Moarte în gheaţa arctică. Expediţia lui Sir John Franklin II-V

350 de ani de căutări.

Expediţia lui Franklin, sponsorizată şi echipată de Amiralitatea britanică, intenţiona să răspundă la o întrebare care îi obsedase pe englezi timp de 350 de ani: Este posibil să străbaţi apele oceanului la nord de continentul american pentru a deschide astfel o nouă rută comercială de la est la vest? Cum mai aveau să treacă decenii pînă la construirea Canalului Panama, singura cale maritimă din Atlantic în Pacific era ocolind periculosul Cap Horn din America de Sud, predispus furtunilor. Nu era oare mai avantajos, ca timp şi distanţă, să se găsească un traseu la nord de Canada şi Alaska, prin Strâmtoarea Bering şi spre Oceanul Pacific?

FOTO: google.com

Această idee ispititoare îi frământase pe englezi încă din secolul al XV-lea. John Cabot – în realitate, Giovanni Caboto, un italian contemporan cu Columb – traversase Atlanticul de Nord în 1947, pe când se afla în slujba lui Henric al VII-lea; pe baza descoperirii de către acesta a insulei Terra Nova, Anglia a revendicat America de Nord. Însă Terra Nova nu era Cathaz, sau China, cum bănuia Cabot, iar Pasajul de Nord-Vest rămânea încă nedescoperit. Printre cei care i-au urmat s-au numărat portughezi, francezi şi olandezi care au continuat căutarea drumului spre Pacific. Pe această hartă au apărut nume nume ca Henrz Hudson sau William Baffin, însă nici unul dintre ei nu a reuşit să atingă coasta vestică a continentului. În prima dintre cele trei călătorii ale sale, întreprinse între 1819 şi 1825, William Edward Parry s-a apropiat de victorie când a ajuns pe insula Melville în apropierea Mării Beaufort, la nord de Alaska.

În cele din urmă, în 1844, a fost anunţată o altă încercare de descoperire a Pasajului de Nord-Vest. Dar cine era capabil nu numai să conducă expediţia din anul următor, dar să îşi asume şi sarcina examinării atente şi cartografierii teritoriilor necunoscute ale Canadei de Nord?

[…] Trimis de Amiralitate, Franklin a început în 1918 să cerceteze teritoriul coastei nordice a Americii de Nord, la est de râul Coppermine. După trei ani şi jumătate de privaţiuni incredibile şi suferinţe inimaginabile s-a întors acasă, de unde a plecat din nou în 1825 spre ţara gheţii şi a zăpezii veşnice. De această dată a coborât pe râul Mackenzie spre Marea Beaufort pentru a explora vestul coastei nordice a continentului. Examinând şi cartografiind sutele de kilometri de coastă arctică, publicând descrieri ale modului de viaţă al eschimoşilor, Franklin a devenit un fel de erou naţional; în 1829 pentru serviciile aduse naţiunii a fost răsplătit cu titlul de cavaler. Mai apoi a primit diverse alte funcţii, printre care cea de guvernator al unei colonii de deţinuţi din insula australiană a Tasmaniei.


Bibliografie: Mari enigme ale trecutului / Wie geschah es wirklich? – Reader’s Digest

Comenteaza si tu