Preotul Constantin Necula: „Eu nu-mi pot acuza poporul de fanatism. Ferească Dumnezeu de explozie!”

La un an după Colectiv, societatea românească s-a polarizat pe tema revizuirii unui paragraf din Constituție.

Coaliția pentru Familie, care spune despre sine că s-a coagulat în jurul „unei inițiative civice fără personalitate juridică, neafiliată confesional și independentă de orice partid politic”, a adunat 3 milioane de semnături pentru organizarea unui referendum care vizează modificarea alineatului 1 al articolului 48 din Constituție:

„(1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”.

Varianta dorită de Coaliţie ar statua căsătoria liber consimțită între „un bărbat și o femeie”.

cliv43-3-1024x681

FOTO: Radu Stef

Din comitetul de inițiativă al Coaliției pentru Familie face parte și preotul ortodox Constantin Necula, conferențiar universitar la Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna” din Sibiu și doctor în teologie, cu specializarea Catehetică-Omiletică și pedagogie creștină.

E cel care a ieșit în mijlocul protestatarilor după tragedia din 30 octombrie 2015, pentru a încerca să înțeleagă de ce scandează împotriva Bisericii.

Preotul Constantin Necula susține conferințe în toată țara și face săli pline. Recent, a mers la Cluj să sprijine strângerea de fonduri pentru casa memorială a lui Iuliu Maniu de la Bădăcin (județul Sălaj).

Redăm în continuare dialogul citat de pe pressone.ro.

– A trecut un an de la Colectiv. Ce subiecte credeți că ar trebui să se găsească pe agenda publică în relație cu circumstanțele care au dus la acea tragedie?

– Eu cred că ar trebui să fim lucizi. Adică nu știu dacă avem o agendă publică de lucidizare a României. La noi, a devenit un fel de boală, o ură din asta pe nimic, o ură pornită pe oameni.

M-am uitat. Dacă a gafat președintele o propoziție, toată lumea a luat foc; dacă a gafat premierul o propoziție, toată lumea a luat foc. Sunt mai atenți la politicieni decât la oamenii propriu-zis.

Eu aș începe prin a face în școală o campanie de conștientizare a lucrului că arta, fie ea și în spațiul public, presupune siguranța persoanei. Nu știu ce să zic. De exemplu, la biserică, știu ce am schimbat.

După Colectiv, am fost mult mai atenți la toate organizările. Conferințele s-au făcut pe bază de invitații, un număr foarte clar, s-au controlat un pic lucrurile. Și știu că așa s-a făcut în foarte multe alte locuri.

Altfel, să le spunem copiilor mai mult despre viață decât despre moarte. Suntem axați prea mult pe moarte.

Și ăștia care tot îl neagă pe dracul și îl vând la pastile, știi? M-am uitat la media și am văzut că au început să nege că femeia de la Iași e îndrăcită, pentru că diavolul nu există. Asta-i prima lui minciună – preferată, de fapt.

Trebuie să fim atenți la nuanțe și fiecare să vorbească despre ceea ce se pricepe. Eu, personal, n-am să vorbesc niciodată despre management industrial. Nu că nu mă pasionează, că mai citesc, dar nu sunt un specialist.

N-am înțeles de ce trebuie să fim toți specialiști în toate? De aici aș începe. Aș echilibra puțin agenda.

Sunt bucuros, în schimb, de alte lucruri. Sunt oameni pe care-i știu din perioada aceea, întorși real la Dumnezeu din momentul respectiv. Eu n-am o idee că trebuie să se întoarcă la ortodoxie sau la Biserică, nu e obsesia vieții mele, dar cei care îl caută pe Dumnezeu altfel îl văd pe Dumnezeu altfel și construiesc altfel relația cu oamenii.

Cred că fiecare dintre noi, implicați acolo în momentele acelea grele, a schimbat ceva în bine în sufletul lui. Cred că acesta ar trebui să fie principalul mod de a fi, acum: să schimbi ceva în bine, în tine, ca apoi să poți schimba ceva în afara ta și în societate.

– De ce ați simțit nevoia să ieșiți în stradă în acele momente?

