Cultură și Istorie Românească

Sosirea „criminalilor” de război, anul 1945

Posted by on 11 nov., 2018 in Cultură și Istorie Românească | 0 comments

Din Februarie 1945, soseau în Aiud aşa zişii criminali de război. La început câteva loturi de ofiţeri superiori şi inferiori, apoi subofiţeri, gradaţi şi simpli soldaţi. Criminalii de război constituiau elita armatei române care luptase împotriva cotropitorilor pământului strămoşesc şi a comunismului.

Prin jocul perfid al forţelor iudeo-masonice erau vinovaţi că au luptat împotriva poporului sovietic, a clasei muncitoare şi a înaltei concepţii de viaţă materialist-dialectice etc. Erau declaraţi criminali de război printr-o derogare şi extindere a hotărârilor Tribunalului de la Nürnberg.

FOTO: google.com

Poporul sovietic nu era reprezentat în proces. Alt popor, cu toţi reprezentanţii lui, se substituia în actul de acuzare împotriva armatei române, agitând prostimea cu lozinci scrise pe pancarte, pe garduri, pe pereţii caselor, în instituţii, în uzine, în fabrici: „Moarte lor, moarte lor, Moarte criminalilor”. În sălile de procese grupuri de derbedei creau atmosferă, apărarea aducea o nouă acuzare: că sunt asupritori şi exploatatori ai poporului, burghezi retrograzi, chiaburi exploatatori ai satelor, imperialişti. Verificând câteva dosare ale criminalilor de război se poate constata că judecătorii şi acuzatorii erau cumpăraţi sau şantajaţi moraliceşte de evrei, iar anchetatorii care întocmiseră dosarele de trimitere în judecată, cu pedepse deja hotărâte, erau evrei. Iar după ce au fost cozi de topor, aproape toţi judecătorii au fost condamnaţi.

Toate le dirija marea ocultă internaţională; Rooswelt, evreul paralitic ajuns preşedinte al SUA, împlinea visul lui Israel de a împărăţi lumea. La conferinţa de la Yalta împreună cu masonul Churchill lăsase pe mâna lui Stalin şi a evreimii sovietice statele Europei răsăritene. Sub formă legală s-a realizat o răzbunare de proporţii, nemaiîntâlnită în istoria lumii: acesta fiind adevăratul holocaust.

Criminalii de război au fost cazaţi în Secţie, apoi, când a crescut numărul lor, în Celular, la ultimul etaj, pe ambele laturi. Unii militari sau membri ai organelor ordinii interne făcuseră parte din aparatele represive ale lui Carol II şi Antonescu. Având conştiinţa încărcată se aşteptau ca legionarii să aibă o atitudine duşmănoasă şi revanşardă. Au rămas stupefiaţi când la vizetă, înşelând vigilenţa gardienilor, legionarii îi salutau şi-i întrebau dacă au nevoie de ajutor medical (doctorul Uţă procura medicamente prin gardienii pe care-i tratase) sau le ofereau o bucată de turtoi, îmbărbătându-i. Cei pe care-i loviseră le răsplăteau cu dragoste.

Read More

Generalul Aurel Aldea a făcut cunoscut regelui Mihai I „planul rezistenței în munți”

Posted by on 10 feb., 2018 in Cultură și Istorie Românească | 0 comments

Decizia regelui Mihai I de a înlocui guvernul dr. Petru Groza (impus de sovietici la 6 martie 1945 și nerecunoscut de Statele Unite ale Americii și Marea Britanie) cu unul constituit din reprezentanți ai tuturor forțelor politice interne (inclusiv din cei ai Partidului Național-Țărănesc și Partidului Național Liberal), precum și refuzul dr. Petru Groza de a demisiona și al regelui de a mai semna decretele propuse de Executiv (,,greva regală”), au provocat, în august 1945, o gravă criză politică internă, într-un moment dificil pentru țară în care marile puteri deciseseră cu puțin timp înainte, (la Potsdam) să nu semneze tratatul de pace cu România dacă aceasta nu avea un guvern reprezentativ, scrie Mărturisitorii.ro.

FOTO: mărturisitorii.ro

Într-un asemenea context, în urma consultării cu apropiații suveranului, generalul Aurel Aldea a mai apreciat că persoana acestuia nu era în siguranță și a luat în calcul ,,nevoia unor mișcări de rezistență în București”.

,,Din nețărmurită și dezinteresată dragoste pentru Rege și Țară – preciza el în memoriul din 10 iunie 1946 – m-am hotărât să mișc tot ce este regalist și poate sări în ajutorul regelui în cazul când ar fi atacat. A încolțit ideea unei organizații de rezistență în București în scopul exclusiv arătat mai sus”.

