Dispariţia comorilor de război naziste – III

În opinia lui Joseph Goebels, şeful propagandei hitleriste, vinovată de ajungerea tezaurului naţiunii în mâinile Aliaţilor era „criminala neglijenţă în serviciu” a lui Funk. Fuhrerul aprobase iniţiativa de evacuare a rezervelor rămase. De fapt, autorul planului fusese chiar ofiţerul însărcinat cu paza lui personală, un colonel de poliţie cu numele de Friedrich Josef Rauch.

Urmând exemplul Gestapoului – care începuse deja transferarea aurului, bijuteriilor, obiectelor de artă şi a valutei pe care le avea în posesie în mine, lacuri şi alte ascunzători de prin munţii din sudul Bavariei şi nordul Austriei -, colonelul Rauch a sugerat ca 6,83% din rezervele oficiale de aur rămase în Reichsbank să fie trimise în Bavaria pentru a fi puse la adăpost. Lingourile de aur şi monedele ce aveau să fie trimise ar fi avut astăzi o valoare  de 150 de milioane de dolari.

FOTO: pinterest

În cursul lunilor următoare, bombardamentele Aliaţilor au întrerupt comunicaţiile şi iniţiativele individuale au creat un scenariu complicat care nu a fost niciodată elucidat în mod satisfăcător. Valuta a fost încărcată în două trenuri, în timp ce un convoi de camioane a fost pregătit să transporte lingourile de aur şi monedele.

În haosul unui imperiu care se prăbuşea, trenurile au avut nevoie de două săptămâni ca să străbată drumul de 800 de kilometri până la la Munchen. Pe parcurs, colegul doctorului Frank, Hans Alfred von Rosenberg – Lipinski, a ordonat ca sacii cu valută să fie luaţi din tren şi transferaţi în convoiul de camioane. În cele din urmă, camioanele au dus banii, monedele de aur, lingourile şi valuta străină într-un orăşel din Alpii Bavariei, în vreme ce trenurile s-au îndreptat spre Munchen. Între timp, Rosenberg Lipinski a reţinut un sac cu valută străină şi cinci lăzi mici „pentru anumite raţiuni”. Nu se ştie care a fost soarta acestora, dar este posibil ca, dată fiind prăbuşirea iminentă a Germaniei naziste, oficialul băncii să-şi fi pregătit un viitor confortabil.

Alţii i-au urmat exemplul. Camionale încărcate cu comori au străbătut des împăduriţii munţi Karwendel până la o tabără de antrenament pentru infanterie. În timp ce ofiţerii hărţuiţi discutau unde să ascundă ce mai rămăsese din tezaurul naţiunii, se pare că Emil Januszewski de la Reichsbank a luat două lingouri de aur (valorând astăzi aproape jumătate de milion de dolari). Când nu s-a mai putut aprinde focul într-o sobă de la popota ofiţerilor şi cineva a dat peste acestea blocând coşul, bătrânul şi respectabilul Januszewski s-a sinucis. Între timp, restul rezervelor de aur fusese îngropat în ascunzători bine protejate în apropierea unei mici cabane alpine izolate, cunoscute sub numele de Casa din Pădure. Valuta sub formă de bancnote fusese împărţită în trei depozite şi ascunsă pe trei vârfuri de munte diferite. Ulterior, cele două lingouri de aur recuperate şi o mare cantitate de valută au sfârşit prin a ajunge în grija unui anume Karl Jacob, un funcţionar local. Nu au mai fost văzute vreodată. Mai mulţi nazişti d erang inferior implicaţi în ascunderea comorii, inclusiv militari distinşi, se pare că nu au rezistat tentaţiei.

Curând, dr. Funk şi alţi oficiali nazişti de marcă au fost arestaţi de Forţele Aliate, dar nici unul nu a mărturisit că ar fi ştiut unde se află rezervele de aur dispărute. În cele din urmă, armata americană a recuperat o parte din aurul de la Reichsbank în valoare de circa 14 milioane de dolari, precum şi aur german provenind de la alte agenţii guvernamentale valorând 41 milioane de dolari, însă comoara de la Casa din Pădure nu a putu fi găsită. Timp de patru ani, anchetatoriiau încercat cu insistenţă să elucideze misterul, dar în cele din urmă au fost nevoiţi să raporteze că circa 3,5 milioane (46,5 milioane astăzi) în aur şi circa 2 milioane (12 milioane astăzi) în bancnote dispăruseră fără urmă.


Bibliografie: Mari enigme ale trecutului / Wie geschah es wirklich? – Reader’s Digest

Comenteaza si tu