Revoluția ungară si intervenția armatei sovietice

Printre revendicările formulate la 22 octombrie 1956 de către studenţii şi profesorii Universității Tehnice de Construcţii din Budapesta s-au evidenţiat mai ales cele de ordin militar, care doar prin simpla lor expunere au reprezentat un act ofensator la adresa Armatei Roşii şi implicit a puterii sovietice, scrie historia.ro.

FOTO: historia.ro

Încă de la începutul manifestului, primul paragraf făcea cunoscută cea mai aprigă dorinţă a mediului universitar: „Pe baza hotărârilor Tratatului de Pace, revendicăm retragerea imediată a trupelor sovietice din Ungaria”[1]. De asemenea, dorinţa de afirmare a independenţei politice era sugerată de prevederea numărul 6: ,,Revendicăm revizuirea şi reorganizarea relaţiilor ungaro-sovietice şi ungaro-iugoslave pe baza egalităţii economice şi politice depline şi a principiului neamestecului în treburile interne’’[2]. În cele din urmă, conform revendicării numărul 14 deducem că respingerea militarismului sovietic a căpătat şi o valenţă simbolică aflată într-o strânsă legătură cu imaginea propriei armate naţionale care avea ca scop primordial asigurarea independenţei şi integrităţii Republicii Populare Ungare. ,,În locul stemei actuale, ce îi este străină poporului ungar, dorim reintroducerea vechii steme – Kossuth. Revendicăm, pentru armata ungară, o uniformă demnă de tradiţiile naţionale’’[3]

Aceste prime trei articole au reprezentat primul semnal pentru autorităţile de la Moscova că evenimentele din ţara socialistă vecină nu trebuie privite ca pe un incident minor, ci, din contră, ca pe un fapt deosebit ce ar fi putut avea o mare putere de transformare într-o criză generalizată la nivelul întregului bloc comunist. Contestarea şi înlăturarea violentă a sistemului de la Ialta, implementat de Stalin în Europa Centrală şi de Sud-Est prin intermediul Armatei Roşii aveau să fie dezideratele supreme ale amplei mişcări de protest declanşată în Budapesta pe 23 octombrie 1956.

Simţind iminenţa unei noi intervenţii sovietice, Nagy Imre, liderul politic aclamat şi chemat de populaţia revoltată pe 24 octombrie pentru a-i fi din acel moment fidelul exponent al năzuinţelor sale, a dat dovadă de un autentic simţ practic, atât de necesar în acele momente de răscruce. Alături de militarii care şi-au dovedit ataşamentul faţă de idealurile revoluţiei, precum generalul Béla Király şi colonelul Pál Maléter – cel din urmă fiind avansat la gradul de general la sfârşitul lunii octombrie –, prim-ministrul a iniţiat şi condus un program care a avut ca rezultat dezvoltarea structurilor militare şi paramilitare care urmau să apere capitala statului maghiar şi totodată ideile şi cuceririle revoluţiei.

În ultima zi a lunii octombrie a fost creată o nouă structură militară de comandă, numită Comitetul Revoluţionar pentru Apărarea Republicii Ungare, care era menită să asigure o exercitare optimă a ordinelor către unităţile armatei (Magyár Honvédség), care şi-a recăpătat denumirea dinaintea instalării regimului comunist. Armatei, instituţia de bază care prin definiţia sa este menită să apere fiinţa statului, i s-a alăturat Garda Națională, unul dintre rezultatele notabile ale procesului revoluționar, pentru a eficientiza eforturile de apărare ale potențialelor represalii sovetice.

continuarea aici

Comenteaza si tu