Fenomenul Pitești, pandemoniul închisorilor comuniste

Dacă aruncăm un ochi asupra crimelor din închisorile comuniste suntem obligați să înțeleagem ceea ce s-a întâmplat la Pitești, scrie historia.ro. Nicăieri în Europa nu a mai fost implementat cu succes un astfel de experiment. Un experiment bazat pe tortură permanentă care avea ca scop dezumanizarea totală a individului și distrugerea completă a personalității acestuia. Rândurile care vor urma pot fi catalogate macabre, pot fi etichetate de o violență dusă la extrem, de sadism sau grave tulburări psihice. Însă ele sunt reale iar sute de nevinovați le-au căzut victimă. Pentru ceea ce va urma cuvintele au fost cu greu alese. Au refuzat îngrozite să transcrie. Cuvintele s-au înclinat în fața victimelor macabrului experiment.

inchisoarea_pitesti_orasultau_tumblr_com_490

FOTO: historia.ro

Despre sfinții închisorilor, despre martirii care au sfârșit în temnițele comuniste din România, despre deținuții politici, despre oameni simpli victime ale monstruosului regim totalitar s-au scris mii de rânduri. S-au scris și se vor mai scrie. Însă ceea ce s-a întâmplat la Pitești între 1949 și 1952 face subiectul unei acțiuni de dezumanizare care și-a atins scopul. La Pitești a început reeducarea. Dar ce a însemnat ea și cum se va desfășura va marca sute de vieți.

Ideea experimentului îi aparține pedagogului sovietic Makarenko (1888-1939) expert în delicvență juvenilă. Teoria sa se baza pe utilizarea sistematică a torturii deținuților de către alți deținuți. Makarenko a murit în 1939 fără să afle vreodată că ideea sa va putea fi pusă în practică tocmai într-un spațiu în care un regim comunist nu era deloc plauzibil. Experimentul era bazat pe tortură neîncetată până ce reeducatorul care la rândul său a fost reeducat considera că respectivul deținut se transformase în omul pe care regimul îl dorea. E important să înțelegem că în acest fel victima devine călău și își pierde calitatea de victimă. Toată lumea devine vinovată dar paradoxal toți sunt fără de vină.  Experimentul se desfășura în secret și evident cu acordul Partidului care era și inițiator. Dar pentru a-l implementa în închisori aveau nevoie de un grup din rândul deținuților fideli regimului. Aici intră în scenă demonicul Eugen Țurcanu.

Eugen Țurcanu, chipul luciferic prevestitor al morții 

Țurcanu s-a născut în 1925 în județul Suceava. Era un om masiv, puternic, ambițios, inteligent și cu o dorință enormă de afirmare. Cochetează cu Frățiile de Cruce, organizații de tineret ale Mișcării Legionare acțiune ce îi va influența întreaga existență așa cum vom arăta în cele ce urmează. Rupe orice legătură și se dezice complet de legionari în momentul în care aceștia intră în ilegalitate. Imediat după 23 august se înscrie în Partidul Comunist unde începe să își clădească o carieră. Era bine văzut de organele locale ca unul dintre agitatorii de mase ai partidului. În 1948 Țurcanu devine membru în Biroul județean de partid din Iași după care este trimis la București unde urmează cursurile unei școli de diplomați. Se remarcă prin studii excelente și prin rolul de informator pe care și-l asumă fără nicio remușcare. Urma să fie trimis la Berna însă cariera sa politică se va prăbuși brusc.

În Frățiile de Cruce, Țurcanu îl cunoaște pe Bogdanovici, un legionar care nu se va dezice de Mișcarea Legionară nici după ce ea va intra în ilegalitate. Bogdanovici îl recunoaște.  Va exista o discuție între cei doi în care Țurcanu își reneagă cu vehemență trecutul. Se ajunge în cele din urmă la un consens. Țurcanu nu îi va denunța pe legionari poliției în timp ce Bogdanovici si anturajul său de legionari nu vor vorbi niciodată de trecutul său. Totul se prăbușește la 15 mai 1948 când în una din desele nopți în care regimul făcea arestări în masă sunt ridicați legionari din centrele studențești București, Cluj, Iași, Timișoara. Un student din Iași mărturisește totul Securității. A fost suficient pentru ca Eugen Țurcanu să fie arestat împreună cu tot lotul Bogdanovici. Țurcanu nu va ierta și nu va uita niciodată acest incident. Bogdanovici va muri la Pitești în timpul reeducării, de care se va ocupa personal Țurcanu. Alexandru Bogdanovici a rezistat la nenumărate schingiuiri și torturi iar în momentul în care a murit avea pancreasul rupt, intestinul perforat, toți dinții zdrobiți și nenumărate hemoragii.

