Eşti în regulă, Emil, eşti safe

Era şi timpul, după cum chiar el mărturiseşte, până acum fiind foarte ocupat, probabil cu bogata activitate artistică despre care nu am ştiut nimic. Apoi, deodată devin mai informat: o dată că e gay – şi îmi doream să aflu asta – şi că pe deasupra mai e şi artist – fiindcă aşa scria titlul articolului din ziar. Simt asta ca o detaşare, de parcă un suflet încuiat tocmai a fost eliberat de o grea povară.

Nu pot trece cu vederea curajul de care a dat dovadă. Mihai Viteazul cu siguranţă ar fi fost mândru de osteneala sincerităţii lui şi primul ar fi fost aruncat în bătălie – ar fi ţinut piept unui batalion întreg – precis. Şi nu pot trece cu vederea nici emoţia revărsândă pe chipul de virgină.

FOTO: pinterest


Citind mărturisirea lui, îmi amintesc foarte bine momentul când am ales să fac şi eu aceasta mamei, să-i spun că mie îmi plac fetele şi că nu simt o atracţie faţă de băieţi. Cum pot să privesc la o fată fără a simţi povara mărturisirii că nu sunt gay şi că niciodată nu aş putea privi cu poftă la gamba păroasă a prietenilor de la fotbal. Şi da, apreciat şi de admirat am fost când am făcut mărturisirea, dar parcă prea mult am plâns în faţa ei. Dar cine poate să înţeleagă emoţia aceasta, într-o lume în care doar să fii gay se pare că e admis, promovat şi admirat? Noi, ceilalţi, când putem mărturisi liberi că suntem heterosexuali, fără a fi acuzaţi de normalitate? Când vom putea scăpa de vina aceasta?

Comenteaza si tu