Lev Tolstoi – Copilăria (fragment)

Lev Tolstoi – Copilăria (fragment)

Când, în anul 1847, frații Tolstoi, rămași orfani de mici, și-au împărțit moștenirea părintească, lui Lev, ca frate mai mic, i-a revenit Iasnaia Poliana. A fost nespus de fericit … Este greu să ne imaginăm ce s-a petrecut în sufletul tânărului de optsprezece ani când a devenit stăpânul moșiei părintești, de care erau legate cele mai curate și scumpe amintiri.

”Fericită, fericită și pe veci pierdută vreme a copilăriei! Cum să nu o iubești, cum să nu o dezmierzi când îți amintești de ea! Amintirile acestea îmi înviorează și îmi înalță sufletul, sunt pentru mine izvorul celor mai plăcute plăceri…

După rugăciune te înveselești uneori în plăpumioară; inima ți-e ca fulgul: numai lumină și bucurie; visurile vin unele după altele, dar despre ce anume? Sunt insesizabile, dar pline de dragoste curată și de speranțe într-un viitor luminos. Îți amintești câteodată de Karl Ivanîci și de soarta lui amară – era singurul om pe care îl știam nefericit – și te cuprinde o asemenea milă, simți atâta iubire pentru el, încât îți vin lacrimi în ochi și te cugeți: dă-i, Doamne, fericire, dă-mi și mie putința să-l ajut, să-i alin amarul; aș da totul pentru asta. Apoi iei jucăria îndrăgită, de porțelan, un iepuraș sau un cățel, o vâri sub colțul pernei de puf și te miri cât de bine e, cât de cald și plăcut îi e lui să doarmă acolo. Încă te mai rogi ca Domnul să dea fericire tuturor, ca toți să fie mulțumiți și a doua zi să fie vreme frumoasă de plimbare, te întorci pe partea cealaltă, gândurile și visele se împăienjenesc, se-ncurcă și adormi liniștit, ușor, te cufunzi încet în somn, liniștit, cu obrajii încă umezi de lacrimi.

Întoarce-se-va vreodată acea prospețime, acea lipsă de griji, acea nevoie de a iubi și putere a credinței pe care le ai în copilărie? Ce vremuri pot fi mai fericite decât cele când două neasemuite virtuți – veselia nevinovată și nevoia fărăr margini de a iubi – erau singurele îndemnuri ale vieții?

Unde sunt rugăciunile fierbinți? Unde-i neprețuitul dar: lacrimile curate ale duioșiei? Venea-n zbor îngerul cel bun, îți ștergea lacrimile cu un zâmbet și poruncea vise dulci închipuirii tale nevinovate de copil.

Nu cumva a lăsat viața urme atât de grele în inima mea, încât s-au îndepărtat pe veci de mine aceste lacrimi și bucurii? Nu cumva au rămas doar aducerile aminte?”


Bibliografie: Pavel Basinski – Lev Tolsoi; Fuga din rai

Comenteaza si tu