Invazia sovietică trebuia să înceapă de la Constanţa

Adevărul aduce probe că generalul Militaru a pregătit terenul pentru aterizarea sovieticilor pe Aeroportul de la „Mihail Kogălniceanu“. Despre chemarea trupelor sovietice în timpul Revoluţiei s-a scris mult.

FOTO: historia.ro

Sunt zeci de mărturii care susţin că „emanaţii” Revoluţiei, în frunte cu Ion Iliescu şi Nicolae Militaru, au discutat, la telefon, cu conducerea politică şi militară din URSS posibilitatea unei intervenţii în România.  Ion Iliescu şi Nicolae Militaru erau, înainte de 1989, pilonii unui complot împotriva lui Nicolae Ceauşescu. Grupul complotist s-a aflat în anii ’80 în contacte de acest gen cu Uniunea Sovietică. Iliescu a negat vreme de 21 de ani orice contact cu Uniunea Sovietică înainte şi în timpul Revoluţiei. Militaru a recunoscut că a avut unele legături, dar a negat şi el faptul că ar fi chemat sovieticii în ţară.

Cel mai fierbinte moment al încercării de aducere a trupelor sovietice pe teritoriul României s-a petrecut la Constanţa. La 24 decembrie 1989, pe Aeroportul „Mihail Kogălniceanu”, din judeţul Constanţa, s-au făcut pregătiri pentru întâmpinarea unui detaşament aviatic precursor din Uniunea Sovietică. Au fost trimişi militari cunoscători ai limbii ruse pentru a primi forţele sovietice. Până la urmă, avioanele din URSS nu au mai ajuns. Tentativa de întâmpinare a sovieticilor este confirmată cu documente şi cu mărturii ale celor implicaţi. „Adevărul” reconstituie astăzi un episod important din istoria Revoluţiei române, episod care a fost trecut sub tăcere vreme de două decenii.

Viceamiralul Constantin Iordache era, în timpul Revoluţiei, comandantul Garnizoanei militare Constanţa. El recunoaşte acum, în premieră, că pe 24 decembrie 1989, Nicolae Militaru i-a ordonat personal să trimită un detaşament de ofiţeri cunoscători ai limbii ruse la Aeroportul „Mihail Kogălniceanu” pentru a prelua un detaşament sovietic precursor, care urma să aterizeze acolo.

„Adevărul”: Pe 24 decembrie 1989, la Aeroportul „Mihail Kogălniceanu” a venit un grup de ofiţeri de la Marină trimis de dumneavoastră. Trebuia să întâmpine nişte forţe sovietice. E adevărat?

Constantin Iordache: Da. Militaru mi-a ordonat personal să trimit ofiţeri care cunosc limba rusă, pentru a întâmpina avioanele sovietice care urmau să aterizeze. Era pe 24, după prânz. Mi-a zis la telefon: „Băi, trimite ofiţeri să întâmpine…”. 

Aţi întrebat mai în detaliu cine urma să vină?

A zis că vin avioane sovietice cu forţe. Atât. Şi am trimis nişte ofiţeri care după vreo patru-cinci ore m-au întrebat ce fac, că nu vine nimic. „Domnule, ce facem, că nu vine nimic?”. Vorbiseră şi ei cu cei de la dirijarea Aviaţiei. Atunci am pus mâna pe telefon şi am vorbit cu Nicolae Eftimescu (n.r. – locţiitorul Şefului Marelui Stat- Major). Şi mi-a zis Eftimescu: „Bine. Adu-i înapoi!”. Asta a fost tot.

Cine erau ofiţerii ăştia care întâmpinau?

Numele lor vreţi să le ştiţi? Nu pot să vi le spun. Erau de la operaţii maritime şi cunoscători ai limbii ruse. Nu pot să vă spun numele lor. 
N-are rost.

Şi nu v-aţi întrebat de ce vin ruşii ăştia?

M-am întrebat, dar ce să fac? Nu mi-a convenit nici mie. În cariera mea, tot timpul m-am ciondănit cu ruşii. Totdeauna, noi am fost oaia neagră a Tratatului de la Varşovia. Noi nici nu aveam telefon direct cu ruşii, precum bulgarii de exemplu. 

