„Care sunt jidani, la o parte. Descălţaţi-vă! Românii au stat în faţa trupurilor noastre, să ne apere“! Amintirile evreului care a trăit, la 13 ani, Holocaustul

Un evreu supraviețuitor al Holocaustului a povestit drama prin care a trecut la vârsta de 13 ani, când a fost deportat împreună cu familia și cu ceilalți evrei din ținutul Herţei. A răbdat de foame și de sete, a văzut bătrâni executați. Dar niciodată nu a părăsit România.

FOTO: adevărul.ro

Liviu Beriş de 87 de ani, din Bucureşti, a avut o copilărie fericită până la vârsta de 13 ani. S-a născut în ţinutul Herţei, din nordul Moldovei, unde trăiau 2.200 de români şi 1.800 de evrei. Jocurile copilăriei erau aceleaşi şi pentru români şi evrei. În colbul copilăriei visa să devină medic. Asta până într-o zi când a auzit un nou cuvânt: „jidan“ şi viaţa i s-a schimbat pentru totdeauna.

Un an sub ocupaţie rusească

Povestea lui începe în data de 26 iunie 1940, când tancurile sovietice au intrat în ţinutul Herţei, după ce Uniunea Sovietică a dat ultimatum privind cedarea Basarabiei, Bucovinei de Nord. „Herţa se afla la 15 kilometri de vechea graniţă cu Austro-Ungaria. Atunci, au avut loc ciocniri între trupele române şi sovietice şi au murit doi ofiţeri români şi un ostaş de origine evreiască. Aşa am stat un an sub ocupaţie rusească“, povesteşte el, timp în care au început confiscarea averilor şi înfiinţarea de colhozuri. Raionul Herţa a trecut în subordinea Cernăuţilor, care era în graniţele Ucrainei. „Tatăl meu avea o brutărie şi era considerat mare burghez. I s-a luat tot. La fel cum au păţit şi toţi ceilalţi meşteşugari din zonă: cizmarii, croitorii sau căciularii. Am fost scoşi din casa noastră şi mutaţi într-o alta“, povesteşte el.

Evreul cu numărul 39

Dar asta nu a fost tot. Tatăl său a primit un număr: 39. Avea să afle că aşa erau numerotaţi cei care urmau să fie deportaţi în Siberia. Primele depărtări, nimeni nu ştie pe ce considerente, au fost făcute pe 13 iunie 1941, într-o noapte. Au plecat 39 de familii. Urmau altele. Dar nu au mai avut când. „Pe 22 iunie am pornit războiul împotriva sovieticilor, când, pe data de 5 iulie, cineva a venit să ne spună că trupele româneşti au ajuns la marginea Herţei. Atunci, fericiţi, am plecat să-i întâmpinăm, români şi evrei împreună. Eram fericiţi, scăpasem de ruşi, însă căpitanul care însoţea militarii a întrebat: «Care sunt jidani dintre voi să treacă la o parte. Descălţaţi-vă». Aşa am făcut. Ostaşii aveau arme şi le-au îndreptat către noi, dar românii, vecinii şi prietenii noştri, au stat în faţa trupurilor noastre ca să ne salveze“, îşi aminteşte el tragedia acelei zile. În cele din urmă, le-a dat ordin să plece spre casă. Au mers desculţi şi goi pe dinăuntru.

130 de evrei ucişi

După trei zile, toţi evreii din Herţa au fost strânşi în sinagogă. Acolo, Jandarmeria a întocmit o listă. „Nu am ştiut niciodată şi nu am priceput pe ce considerente strigau: x, y şi z să iasă afară. Atunci, 100 de oameni au fost executaţi la marginea oraşului şi alţi 30 în curtea unui gospodar. Noi, a doua zi am fost eliberaţi şi ne-am întors la casele noastre. Aici, alte necazuri: toate fuseseră vandalizate, nu doar jefuite. Au săpat până şi în pivniţa casei noastre. Nu am ştiut niciodată ce au căutat. Dar, ceea ce era şi mai tragic, vecinii noştri nu se mai purtau la fel. Nici «Bună ziua» nu era aceeaşi“.

Continuarea pe adevărul.ro

Comenteaza si tu