Furtuna pe Neptun (VII)

„Dar te rog, spune, vorbeşte, de unde o ai?

Ai putea vorbi despre culoarea ei, să ne spui de ce e gri, despre gulerul ei înalt şi buzunarele deschise.

Se luminase la faţă şi parcă la auzirea unei veşti bune, ochii i se făcu mari. Zâmbetul lui trecut înviase parcă o nostalgie despre care ar fi vrut să vorbească. Ne privea pe toţi trei pe rând, cu privirea-i ageră apoi se întoarse din nou cu faţa către sobă cu un gest de om satisfăcut ca de o faptă făcută bine.

Lumina focului îi dădea o înfăţişare foarte sobră dar plină de blândeţe. Îl simţeam din nou acelaşi şi îmi doream să pot rămâne măcar un ceas aşa – un vis răpit pentru o oră.

Ştiam că n-are să ne vorbească. Nici în anii din urmă nu a vorbit prea multe. A rămas de el numai ecoul camerei ce astăzi parcă ţine isonul unei veşnicii robită de un muritor în spaţiul strâmt al vremii sale.

Dar totuşi haina, de unde haina aceea grea? Pe trupul slăbit şi sleit de vlagă, se putea citi povara greutăţii ei.

Dogoarea sobei îl împinse pe spate, în scaunul aglomerat cu paturi de toate felurile care îi acopereau picioarele ca două vreascuri ce vrea mereu să le facă ascunse vederii.

Îşi înfundă capul cu multă greutate în gulerul înalt al hainei şi numai ochii mai păreau vii, aceeiaşi.

Prea grea haină şi prea groasă. Peste puteri de mare.”

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este a385874a83b08ed61be04f45e457b397.jpg

FOTO: pinterest.com

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.