J.M. Coetzee – Epoca de fier

J.M. Coetzee – Epoca de fier

„O papusa? Viata unei papusi? Asta am trait? Ii este dat unei papusi sa nutreasca asemenea gand? Sau gandul vine si se duce ca o alta intuitie, scapararea unui fulger, strapungerea cetii de catre lancea inteligentei unui inger? Poate o papusa sa recunoasca o papusa? Poate o papusa sa cunoasca moartea? Nu: papusile cresc, invata sa vorbeasca si sa mearga, cutreiera lumea; imbatranesc, se smochinesc, pier; sunt aruncate in foc sau ingropate in pamant; dar nu mor. Ele exista pentru totdeauna in acel moment de surprindere pietrificata dinaintea oricarei amintiri legate de rapirea unei vieti, o viata ce nu e a lor, dar in locul careia sunt lasate ele, ca marturie. Cunoasterea lor, o cunoastere fara substanta, fara greutate lumeasca, precum capul unei papusi, gol, umplut doar cu aer. Asa cum ele insele nu sunt prunci, doar ideea de prunci, mai rotunjori, mai rozalii, mai lipsiti de expresie si cu ochi mai albastri decat ar putea vreun copil vreodata sa fie sau sa aiba, traind nu viata, ci ideea de viata, nemuritoare, nepieritoare, asemenea tuturor ideilor.
    Hades, Iadul: taramul ideilor. De ce a fost necesar ca iadul sa fie un loc in sine, in gheturile Antarcticii sau in haul unui vulcan? De ce nu poate fi iadul la piciorul Africii si de ce nu pot creaturile iadului sa umble printre cei vii? „Tata, nu vezi ca ard?” implora copilul, stand langa patul tatalui sau. Dar tatal sau, continuand sa doarma, sa viseze, nu vedea.
    Acesta e motivul — ti-l spun acum, sa-l intelegi — pentru care ma agat atat de strans de amintirea mamei. Caci daca ea nu mi-ar fi dat viata, nimeni nu mi-ar fi dat. Ma agat nu numai de amintirea ei, ci de ea insasi, de trupul ei, de venirea mea pe lume din trupul ei. Odata cu sangele si laptele i-am baut trupul si m-am nascut. Apoi mi-a fost furata si de atunci a fost pierduta pentru mine.”


Recomandare de carte – J.M. Coetzee – Epoca de fier – preţ redus pe Libris.ro

 

Comenteaza si tu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.