Read More

Raul Ştef, Anca Ştef – Supravieţuitorii. Mărturii din temniţele comuniste ale României

Posted by on 14 ian., 2018 in Cultură și Istorie Românească, Semne de carte | 0 comments

Raul Ştef, Anca Ştef – Supravieţuitorii. Mărturii din temniţele comuniste ale României

„Terminasem clasa a şaptea, eram la începutul clasei a opta când m-au arestat. Am venit acasă, am învăţat câte ceva şi m-am prezentat la şcoală. Dar tocmai atunci s-a întâmplat ceva, cu 23 august ’44, cu schimbarea. M-am îngrozit puţin, pentru că eu ştiam ce înseamnă comunismul.

Încă nu se ştia ce avea să urmeze. Pentru că lumea era destul de nepăsătoare, mai ales oamenii de-aici, care se ocupau cu tot felul de treburi, de meserii, pentru viaţă, ca să câştige un ban şi nu-şi dădeau seama de ce sunt în stare ruşii. Greşeala noastră a fost că n-am plecat cu toţii în străinătate, poate că acolo am fi avut o viaţă mai liniştită, mai aşezată, mai lipsită de primejdia comunistă.

Făceam parte din mişcarea legionară, din Frăţia de Cruce şi ştiam de atrocităţile pe care le săvârşiseră comuniştii în Spania, d eregimul din Rusia şi de atrocităţile de-acolo, şi te îngrozeai când te gândeai că ei erau atei şi luptau împotriva Bisericii. Erau internaţionalişti. Iar pentru ei nu exista graniţă, toţi erau una.

Read More

Mihai I al României – „Poți să te ocupi de orice, de politică, de industrie, de literatură … dar nu în afara credinței în Dumnezeu”

Posted by on 15 dec., 2017 in Cultură și Istorie Românească | 0 comments

”Poți să te ocupi de orice, de politică, de industrie, de literatură … dar nu în afara credinței în Dumnezeu. Dacă Europa a avut de suferit mai mult decât oricând în secolul acesta, este pentru că s-a îndepărtat de El cu bună știință, pentru că a vrut să vadă dacă popoarele pot să supraviețuiască fără credință.
Nu, nu pot să supraviețuiască decât coborând sub condiția umană.
Când lipsește credința, nu mai poți deosebi între bine și rău. Bâjbâi, te rătăcești, azi mergi după unul, mâine după altul și până la urmă spui că nu există nimeni care să cunoască adevărul sau că adevărul nu există.Aștept o renaștere spirituală nu numai în România, ci și în întreaga Europă. Legile și convențiile nu sunt destul ca oamenii să renunțe le violență. Prin credință chiar datoria față de patrie ți-o îndeplinești mai tare. Eu știu că de nimic nu s-au temut mai mult comuniștii decât de credința oamenilor în Hristos. Ei înțelegeau mai bine decât toți că un om credincios este un rob mai puțin. Dacă ei au propovăduit ateismul, a fost pentru că numai așa puteau să scoată pe oameni de sub cea mai puternică protecție.”

 

FOTO: hunedoaralibera.ro


„Convorbiri cu Mihai I al României”, Mircea Ciobanu

Read More

115 ani de la nașterea lui Petre Țuțea: La închisoare, grija mea a fost să nu fac neamul românesc de râs

Posted by on 7 oct., 2017 in Cultură și Istorie Românească | 0 comments

Petre Țuțea se naște la 6 octombrie 1902, în satul Botenii de Mușcel, (județul Argeș). Urmează liceul la Câmpulung Muscel, și la Cluj. Tot la Cluj face și Facultatea de Drept, unde își ia titlul de doctor în științe juridice. În perioada studenției devine un comunist convins și scrie la revista „Stânga”. Lucrează la Ministerul Economiei Naționale și este trimis în mai multe călătorii diplomatice: Berlin, Budapesta și Moscova. Intră apoi într-un cerc select de intelectuali: Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Constantin Noica și alții, aminteşte activenews.

FOTO: google.ro

Read More

B.P. Hasdeu – Sic Cogito sau comunicarea in spirit

Posted by on 28 mai, 2017 in Cultură și Istorie Românească | 0 comments

”Trecuse șase luni după moartea fiicei mele. Era în Martie: iarna plecase; primăvara nu sosea încă.
Într-o seară umedă și posomorâtă ședeam singur în odaie lângă masa mea de lucru.
Dinainte-mi, ca întotdeauna, era o testea de hârtie și mai multe creioane.
Cum? nu scriu, nu scriu, dar fără ca s-o scriu, mana mea lua un creion și-i rezema vârful de luciul hârtiei.
Începui a simți la tâmpla stângă bătăi scurte și îndesate, tocmai ca și când ar fi fost băgat într-însa un aparat telegrafic.