‘’Cum îndrăznești banditule să înjuri un gardian? ‘’

Dar să ne întoarcem la Pitești și la Eugen Țurcanu. Deși i se promisese clemență la proces, lotul Bogdanovici e judecat de un tribunal militar și nu comunist. Aceștia, care la rândul lor au judecat comuniști doreau o relație bună cu noul regim pentru a rămâne în funcții și ofereau adesea maximum de pedeapsă la articolul prevăzut. Astfel Țurcanu este condamnat la 7 ani de închisoare. Din închisoare este dus să se întâlnească cu Nikolski, comandantul suprem al Securității care îi prezintă întregul experiment. Fiind de acord să îl conducă, își alege o echipă loială lui.

La jumătatea lui noiembrie 1949 în camera 4 Spital din închisoarea Pitești sunt aduși 15 tineri legionari și nu numai. Victimele erau și liberali, țărăniști, regaliști în genere orice altă persoană care nu îmbrățișa ideologia comunistă. Aici, în Camera 4 Spital cei 15 găsesc alți 15 deținuți – grupul Țurcanu – iar fiecare se apropie de unul din noii veniți. Însuși Țurcanu se apropie de cel ce va fi ales șef al camerei, Sandu Angelescu din Timișoara membru al unei organizații regaliste. Novici și lipsiți de precauție și prudență aceștia se deschid în fața grupului Țurcanu cărora le comunică informații pe care au reușit în timpul anchetei să le ascundă și își exprimă îngrijorarea pentru cei de acasă de a nu fi arestați. La 6 decembrie 1949 un gardian îi cere lui Sandu Angelescu să-și dea jos puloverul verde pe motiv că ’’face pe legionarul’’. Acesta îi spune că nu a fost niciodată legionar nici nu a fost acuzat de așa ceva, dimpotrivă a fost arestat ca regalist. Gardianul insistă iar Angelescu se conformează, îi oferă puloverul într-o celulă rece și neîncălzită. După ce gardianul părăsește celula Angelescu îl înjură. În momentul următor Țurcanu se repede la el și îi aplică o palmă zdravănă. ‘’Cum îndrăznești banditule să înjuri un gardian? ‘’. S-a iscat o bătaie generală temperată de directorul Dumitrescu și de gardieni. A fost scos în față Angelescu, seful camerei care i-a comunicat directorului că în timp ce stăteau liniștiți au fost atacați de grupul lui Țurcanu. Directorul nervos țipă la Țurcanu care îi raportează imediat că face parte dintr-un grup de tineri reeducați care și-au făcut o organizație, ODCC (Organizația Deținuților cu Convingeri Comuniste) care le-a propus acelor “bandiți“ să renunțe la atitudinea și activitatea lor și să adere la organizație moment în care grupul lui Angelescu s-ar fi năpustit asupra lor. Căpitanul Dumitrescu nemaivoind să asculte nimic dă ordin ca cei din grupul Angelescu să fie dezbrăcați, întinși pe cimentul rece și bătuți brutal cu răngi de fier și bâte de gardieni. Trupurile lor însângerate au fost puse apoi la discreția grupului lui Țurcanu. Evident totul a fost o regie. 6 decembrie 1949 începe teroarea în Pitești. Puterea lui Țurcanu devine nemărginită, putea deschide oricând ușa de la celula și să solicite gardianului să-i aducă un deținut. Ceilalți deținuți și chiar gardieni i se adresau cu apelativul ‘’domnule’’.

După demascarea experimentului (proces pe care îl vom prezenta în cele ce vor urma) partidul trebuia să găsească țapi ispășitori. A fost pus la cale scenariul cum că niște agenți legionari la ordinul liderului Mișcării Legionare, Horia Sima aflat în exil au încercat prin violență să compromită regimul și guvernarea comunistă. Au fost condamnați doar torționarii care au avut o legătură cu Legiunea. Țurcanu nu avea cum să scape. Moare executat la 17 decembrie 1954.

