Ernst Junger – În furtuni de oțel

Trenul s-a oprit la Bazancourt, un orăşel din Champagne. Am coborât. Ascultam cu incredibil respect ritmul lent al maşinăriei frontului, o melodie care, de-a lungul multor ani, avea să ne devină familiară. Mingea albă a unui şrapnel se pierdea foarte departe sub cerul cenuşiu de decembrie. Suflul bătăliei adia spre noi, infiorându-ne straniu. Presimţeam oare atunci că, în zilele în care mârâitul sumbru din depărtare avea să izbucnească în bubuitul neîntrerupt al unui tunet, aproape toţi dintre noi aveam să fim înghiţiţi – unii mai devreme, alţii mai târziu?
Părăsisem săli de curs, bănci de clasă, ateliere, şi în câteva scurte săptămâni de instrucţie ne contopisem într-un mare corp entuziast. Crescuţi într-o epocă de siguranţă, nutream cu toţii dorul de neobişnuit, de marea primejdie. Aşa încât războiul ne-a prins ca o beţie. Pornisem sub o ploaie de flori, intr-o atmosferă îmbătătoare de trandafiri şi sânge. Războiul trebuia să ne aducă grandoare, forţă, solemnitate. Ni se părea faptă bărbătească, luptă voioasă de trăgători la ţintă pe câmpii înflorite, înrourate de sânge. ,,Nu-i moarte mai frumoasă pe lume…” Ah, numai să nu rămânem acasă, numai să putem participa!

Ernst Junger – În furtuni de oțel


Recomandare de carte – Ernst Junger – În furtuni de oțel – preţ redus pe Cartepedia.ro

Comenteaza si tu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.