Istoria României, falsificată pentru elevii secui pe bani publici. Tricolorul, înlocuit cu steagul secuiesc

Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România (AGIRo) protestează oficial faţă de situaţia aberantă, ce dăinuie de 11 ani, şi cere autorităţilor măsuri urgente pentru retragerea manualelor pline de dezinformări. „Aşa ajung maghiarii românofobi. Şcoala nu le-a adus la cunoştinţă în ce ţară trăiesc. Şi asta pe banii statului român, după manuale şi programe plătite de noi toţi”, informează adevărul.

FOTO: Viorel Dolha

Problemele cu manualele şcolare par fără de sfârşit în România. Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România (AGIRo) a transmis recent Ministerului Educaţiei un amplu memoriu prin care atrage atenţia că manualele de istorie pentru clasa a IV-a, aprobate prin ordinul ministrului nr. 5.472 din 12 octombrie 2016, conţin erori grosolane, care pur şi simplu falsifică istoria. Viorel Dolha, preşedintele AGIRo, consideră că nici măcar nu poate fi vorba de naţionalism în această chestiune, ci de însăşi încălcarea reglementărilor europene în domeniu. „Este încălcată Recomandarea nr. 15/2001 a Consiliului Europei cu privire la studiul istoriei în secolul XXI. Aceste manuale la care facem referire manipulează pur şi simplu, prin hărţi şi imagini halucinante”, declară Dolha. Mai exact, în amintita recomandare CE, la capitolul „Folosirea greşită a istoriei”, art. 2,  se menţionează că „Istoria aşa cum este predată în şcoli nu poate în nici un fel, cu orice intenţie, să fie compatibilă cu valorile fundamentale şi cu statutele Consiliului Europei, în cazul în care permite sau promovează manipularea istoriei prin falsificarea sau crearea de dovezi false, statistici, imagini falsificate”. De asemenea, la art. 4, documentul critică „programele analitice care manipulează istoria, indiferent dacă acestea rezultă din negarea faptelor istorice, falsificări, omisiuni sau ignoranţă”.

Drapelul României, înlocuit cu cel secuiesc

Unul dintre manualele contestate de AGIRo este cel de Istorie de clasa a IV-a, scos în limba maghiară, începând cu anul 2006, de editura T3 Kiado (autor fiind Szigmond Zoltan-Karoly). Manualul are girul Ministerului Educaţiei, fiind de 11 ani o prezenţă permanentă în catalogul manualelor şcolare valabile.

Una dintre multele erori flagrante este întâlnită la pagina 74 a manualului, acolo unde o harta întinsă pe o pagină prezintă steagurile ţărilor europene, iar în dreptul României tronează mare steagul secuiesc în locul tricolorului. „În cuprinsul acestui manual sunt multe hărţi. Am numărat 22, dar niciuna a României sau al vreunui stat medieval românesc,asta nu mai este firesc. Conturul României apare doar pe harta Europei, dar nici nu scrie că este România. Despre Tratatul de la Trianon se spune, pe banii statului român, că este Dictatul de la Trianon”, declară Viorel Dolha, preşedintele AGIRo.

Continuarea aici

Comenteaza si tu