– Mi s-a părut nedrept să înjuri Biserica pentru ceva ce nu … Ea are multe vini, care sunt cântăribile, vizibile, nevizibile, dar acolo nu era vina noastră.

Pentru foarte multe lucruri îmi asum vina, că nu comunicăm corect, că nu suntem transparenți, că nu suntem foarte buni camarazi. Se poate întâmpla să fie câte ceva din toate astea… Dar nu știu ce camarad e mai bun decât Biserica. Ce compari atunci când compari?

I-am văzut triști, i-am văzut porniți pe copii, atunci. I-am văzut și când au mărșăluit prin fața Catedralei. A doua zi au mișcat drumul prin centru, ocolind Catedrala, și apoi i-am văzut pe părinți împreună cu copiii, veniți la biserică să-și ceară iertare pentru că nu știau că se spune Tatăl Nostru. Adică oamenii nu sunt rău-intenționați. Dacă au ceva, au cu purtătorii de reverendă, mai mari, mai mici, mai mijlocii …

Dar nici să înjuri la nesfârșit… Eu văd că se reia așa, ca o ciorbă reîncălzită. Se reiau sloganurile, foarte periculoase, pentru că n-au acoperire. Degeaba am dat cifre, degeaba am dat procente, degeaba am explicat în stânga și-n dreapta, nu …

Uite, am fost recent în Anglia, la Birmingham, și preotul de acolo s-a implicat în ceea ce înseamnă recuperarea familiei, tristețea familiei. Unii oameni au murit, nici nu mai știm ce s-a întâmplat cu ei. Cei care știu sunt preoții din parohiile de peste hotare, de la Bruxelles sau unde au fost duși acești copii.

Noi continuăm să ne rugăm pentru copiii aceia de la Colectiv de un an de zile, cu listă completă, cum s-ar spune.

– V-a afectat acea reacție a străzii?

– Păi m-a durut, pentru că era nedreaptă. O dată, nu-i puteam învia pe copii. Și apoi am văzut cum s-a jucat teatru, din partea presei, în perioada respectivă.

Știu sigur preotul care a fost acolo pompier și care a stat în arsurile alea cot la cot cu ceilalți. Toți răniții purtați înspre spitale s-au întâlnit cu preoții, în primă fază, nu în a cincea sau a două sutea.

În schimb, s-au dat interviuri la marginea crimei ăleia ordinare, interviuri cu doamna de la asociația nu știu căror psihologi care sunt dispuși să acorde … cui, muribunzilor, suport psihologic?

Și apoi ne-am lămurit ce suport psihologic, pentru că mulți dintre tinerii aceia au trecut prin forme de suicid, tentative de suicid. Nimeni nu are curajul să vadă realitatea și s-o spună.

Adevărul este că nu suntem specialiști, niciunii dintre noi, în astfel de situații. Aceste situații ne prind întotdeauna nepregătiți. Cât am fi de pregătiți, rămâne o marjă … Or, să arunci așa, aiurea, cu lături, mi s-a părut total nedrept.

– Spuneați undeva că, în stradă, se crește o cultură de zdrobire a Bisericii. Nu e prea mult?

– Sunt conștient de asta și o să spun de unde știu lucrurile respective. Am fost foarte cuplat la Facebook în perioada respectivă și vedeam cum circulă informațiile de la unii la alții.

Eu de aceea am ieșit în fața Catedralei. Adică am stat lângă ei la Roșia Montană, am luptat împreună în alte câteva situații și, dintr-odată, mă trezesc dușmanul propriului meu popor? Până unde, ca ce chestie?

Și apoi am văzut cum se pune problema. Gândește-te bine! Acum, apropo de Coaliția pentru Familie.

Un om, mă refer acum strict la profesorul Emil Moise (profesorul buzoian de la care a plecat sesizarea CCR în urma căreia înscrierea din oficiu a elevilor la ora de religie a fost declarată neconstituțională – n.r.), mișcă 6 milioane de români să spună dacă vor sau nu vor ora de religie în școli, și se raportează la asta ca la un act democratic.

