentativa de întâmpinare a sovieticilor este confirmată cu documente şi cu mărturii ale celor implicaţi. „Adevărul” reconstituie astăzi un episod important din istoria Revoluţiei române, episod care a fost trecut sub tăcere vreme de două decenii.

Viceamiralul Constantin Iordache era, în timpul Revoluţiei, comandantul Garnizoanei militare Constanţa. El recunoaşte acum, în premieră, că pe 24 decembrie 1989, Nicolae Militaru i-a ordonat personal să trimită un detaşament de ofiţeri cunoscători ai limbii ruse la Aeroportul „Mihail Kogălniceanu” pentru a prelua un detaşament sovietic precursor, care urma să aterizeze acolo.

„Adevărul”: Pe 24 decembrie 1989, la Aeroportul „Mihail Kogălniceanu” a venit un grup de ofiţeri de la Marină trimis de dumneavoastră. Trebuia să întâmpine nişte forţe sovietice. E adevărat?

Constantin Iordache: Da. Militaru mi-a ordonat personal să trimit ofiţeri care cunosc limba rusă, pentru a întâmpina avioanele sovietice care urmau să aterizeze. Era pe 24, după prânz. Mi-a zis la telefon: „Băi, trimite ofiţeri să întâmpine…”. 

Aţi întrebat mai în detaliu cine urma să vină?

A zis că vin avioane sovietice cu forţe. Atât. Şi am trimis nişte ofiţeri care după vreo patru-cinci ore m-au întrebat ce fac, că nu vine nimic. „Domnule, ce facem, că nu vine nimic?”. Vorbiseră şi ei cu cei de la dirijarea Aviaţiei. Atunci am pus mâna pe telefon şi am vorbit cu Nicolae Eftimescu (n.r. – locţiitorul Şefului Marelui Stat- Major). Şi mi-a zis Eftimescu: „Bine. Adu-i înapoi!”. Asta a fost tot.

Cine erau ofiţerii ăştia care întâmpinau?

Read More

„Care sunt jidani, la o parte. Descălţaţi-vă! Românii au stat în faţa trupurilor noastre, să ne apere“! Amintirile evreului care a trăit, la 13 ani, Holocaustul

Posted by on 17 Dec, 2016 in Cultură și Istorie Românească | 0 comments

Un evreu supraviețuitor al Holocaustului a povestit drama prin care a trecut la vârsta de 13 ani, când a fost deportat împreună cu familia și cu ceilalți evrei din ținutul Herţei. A răbdat de foame și de sete, a văzut bătrâni executați. Dar niciodată nu a părăsit România.

FOTO: adevărul.ro

Liviu Beriş de 87 de ani, din Bucureşti, a avut o copilărie fericită până la vârsta de 13 ani. S-a născut în ţinutul Herţei, din nordul Moldovei, unde trăiau 2.200 de români şi 1.800 de evrei. Jocurile copilăriei erau aceleaşi şi pentru români şi evrei. În colbul copilăriei visa să devină medic. Asta până într-o zi când a auzit un nou cuvânt: „jidan“ şi viaţa i s-a schimbat pentru totdeauna.

Un an sub ocupaţie rusească

Povestea lui începe în data de 26 iunie 1940, când tancurile sovietice au intrat în ţinutul Herţei, după ce Uniunea Sovietică a dat ultimatum privind cedarea Basarabiei, Bucovinei de Nord. „Herţa se afla la 15 kilometri de vechea graniţă cu Austro-Ungaria. Atunci, au avut loc ciocniri între trupele române şi sovietice şi au murit doi ofiţeri români şi un ostaş de origine evreiască. Aşa am stat un an sub ocupaţie rusească“, povesteşte el, timp în care au început confiscarea averilor şi înfiinţarea de colhozuri. Raionul Herţa a trecut în subordinea Cernăuţilor, care era în graniţele Ucrainei. „Tatăl meu avea o brutărie şi era considerat mare burghez. I s-a luat tot. La fel cum au păţit şi toţi ceilalţi meşteşugari din zonă: cizmarii, croitorii sau căciularii. Am fost scoşi din casa noastră şi mutaţi într-o alta“, povesteşte el.

Evreul cu numărul 39

Dar asta nu a fost tot. Tatăl său a primit un număr: 39. Avea să afle că aşa erau numerotaţi cei care urmau să fie deportaţi în Siberia. Primele depărtări, nimeni nu ştie pe ce considerente, au fost făcute pe 13 iunie 1941, într-o noapte. Au plecat 39 de familii. Urmau altele. Dar nu au mai avut când. „Pe 22 iunie am pornit războiul împotriva sovieticilor, când, pe data de 5 iulie, cineva a venit să ne spună că trupele româneşti au ajuns la marginea Herţei. Atunci, fericiţi, am plecat să-i întâmpinăm, români şi evrei împreună. Eram fericiţi, scăpasem de ruşi, însă căpitanul care însoţea militarii a întrebat: «Care sunt jidani dintre voi să treacă la o parte. Descălţaţi-vă». Aşa am făcut. Ostaşii aveau arme şi le-au îndreptat către noi, dar românii, vecinii şi prietenii noştri, au stat în faţa trupurilor noastre ca să ne salveze“, îşi aminteşte el tragedia acelei zile. În cele din urmă, le-a dat ordin să plece spre casă. Au mers desculţi şi goi pe dinăuntru.

130 de evrei ucişi

După trei zile, toţi evreii din Herţa au fost strânşi în sinagogă. Acolo, Jandarmeria a întocmit o listă. „Nu am ştiut niciodată şi nu am priceput pe ce considerente strigau: x, y şi z să iasă afară. Atunci, 100 de oameni au fost executaţi la marginea oraşului şi alţi 30 în curtea unui gospodar. Noi, a doua zi am fost eliberaţi şi ne-am întors la casele noastre. Aici, alte necazuri: toate fuseseră vandalizate, nu doar jefuite. Au săpat până şi în pivniţa casei noastre. Nu am ştiut niciodată ce au căutat. Dar, ceea ce era şi mai tragic, vecinii noştri nu se mai purtau la fel. Nici «Bună ziua» nu era aceeaşi“.

Read More