Reeducarea 

Conceptul de reeducare, bineînțeles se referă la tortură. La bătăi, la schingiuiri. Tortura se desfășura în permanență, cel a a cărei reeducări era în curs se afla în aceeași celulă cu reeducatorul. La Pitești, a fost o închisoare rezervată tineretului, mai exact studenților. Ei erau împărțiți în patru categorii astfel:   

Prima categorie era alcătuită din cei reținuți fără sentință judecătorească (făceau totuși  6-7 ani de închisoare)

A doua categorie era reprezentată de condamnații pentru delicte minore precum nedenunțare, vaforizare sau simplă suspiciune (3-5 ani de închisoare corecțională)      

A treia categorie include persoanele condamnate cu o oarecare justificare judiciară. Este categoria din care fac parte marea majoritate a celor întemnițați la Pitești. Ei sunt condamnați pentru ‘’uneltire împotriva ordinii sociale’’ (8-15 ani temniță grea.     

A patra categorie reprezintă șefi de grupuri sau personalități din lumea studențească cu o influență puternică asupra celorlalți (10-25 de ani de muncă silnică)

Procesul de reeducare condus de Țurcanu și grupul său la Pitești avea patru faze. Prima fază era demascarea externă. Deținutul trebuia să-și arate loialitate față de ODCC și partid spunând sub tortură brutală tot ce a ascuns în timpul anchetei. Era obligat să divulge toate complicitățile și orice legătură pe care o păstra cu cei de afară. A doua fază era demascarea internă în care se urmărea demascarea persoanelor din închisoare. Studentul trebuia  să-i divulge lui Țurcanu numele celorlalți deținuți care îl îmbărbătau îndemnându-l la prudență. Trebuiau divulgați anchetatori mai binevoitori sau gardieni care le mai făceau câte o favoare. Trebuie menționat că aceste două faze aveau un mare succes și ofereau rezultate mult peste cele obținute de Securitate în anchetele interne.  Toate aceste informații erau trimise ulterior către Ministerul de Interne.

A treia fază era demascarea morală publică. De aici deținutul era distrus psihic. Era obligat să profaneze tot ce avea mai sfânt de la familie, soție, părinți, Dumnezeu, pe el însuși.  Era analizat cu atenție trecutul fiecăruia iar în baza acestor informații erau inventate cele mai monstruoase scenarii. Tatăl apărea ca un escroc, un bandit, fii de preoți erau obligați să povestească cu lux de amănunte scene erotice la care ar fi luat parte părinții lor chiar la altar. Nu lipsesc nici scenele de incest la care aceștia participă evident fictiv, împreună cu surorile sau mamele lor care sunt prezentate ca prostituate. În ultima fază a reeducării  deținutul e pus să conducă procesul de reeducare al celui mai bun prieten. Practic prin tortură devenea călăul lui. Oricâte infamii se inventau Țurcanu nu era niciodată mulțumit.

Imaginația bolnavă a lui Țurcanu escaladează în momentul când vine vorba de studenți la teologie sau studenți credincioși. Unii erau ’’botezați’’ în fiecare dimineață. Mai exact erau scufundați cu capul într-un vas cu urină și fecale în timp ce ceilalți erau obligați să cânte sfânta slujbă a botezului. Deținuții sunt puși să oficieze slujbe negre mai ales în săptămâna Paștelui. Textul sfintei liturghii era bineînțeles, pornografic. Studentul care juca rolul preotului era dezbrăcat în pielea goală, acoperit cu un cearceaf mânjit cu fecale iar la gât îi era atârnată o reprezentare a unui organ sexual masculin făcut din insecticid, săpun și pâine. Deținuții erau obligați în noaptea Învierii să sărute falusul și să rostească ’’Hristos a Înviat’’. Orice gest sesizat de Țurcanu care îți trăda sentimentele și emoția pe care experimentul trebuia să le distrugă, se sfârșea cu reînceperea reeducării de la zero.

În ceea ce privește tortura fizică, la Pitești s-a practicat toată gama de tortură posibilă: erau arse diferite părți ale corpului cu țigara, au existat deținuți cărora li s-au necrozat fesele și le-a căzut carnea, schingiuiri, bătăi până la inconștiență, dinți zdrobiți, unghii smulse în timp ce alții erau obligați să mănânce o gamelă cu fecale iar după ce vomitau li se înfunda voma în gât.

Continuarea pe historia.ro

Comenteaza si tu