”Trecuse șase luni după moartea fiicei mele. Era în Martie: iarna plecase; primăvara nu sosea încă.
Într-o seară umedă și posomorâtă ședeam singur în odaie lângă masa mea de lucru.
Dinainte-mi, ca întotdeauna, era o testea de hârtie și mai multe creioane.
Cum? nu scriu, nu scriu, dar fără ca s-o scriu, mana mea lua un creion și-i rezema vârful de luciul hârtiei.
Începui a simți la tâmpla stângă bătăi scurte și îndesate, tocmai ca și când ar fi fost băgat într-însa un aparat telegrafic.
FOTO: hartanumerologica.ro
De-o dată mâna mea se puse într-o mișcare fără astâmpăr.
Vreo cinci secunde cel mult.
Când bratul se opri și creionul căzu dintre degete, mă simții deșteptat dintr-un somn, deși eram sigur că nu adormisem.
Aruncai privirea pe hârtie și citii acolo foarte limpede:
Je suis heureuse; je t’aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire. Julie Hasdeu.
Era scris și iscălit cu slova fiicei mele.
Ce să fie?
O va spune aceasta carte”.
Alte articole
Mircea Eliade, omul de geniu care a marcat cultura lumii
Veșnică amintire, eternă mărturisire! Colindul prizonierilor români din URSS
„Care sunt jidani, la o parte. Descălţaţi-vă! Românii au stat în faţa trupurilor noastre, să ne apere“! Amintirile evreului care a trăit, la 13 ani, Holocaustul
Mircea Eliade – Democrație și feminism (fragment)
Mircea Eliade – despre prietenie
Ciudata moarte a lui Ionel Brătianu – amigdalita sau agenții ruși
1 aprilie 1941, una dintre cele mai negre zile din istoria poporului român
Mircea Eliade – I-a mâncat capul politica, 1951 (fragment)
Polonia – eterna pradă a Marilor Puteri
Invazia sovietică trebuia să înceapă de la Constanţa
Comenteaza si tu
