Giuseppe Tomasi di Lampedusa – Călător prin Europa. Epistolar 1925-1930

„Mai e nevoie să spun că Monstrul se simte ca peştele în apă? Nimeni nu simte ca el «Grosstadt Pathos»: seara, când întorcându-se cu trenul, pe alocuri suspendat, ca la New York, vede dedesubt kilometri de străzi pustii, scăldate-n ploaie, nesfârşitul şir de felinare şi din când în când un triaj cu păienjenişul de şine şi lumini verzi, roşii şi albe, trăieşte nostalgii «poignantes» şi extrem de plăcute, pe care nu i le-ar trezi nici o sută de apusuri böckliniene.

Giuseppe Tomasi di Lampedusa - Călător prin Europa. Epistolar 1925-1930
Iată adevăratul romantism de astăzi!
Şi salahorii cu haine de piele lucind de ploaie, şi huruitul continuu al trenurilor, şi sublima mulţime a metropolelor, unde orice chip, pentru cine vrea să-l privească, e un poem de suferinţă şi nefericire, suferinţă şi nefericire unice, amintesc de o însuşire de care istoria habar n-avea până acum. Trebuie spus că nici unul dintre oraşele pe care le cunosc nu e în chip mai evident, mai nemilos, metropolă. Odată dispărute veselia franţuzească de la Paris, bonomia de la Londra, rămân liniile dure ale construcţiei gigantice. Nimic nu e mai dur decât acest oraş, care te priveşte totuşi la tot pasul cu ochii zâmbitori ai fetelor de o nespusă prospeţime.“ (Giuseppe Tomasi di LAMPEDUSA)


Recomandare de carte – Giuseppe Tomasi di Lampedusa – Călător prin Europa. Epistolar 1925-1930 – pret redus pe Cartepedia.ro

Comenteaza si tu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.