Furtuna pe Neptun (VIII)

„Ascultam pianul şi simţeam acordurile lui grele ca pe o fanfară la ieşirea din infern. Apoi teamă, un sentiment pe care îl descriu greu, precum dorul pe care l-am gustat când am plecat de la părinţi pentru totdeauna – o ieşire definitivă în ocean. Iar albastrul m-a cucerit pentru încă o eternitate. A câta, Doamne!?

FOTO: pinterest.com

Trebuie sa-ţi mărturisesc că am trăit in India mai demult, pe când ceilalţi visau la lume. Un gest neînsemnat, o purtare firească am crezut eu, m-a alungat peste veacuri în pământul despre care am crezut întruna ca fiind locuit de păgâni. Ca să aflu târziu că vorba ucide iar gândul te convinge prin urmări de greşelile făcute.

Îmi pare rău iar vouă să vă fie lecţie despre adevăr, căci multe duce omul fără să cunoască. Ca târziu, puţine să le afle pentru ce acelea.

Deschide uşa cealaltă iar asta las-o închisă. Vei afla lumină şi din bezna zilei. Deschide numai ochii.”

Comenteaza si tu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.