Alexandru Purcăruş, Constantin Hlihor, Marin Badea, Gavriil Preda – Revoluția română din decembrie 1989 și percepția ei în mentalul colectiv

„Căderea regimului comunist din România a generat, în cei aproape 25 de ani de la producerea sa, o impresionantă istorio­grafie dar nu și o clarificare asupra interpretării evenimentelor și proceselor începute în decembrie 1989 si continuate pe parcursul tranziției către regimul de democrație liberală. În zilele lui decembrie 1989, căderea regimului comunist a fost prezentat atât în țară, cât și în străinătate, sub denumirea de revoluția română. Ulterior, evenimentele au fost supuse analizei de către analiștii politici și din media, de istorici și caracterizate, adesea, prin interpretări riscante. Evenimentele au fost analizate atât prin „lentilele” teoriei conspirației și ale loviturii de stat iar alții prin teoriile revoluției sociale. Astfel că unii analiști politici, ziariști dar și oameni politici au găsit astfel suport pentru a inter­preta revoluția romană ca un „mit” construit de persona­lită­țile care au preluat puterea în România după căderea regimului Ceaușescu iar pentru alții, în special, pentru istorici să fie un bun prilej pentru a așeza evenimentele din Decembrie 1989 în șirul revo­lu­țiilor care, prin consecințe, au înscris România pe drumul demo­­­cratizării și modernizării în epoca modernă și contem­porană.

Alexandru Purcăruş, Constantin Hlihor, Marin Badea, Gavriil Preda – Revoluția română din decembrie 1989 și percepția ei în mentalul colectiv

Prezentul volum de studii nu urmărește să ofere încă o pers­pec­tivă care să conducă conservarea și întărirea unei imaginii sau a alteia a evenimentelor din Decembrie 1989 printr-o (re)cons­truc­­ție istorică a faptelor și proceselor care s-au întâmplat în acele zile și în perioada imediat următoare. Car­tea se dorește a fi un instrument oferit cititorului pentru a reali­za pro­pria sa analiză a multitudinilor de restituiri concurente ale aces­tei perioade, mate­rializate în cărți, studii științifice, memo­ria­lis­ti­că și alte forme de discurs care au apărut în aproape un sfert de veac.”


Recomandare de carte – Alexandru Purcăruş, Constantin Hlihor, Marin Badea, Gavriil Preda – Revoluția română din decembrie 1989 și percepția ei în mentalul colectiv – preţ redus pe Cartepedia.ro

Comenteaza si tu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.