Alex Michaelides – Pacienta tacuta

„Cum stateam acolo in tacere, au inceput sa-mi zvacneasca tamplele. Debutul unei dureri de cap. Un simptom graitor. M-am gandit la Ruth, care obisnuia sa spuna ca „pentru a fi un bun terapeut trebuie sa fii receptiv la sentimentele pacientilor tai, dar nu trebuie sa te agati de ele – nu sunt ale tale, nu-ti apartin”. Cu alte cuvinte, acest bum, bum, bum din capul meu nu era durerea mea; ii apartinea Aliciei. Si nici acest val brusc de tristete – aceasta dorinta de a muri, a muri, a muri – nu-mi apartinea. Era a ei, intru totul a ei. Am stat acolo, simtind-o pentru ea, cu capul bubuind, cu stomacul rasucindu-se, un timp care a parut ore intregi. In cele din urma, cele cincizeci de minute s-au terminat. M-am uitat la ceas.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 10886455.jpg

– Acum trebuie sa punem punct, am zis.

Alicia si-a plecat capul si s-a holbat in poala. Am sovait. Mi-am pierdut retinerea. Am coborat vocea si i-am vorbit din suflet:

– Vreau sa te ajut, Alicia. Am nevoie sa crezi asta. Adevarul este ca vreau sa te ajut sa vezi limpede.

Atunci, Alicia a ridicat privirea. S-a uitat la mine – prin mine.

„Nu ma poti ajuta”, strigau ochii ei. „Uita-te la tine, de-abia te poti ajuta pe tine insuti. Pretinzi ca stii atatea si esti asa de intelept, dar tu ar trebui sa stai aici in locul meu. Anormalule. Sarlatanule. Mincinosule, Mincinosule…”

In timp ce se uita la mine, mi-am dat seama ce ma tulburase intreaga sedinta. E greu de pus in cuvinte, insa un psihoterapeut reuseste rapid sa recunoasca suferinta psihica incepand de la comportamentul vorbire, un licar din ochi – ceva bantuit, temator, nebunesc. Si asta ma deranja: in ciuda anilor de luat medicamente, in ciuda a tot ce facuse si indurase, ochii albastri ai Aliciei ramasesera la fel de limpezi, la fel de senini precum cerul unei zile de vara. Nu era nebuna. Si atunci ce era? Ce era expresia din ochii sai? Care era cuvantul potrivit? Era…

Inainte sa-mi pot duce gandul pana la capat, Alicia a tasnit de pe scaun. S-a napustit la mine, cu mainile intinse ca niste gheare. N-am apucat sa ma misc, sa ma trag intr-o parte, a aterizat peste mine, dezechilibrandu-ma. Ne-am prabusit pe podea.”


Recomandare de carte – Alex Michaelides – Pacienta tacuta – pret redus pe Libris.ro

Comenteaza si tu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.