Ei bine, faptul că 3 milioane de oameni cer ca 8 oameni să-și dea cu părerea dacă este act democratic că bărbatul și familia alcătuiesc familia este considerat un gest criminal.

Prima dată ne-a făcut idioți un scriitor, apoi un parlamentar ne-a făcut criminali de-a dreptul, comparându-ne cu mitraliorul ăla care a intrat într-un bar de noapte din SUA frecventat de homosexuali.

Asta până au aflat că era homosexual și, din acel moment, s-au retras toate știrile, de pe toate canalele. N-a mai existat nici o știre despre ceea ce s-a întâmplat acolo, brusc și dintr-odată.

Am auzit tot felul de minciuni sfruntate, mediocrități. Cine stă să se uite dincolo de ele se sperie, se înspăimântă.

Singura rază de lumină a fost întâlnirea aceasta a tinerilor, de la București, pe care n-a difuzat-o nimeni în spațiul media, în afară de Trinitas și de Facebook-urile copiilor care au funcționat ca niște mici televiziuni (Întâlnirea tinerilor ortodocși din toată lumea, care a avut loc la începutul lui septembrie – n.r.).

Chiar atât de nedrepți suntem cu ceea ce se întâmplă în țara asta? Chiar numai asta ne-am propus, să prezentăm un neam de violatori și de bețivi?

Cine plătește pentru imaginea asta detrunchiată de la adevăr? Absolut detrunchiată, n-are nicio legătură cu oamenii. M-am uitat acum în Luton. Copii premiați, premiați. A apărut o știre mică în Jurnalul românilor de pretutindeni, atât. Oameni care dau în Anglia măsura inteligenței românești.

Nu mai spun că am văzut în Italia ce fac oameni de responsabilitate în mari centre de cercetare în artă și în teologie. Pe ei nu-i vedem, n-avem cum, pentru că punem în față tot timpul jumătățile de măsură și sfertodocții.

– Deci presa susține această campanie de zdrobire a …

– Clar că este susținută. Nu neapărat de zdrobire a Bisericii, ci de punere a ei într-un colț, la colț. O parte a presei, nu pot să generalizez acum, dar sunt oameni de meserie care fac asta de ani de zile.

Există hărțuire sexuală, există hărțuire pe tot felul de subiecte, dar chiar așa, oare nu există și hărțuire de subiect? Când cineva spune tot timpul numai de rău cu privire la un subiect. Nu sunt chiar deloc vinovați înaintea propriei lor conștiințe? Chiar nu e nimic bun în Biserica asta? Nu există cămine de bătrâni?

Când le-am spus că asistența socială realizată de Biserică este mai mare decât cea realizată de stat, au început să surâdă subțire. Ei știu bine că așa stau lucrurile, dar asta nu e de spus.

– De ce vi se pare atât de importantă inițiativa Coaliției pentru Familie care vizează modificarea unui paragraf din Constituție? Sunteți unul dintre inițiatorii acestei campanii. De ce e un subiect care ar trebui să ne preocupe atât de mult, dincolo de faptul că va fi confiscat în bătălia politică și abordat în funcție de numărul de voturi pe care-l va putea produce?

– De aceea nici nu am scris nimic și nu am dat nici măcar o aluzie publică. Eu cred că această Coaliție nu are o formulă de politizare. Să nu ideologizăm efortul Coaliției de a crea o marjă de reprezentativitate la nivelul culturii morale românești.

Niciodată n-a fost altfel în România. Îmi spunea cineva: „Știți, Biserica era mult mai îngăduitoare înainte”. Serios? Ar trebui să recitim istoria României. Noi ne uităm istoria.

Lumea poate merge mai departe și cu aceste caractere naționale. Nimeni nu ne-a spus că trebuie să ne anulăm caracterul național ca să fim europeni sau universali. Ideea asta, că uite la ăia cum fac, uite cum e dincolo… Da, ne uităm la ei și vedem ce iese. Eu nu am nicio încântare, de nicăieri.

M-am uitat acum foarte atent la campaniile de presă din Marea Britanie, am intrat în contact cu câțiva oameni specializați în mișcările acestea LGBT.

