Polonia – eterna pradă a Marilor Puteri

Împărțirea Poloniei între Germania și Uniunea Sovietică la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial nu a fost o noutate în istoria nefericită a acestei țări.

FOTO: wikipedia.org

În 1772, Frederic cel Mare al Prusiei a acceptat ca ocuparea de către Rusia a teritoriilor poloneze din nord-est să fie compensată prin cedarea unor teritorii din sud Austriei, iar cele din nord-vest să fie cedate țării sale. Polonia pierdea astfel o treime din suprafață și o jumătate din locuitori. Peste două decenii, în 1793 Rusia și Prusia au ocupat alte două părți destul de mari. Polonezii nu au putut suporta așa ceva, și s-au revoltat împotriva opresiunii străine în martie 1794. Conducătorul revoltei a fost Tadeusz Kosciuszko, erou al Revoluției Americane.

În 1776, la vârsta de 30 de ani, Kosciuszko a plecat în America, a intrat în serviciul lui George Washington și a fost numit colonel de geniu. La sfârșitul războiului, în 1783, era general de brigadă. La întoarcerea sa în Polonia în anul următor, s-a retras la țară, dar a răspuns chemării la arme când Polonia a fost împărțită a doua oară. Lupta dusă de Kosciuszko împotriva Prusiei și Rusiei era o luptă inegală. După câteva succese inițiale, a fost înfrânt și capturat de ruși în octombrie 1794. În anul următor, la a treia împărțire între Rusia, Prusia și Austria, Polonia a dispărut de pe hartă.

Erou a două revoluții, Kosciuszko a fost eliberat de ruși în 1796 și a plecat în Statele Unite, unde Congresul recunoscător l-a recompensat pentru serviciile sale din timpul Războiului cu o sumă de bani și o bucată de pământ în Ohio. Însă în 1798, Kosciuszko s-a întors în Europa să își continue eforturile ferme dar zadarnice de a obține independența Poloniei. A murit în exil în Elveția în 1817.


Bibliografie: Mari enigme ale trecutului / Wie geschah es wirklich?

Comenteaza si tu