Alan C. Fox – Supertehnici de comunicare

Alan C. Fox pune în supertehnicile sale tot ce a învăţat din finanţe, artă, afaceri imobiliare şi viaţa de familie. În articole şi în conferinţe, activităţi filantropice şi interviuri, el îşi încurajează publicul să gândească pragmatic şi să se bucure de micile victorii cotidiene.
Succesul depinde, în primul rând, de relaţiile pe care le ai. Foloseşte supertehnicile de comunicare pentru a obţine tot ce este mai bun de la viaţă.

Cărțile acestea sunt lecții de viață. Pentru noi toți.

Alan C. Fox – Supertehnici de comunicare

Alan C. Fox consideră că a avut parte de mai multe vieţi pe parcursul ultimilor 74 de ani. A obţinut diplome universitare în contabilitate, drept, educaţie şi scriere profesionistă. A fost supervizor financiar pentru o importantă firmă de contabilitate, apoi şi-a înfiinţat propria firmă de avocatură, iar în 1968 a fondat o companie imobiliară care deţine şi administrează peste 70 de proprietăţi prospere, situate în 11 state americane. De asemenea, este fondatorul, editorul şi proprietarul publicaţiei Rattle, una dintre cele mai respectate reviste literare din SUA, şi se află în consiliul director al mai multor organizaţii nonprofit.

Cartea de faţă reprezintă distilarea experienţei sale de o viaţă în contabilitate, drept, imobiliare, poezie, trei căsnicii şi creşterea a şase copii, plus doi copii vitregi şi unul adoptat. În paginile care urmează, Alan îşi împărtăşeşte modul de a gândi, experienţa, succesul şi greşelile. Această carte te va ajuta să obţii tot ce este mai bun de la viaţă, care este deopotrivă mundană şi sublimă.


Recomandare de carte – Alan C. Fox – Supertehnici de comunicare – preţ redus pe Cartepedia.ro

Comenteaza si tu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.