Regina Maria a României – Jurnal de război (Vol. III) 1918. Ediţie integrală, necenzurată

„În primăvara anului 1918, România e prăbuşită. Pacea separată, pe care fusese nevoită să o accepte în urma defecţiunii ruseşti, a mutilat-o teritorial, înrobind-o totodată economic şi anulându-i independenţa politică. Cine ar fi putut să întrevadă răsturnarea care avea să se petreacă pe frontul de Vest în partea a doua a anului?

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este jurnal-de-razboi-vol-iii-produs_imagine_new-1.jpg

La doi paşi de ceea ce ar fi putut fi pentru ea victoria definitivă, Germania cedează şi pierde complet partida. România înfrântă, aproape nimicită, se află acum în tabăra învingătorilor. Austro-Ungaria dispare de pe harta Europei. Bucovina şi Transilvania se unesc, la rândul lor, cu ţara. Din ideal, România Mare devine realitate.
Înfrângerea Puterilor Centrale o propulsează din nou pe regină în prim-plan. Istoria i-a dat dreptate! Tot mai multe voci o aclamă, numind-o „împărăteasa tuturor românilor“. La 1 decembrie 1918 îşi va face intrarea triumfală în Bucureşti, călare şi în uniformă militară… A rămas în istorie, la loc de frunte, printre marii făuritori ai României Mari.“


Recomandare de carte – Regina Maria a României – Jurnal de război (Vol. III) 1918. Ediţie integrală, necenzurată – pret redus pe Cartepedia.ro

Comenteaza si tu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.