Matei Visniec – Ultimele Zile Ale Occidentului

„Traversînd holul imens al gării şi furnicarul uman, Adam Zamoyski dădu cu ochii de un mare brad de Crăciun instalat în faţa restaurantului Le Train Bleu şi avu o revelaţie. Sigur, toate acele articole încercînd să demonstreze că lumea o ducea mai bine în prezent decît în urmă cu cîteva decenii aveau o legătură directă cu perioada comercială din preajma Crăciunului! „Cum de nu m-am gîndit la asta!“, exclamă Adam Zamoyski. Toate se legau, de fapt. Presa era în cîrdăşie cu marile magazine şi cu agenţii comerciali. În preajma sărbătorilor de iarnă, populaţia trebuia îndemnată să scoată bănuţul şi să cumpere milioanele de mărfuri de care nu avea nevoie. Şi atunci, omul trebuia pus într-o stare sufletească propice consumului, stimulat să-şi deschidă punga şi să-şi pună în circulaţie economiile… „Ce porci!“, murmură Adam Zamoyski ieşind pe esplanada din faţa gării şi încercînd să se orienteze pentru a-şi continua drumul pe jos spre Sena.

Matei Visniec – Ultimele Zile Ale Occidentului

Parisul îl întîmpină brutal cu zgomotele lui isterice, cu aerul lui poluat şi cu lumea lui pestriţă. Trecuseră zece ani de cînd Adam Zamoyski nu avusese nici un motiv să mai vină în oraşul unde îşi începuse de fapt, în 1968, ca proaspăt refugiat politic polonez, o nouă viaţă… Hm, ceva, ceva începu să se agite în inima sa. Viermele nostalgiei sau al regretului? „Poate n-ar fi trebuit să părăsesc acest oraş, poate n-ar fi trebuit să o ascult pe Irène, poate n-ar fi trebuit să mă îngrop la ţară, poate…“ — Doriţi un taxi ? Întrebarea, dar mai ales accentul arab al celui care o formulase îl întrerupseră pe Adam din reverie. Se grăbi să răspundă, însă cu accentul său polonez: — Nu, nu merg departe, merg doar pînă la Biblioteca Naţională. Mulţumesc, dar prefer să merg pe jos. Cred că în zece minute am să ajung… Omul care voise să-şi ofere serviciile îi întoarse spatele imediat după primul nu, ceea ce îl întristă puţin pe Adam. Nu era deloc de mirare. Raportul oamenilor cu timpul, mai ales în marile oraşe, se pervertise total. Nimeni nu mai avea timp de nimic şi pentru nimeni. Iar timpul cîştigat prin accelerarea mijloacelor de transport, de exemplu, nu era investit în sensul bun, în relaţii umane. „Degeaba cîştigăm timp mişcîndu-ne mai repede dacă nu ne hrănim sufletele cu acest surplus de minute sau de ore“, medită domnul Adam Zamoyski. Adam făcu cîţiva paşi pe esplanada din faţa gării şi apoi întoarse capul ca să admire turnul cu ceas. Gare de Lyon era un loc de care se simţea ataşat, întotdeauna i se păruse, în anii cît locuise la Paris, că această gară avea ceva luminos, că degaja un aer mai optimist decît altele. De aici plecau trenurile spre Sud, spre Mediterana şi spre soarele Sudului, şi poate din farmecul acestei destinaţii venea şi aerul de optimism al gării. Dintre toate punctele cardinale, Sudul i se părea cel mai prietenos. Nordul avea ceva sever şi rigid, estul ceva perfid şi nesincer, iar vestul ceva orgolios şi înşelător. Numai Sudul era tonic şi deschis…”


Recomandare de carte – Matei Visniec – Ultimele Zile Ale Occidentului – pe Libris.ro

Comenteaza si tu