Dar nu v-aţi pus unele întrebări când aţi vorbit cu Militaru? Că el, pe 24, nu era ministrul Apărării în mod oficial.

Eee, îl cunoşteam de la televizor, era ministrul Apărării. 

Dar, după regulamentele militare, puteaţi să-i închideţi telefonul în nas lui Militaru? Să-i spuneţi „Vorbim când te-or numi oficial”. Că numirile în Armată nu se fac la televizor. 

Hai, domnule, fiţi oameni serioşi! 

De ce?

…. (Tace) 

Dumneavoastră îl cunoşteaţi pe Militaru dinainte de Revoluţie?

Nu, de unde era să-l cunosc?

Păi, şi cum aţi ştiut că e el, şi nu altcineva… Putea să fie oricine altcineva…

Păi, vorbea de pe un telefon secretizat. Iar generalii din MApN, Stănculescu şi Eftimescu, nu mi-au zis: „Bă, fii atent că avem un impostor care se dă ministrul Apărării”. Deci, şi ăştia îl girau.

Dar sunteţi de acord că e ciudat cum a condus el din moment ce nu era numit oficial?

Mai mult decât ciudat, dar asta e Revoluţia. La Revoluţie, obraznicii, tupeiştii, curajoşii ies în faţă.

Ştiţi că în timpul ăsta, cât nu a fost oficial ministru, a dat nişte ordine criminale…

Supercriminale. Şi i-a adus în Armată pe generalii care fuseseră trecuţi în rezervă. Ne-am trezit peste noapte cu ei.

Cum vi se pare că, la Revoluţie, puterea au luat-o oamenii ruşilor?

Fiecare din ăştia a reprezentat câte un centru de putere. Ce căuta la Televiziune Petre Roman, un obscur asistent universitar, care, în afară de tablă şi de cretă, nu trebuia să ştie nimic?! Ce căuta acolo? Cineva l-a trimis, nu?

Ei spun că au ajuns pe valul Revoluţiei.

Hai, fiţi serioşi. Ce căuta Cico Dumitrescu? Un nimeni. Suspectat că era KGB-ist. Deci, toţi au fost trimişi…

Dumneavoastră aţi studiat în ţară?

Da. Au mai scris unii că am studiat în URSS, dar nu e adevărat. Eu, în ţară. 

„Alio, Maskva, ia bîl gheneral Militaru…”

Cornel Mocanu (58 de ani) era, în 1989, şef de Stat Major la unitatea de apărare a Aeroportului „Kogălniceanu”. Mocanu spune: „În orice acţiune militară vine un detaşament de recunoaştere care preia toate coordonatele din zonă, de dirijare, de legătură, de tot felul. La orice acţiune militară de intensitate, aşa se face, nu vin orbeşte. Vine detaşamentul precursor şi stabileşte totul şi apoi se începe debarcarea”. 

Apoi: „Au venit la «Kogălniceanu» câţiva ofiţeri de la Marină să aştepte detaşamentul precursor al forţelor sovietice, i-am primit chiar în biroul meu. Colonelul Lefter, şeful de la aeroport, a primit de la Bucureşti şi de la amiralul Iordache informaţii că o să vină delegaţia de la Marină ca să întâmpine detaşamentul precursor al sovieticilor. Aceşti ofiţeri au stat cam o jumătate de zi. Nu ştiau nici ei nimic, erau derutaţi. Primiseră ordin să întâmpine şi atât. Au fost chemaţi înapoi la comandamentul Marinei, probabil, după ce la Bucureşti nu s-au înţeles şi s-a anulat această venire”. 

Există două motive ale anulării misiunii: 1. decizia politică a lui Mihail Gorbaciov de a nu interveni, în mod oficial, în România (solicitările insistente ale grupului Iliescu-Militaru, urmând a fi satisfăcute prin cei circa 30.000 de „turişti” sovietici aflaţi în misiune pe teritoriul ţării noastre); 2. refuzul ferm al generalului Ştefan Guşă, şeful Marelui Stat Major, de a accepta „ajutorul” sovietic. 

Continuarea aici

Comenteaza si tu