FOTO: hartanumerologica.ro

De-o dată mâna mea se puse într-o mișcare fără astâmpăr.
Vreo cinci secunde cel mult.
Când bratul se opri și creionul căzu dintre degete, mă simții deșteptat dintr-un somn, deși eram sigur că nu adormisem.
Aruncai privirea pe hârtie și citii acolo foarte limpede:

Je suis heureuse; je t’aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire. Julie Hasdeu.

Read More

1 aprilie 1941, una dintre cele mai negre zile din istoria poporului român

Posted by on 1 apr., 2017 in Cultură și Istorie Românească | 0 comments

În urmă cu 76 de ani, pe 1 aprilie 1941, 3.000 de români au fost pur și simplu masacrați la Fântâna Albă, în Bucovina, pe teritoriul Ucrainei de astăzi, de către soldații sovietici, amintește activenews.

FOTO: epresa.md

Prin legea nr. 68/10 mai 2011, această zi a fost declarată „Zi Națională de cinstire a memoriei românilor – victime ale masacrelor de la Fântana Albă și alte zone, ale deportărilor, foametei și a altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în Ținutul Herța, nordul Bucovinei și întreaga Basarabie”.

În iunie 1940, România a fost nevoită să cedeze Uniunii Sovietice nordul Bucovinei. Armata Roșie și NKVD-ul au ocupat imediat teritoriul. Sute de mii de români s-au trezit peste noapte pe un pământ ostil, în care, brusc, tot ceea ce amintea de identitatea lor, de origini, de limbă și de religie se transforma în vină. În primăvara anului 1941, câteva mii de români au decis să sfideze trupele sovietice și să treacă în România.

Read More

Mircea Eliade – despre prietenie

Posted by on 25 mart., 2017 in Cultură și Istorie Românească | 0 comments

Și prieteniile își au viața lor. Durează atât timp cât sunt necesare creșterii a două suflete. Vine un timp când prietenia unui anumit om e o povară; nu-ți mai spune nimic și nu-i mai spui nimic. Osmoza dintre sufletele voastre s-a sfârșit. Sunteți acum unul față de altul, două organisme complet închise. Trebuie să cauți alte organisme, alte suflete cărora să vă puteți deschide, pentru a primi sau a da bucurii, dureri, experiențe de tot felul.

FOTO: romania-actualitati.ro

O prietenie care durează o viață întreagă este, pentru mine, un miracol. Poate să fie o simplă obișnuință și atunci e tristă și neinteresantă. Dar poate să fie și o ”căsătorie spirituală”, un miracol propriu zis. Unirea sufletească s-a făcut, atunci, peste granițele omenescului.


Read More

Mircea Eliade, omul de geniu care a marcat cultura lumii

Posted by on 11 mart., 2017 in Cultură și Istorie Românească | 0 comments

Istoric al religiilor, filosof, prozator și eseist, personalitate marcantă a culturii mondiale, Mircea Eliade s-a născut la 9 martie 1907, în București, ca fiu al lui Gheorghe Ieremia (devenit Eliade prin schimbarea numelui), ofițer, și al Ioanei (născută Stoenescu), amintește România cultural.

FOTO: radioromaniacultural.ro

În copilărie, i s-a interzis sa citească. La începutul secolului trecut, medicina nu avea soluții pentru miopia gravă, iar părinții au fost sfătuiți să-l țină pe micul Mircea departe de oboseala cititului. La școală, a fost corijent tocmai la română și limbi străine iar tatăl său îl obliga să studieze pianul, și îi organiza concerte la care veneau doar rude și prieteni.

Adolescentul miop care și-a trecut cu greu corigentele urma să devină ilustrul profesor de istorie a religiilor din Statele Unite, iubit de hipioți și chiar în ziua de azi la o întrebare adresată pe forumul liceenilor „Care este autorul român preferat?” cei mai multi au răspuns Mircea Eliade. Iată farmecul corigentului ajuns savant, al pianistului fără public, al călătorului exotic care a descoperit tainele Orientului, dar și iubirea pentru fiica unui învățat indian, al singurului om cu care Cioran vorbea românește, al activistului legionar care în timp ce scria articole antisemite lua poziție împotriva persecutării intelectualilor evrei, al idolului pentru generații întregi de elevi și studenți din Chicago.