Trebuie să fim convinși că, și acolo, propaganda făcută pe seama ideologiilor este cea care marchează, și nu realitatea. Am creat o falsă realitate, pierdem enorm de multă energie pentru un nimic, pentru realmente un nimic.

– Poate pentru respectarea drepturilor unor oameni.

– Îmi tot spun mie de respectarea drepturilor… De acord, există atât de multe forme de a face legal, notificări la notar. De a încheia tu cu celălalt un parteneriat, dacă tot ne plac contractele sociale.

Or, ce spunem noi, este faptul că, în sine, căsătoria nu e un contract social. Și atât. Dacă ar fi numai un contract social, ar fi foarte ușor pentru toată lumea.

Iar Coaliția pentru Familie este pentru familie. Au tot spus ăștia că în spate e Biserica Ortodoxă. Nu e adevărat. Asta-i una dintre marile minciuni publicate de presă. Avem inclusiv atei, musulmani care au semnat acolo, oameni fără niciun fel de orientare religioasă.

E așa o generalizare subtilă, dacă te uiți, dată tot timpul cu superioritate, cu un surâs – lasă, că știm noi, cunoaștem noi. De fapt, nu știu nimic. Asta-i și înspăimântă, că nu știu nimic. E un subiect pe care-l aduc până la corectitudinea lui politică, după care-l scapă din mână.

Nu-i vorba aici nici măcar de rezistență, că vor începe iarăși că suntem în Evul Mediu. Nu mă obligă nimeni să gândesc ca toți ceilalți. Vorbeau despre drepturile omului în căsătoria aceea dintre un român de-al nostru și un american.

Mă gândeam – OK, de acord, dar n-am văzut același lobby, făcut de aceleași asociații, pentru ridicarea vizelor spre America. Da, deci libera circulație nu e un drept fundamental al omului? Nu i-am văzut implicați în asta.

Am văzut o știre care spunea câți bani se cheltuie pentru a crea niște voluntari care să combată inițiativa Coaliției pentru Familie. Deci noi am înnebunit ca popor. Ne combatem în lucrurile morale, bătute în cuie.

Mai bine m-aș apuca să fac ceva în mod real pentru homosexuali. Ei nu se simt reprezentați de oamenii aceștia. Ei n-au nevoie să le fie aduși cu avioanele, de peste hotare, oameni să mărșăluiască în București. Ei au alte probleme.

Problema cardului de sănătate, problema pensiei, probleme reale, care tot la noi ajung. Pentru că toți deștepții ăștia care cheltuie bani imenși pe logoreea lor ideologică nu reușesc să rezolve problema oamenilor implicați.

Oamenii ăștia au nevoie de alți oameni care să-i sprijine cu adevărat. Eu știu de câte ori am mers la medic cu cei care sunt bolnavi. În situații în care erau în perechi de homosexuali am continuat să le acord asistență religioasă, să-i sprijin în ceea ce aveau de făcut.

– Nu mi-ați răspuns. De ce trebuie realiniat alineatul 1 din articolul 48 al Constituției? De unde acest imperativ?

– Pentru că trebuie să ne restaurăm, avem nevoie de o rehardizare a României. Noi tot softizăm la ea. Reașezăm România în softul universal, dar noi ne-am pierdut hardul. Iar hardul României nu este construit pe încălcare morală.

Țara asta n-ar fi stat niciodată dacă noi eram altfel. Dacă eram ca la curțile franceze sau englezești, n-am fi rezistat niciodată ca popor. Noi n-am mers la vânători prelungite, n-am stat să ne îmbolnăvim de gută. N-am construit castele în care să ne îmbolnăvim toți de toate.

Orientarea noastră culturală, viața noastră socială, toate au un alt fel de construcție. Nu înțeleg de ce sunt obligat să gândesc într-un model care oricum se vădește a fi falimentar.

Deci modelul ăsta al propagandei LGBT este cel puțin la fel de falimentar ca toate celelalte ideologii născute din neomarxismul cultural. Vizibil, fără niciun fel de paranteză pătrată.

Continuarea pe pressone.ro

Comenteaza si tu