Alex Mihai Stoenescu – Armata, mareşalul şi evreii

Alex Mihai Stoenescu – Armata, mareşalul şi evreii

Cazurile DOROHOI, BUCUREŞTI, IAŞI, ODESSA

„O analiză asupra comportamentului Armatei române şi al conducătorului ei între anii 1940—1944 nu poate fi condusă coerent decât exclusiv printr-o proiecţie în contextul epocii. Acesta a fost dominat de starea de război şi de legile sale. Evaluarea conjuncturii care a determinat anumite atitudini (responsabile sau iresponsabile) porneşte de la principiul că decizia politică a influenţat şi influenţează atitudinea armatelor. Chiar în situaţia unei dictaturi militare intervin condiţionări politice interne şi externe care impun conducerii de circumstanţă să acţioneze ca factor politic, oarecum specific în formele sale de manifestare, dar supus până la urmă aceleiaşi reguli. Cazul în care şeful statului este şi comandantul armatei a fost şi continuă să fie comun, regimul fiind acela care scoate în proeminenţă diferenţele. România a avut, între 1940 şi 1944, un regim autoritar al cărui defect principal a fost lipsa vieţii politice interne legal constituite şi liber desfăşurate, iar consecinţa cea mai gravă a acestui defect a fost slăbirea substanţială a rezervei politice viabile. Dar perioada antonescianâ din istoria României a reprezentat până la catastrofă doar faza finală a unei crize politice acute, care şubrezise în timp democraţia parlamentară, diminuând-o până la figuraţie. Nu a fost vorba de o enormă fatalitate, ci de construcţii eronate, conjuncturale şi organic fragile la nivelul structurilor politice, cu rădăcini adinei şi strâmbe la începuturile statului modem român. Nedreptăţile făcute României în 1940 au găsit un teren slab, ruinat de partizanatul ilogic şi de prăpăstii insurmontabile între partide şi personalităţi; pe scurt — o democratic incompletă, minată în orice moment de abuz.”


Recomandare de carte – Alex Mihai Stoenescu – Armata, mareşalul şi evreii – preţ redus pe Humanitas.ro

Comenteaza si tu