Eliade se obișnuise în copilărie cu eticheta de elev indisciplinat și mereu corijent. Într-o vară, din senin, el se hotărî să schimbe totul din proprie inițiativă și cu propriile puteri. Dacă toți îl credeau o haimana, el le va dovedi că nu este așa. Le-a pregătit o supriză iar arma lui a fost tocmai tocul cu cerneală.

Compozițiile literare ale tânărului miop au început să îi aducă note maxime la română. Profesorii erau convinși că a copiat dar eseurile erau originale. Au urmat note maxime la limbi străine iar lectura devenise o pasiune pentru adolescentul Mircea Eliade.

Read More

Generalul Iulian Vlad la 86 de ani: Teroriştii n-au existat, ci doar un plan diabolic de rupere a ţării

Posted by on 24 feb., 2017 in Cultură și Istorie Românească | 0 comments

În 23 februarie 2017, generalul Iulian Vlad împlineşte 86 de ani. Este foarte cunoscut de români – a fost ultimul şef al Departamentului Securităţii Statului (1987-1989), dar mai ales prin faptul că la evenimentele din decembrie 1989 a luat decizii înţelepte, prin care a evitat un război fratricid şi a oprit să se verse un fluviu de sânge nevinovat, care în acele momente tulburi putea inunda România. Generalul Iulian Vlad ştie foarte multe despre acest eveniment, dar pentru liniştea ţării a fost discret, a tăcut cu decenţă în anii post-decembrişti, care i-au măcinat sănătatea şi i-au afectat – pe nedrept – libertatea. În tot acest timp, memoria şi judecata i-au rămas limpezi. Aflat la vârsta înţelepciunii, generalul a aşteptat cu răbdare momentul potrivit pentru a aduce la lumină adevărurile pe care le poartă în sine de peste 27 de ani, scrie  graiul.ro.

FOOTO: graiul.ro

„Eu nu ştiu pentru ce am fost condamnat” e titlul interviului apărut în cel mai recent număr din revista trimestrială „Periscop” – publicaţia Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Informaţii Externe -, acordat duo-ului alcătuit din generalul Petru Neghiu şi colonelul Alexandru Omeag. Generalul Iulian Vlad spune în interviu adevăruri grele despre evenimentele din 1989, din sursă directă, ca factor implicat în acea perioadă în care puţini îşi mai păstrau mintea limpede sau credinţa faţă de patrie. O face elegant, fără resentimente faţă de cei care l-au nedreptăţit, fiind împăcat cu soarta şi mulţumit că timpul i-a confirmat că a făcut ceea ce trebuia pentru naţia română, chiar dacă acest lucru a însemnat sacrificiu, detenţie şi chinuitoarea incertitudine: lumea îi va înţelege şi aprecia comportamentul? Însă trecerea timpului a risipit această îndoială.

Teroriştii n-au existat, ci doar un plan de rupere a ţării

Generalul Iulian Vlad lămureşte chestiunea teroriştilor: „Teroriştii nu au existat. A existat doar un plan diabo­lic, care nu a pornit dintr-o minte idioată. Cel care a conceput scenariul respectiv – sau a avut ideea cu securitatea teroristă – a făcut-o cu premeditare. Erau doar două forţe pe care te puteai bizui în evenimentele din decembrie: Armata şi Securitatea. Pe amândouă nu puteai să te sprijini, pentru că trebuiau găsiţi şi nişte vinovaţi pentru morţi, răniţi ş.a.m.d. Cel mai uşor de sacrificat era Securitatea şi nu Armata, care era armata ţării, infinit mai iubită decât Securitatea!”
Şi chiar dacă Securitatea a primit ordin de la generalul Iulian Vlad să rămână în unităţi, ea a fost cea sacrificată. Parafrazându-l pe Marin Sorescu – pentru că toate acestea trebuiau să poarte un nume, li s-a spus revoluţie.
Generalul Vlad vorbeşte despre implicarea forţelor străine şi aduce argumente că acestea doreau să impună României un nou „Diktat de la Viena”. A fost arestat în 31 decembrie 1989, cu larga implicare a ambasadorului URSS. Pe undeva firesc, dacă ţinem cont de faptul că generalul Iulian Vlad nu s-a specializat la Moscova, ci în Germania Federală, înainte de a gândi şi înfiinţa, în 1977, Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă (USLA), după modelul structurii germane. Atunci a fost un vizionar, dacă ne gândim că, în prezent, terorismul e inamicul nr. 1 la nivel mondial.
De altfel, prin originea sa, generalul Iulian Vlad nu avea motive să-i iubească pe sovietici. Tatăl său a căzut prizonier la Stalingrad şi cinci ani a tăiat păduri în taigaua siberiană.

Read More