Comunicatul lui Marian Munteanu ca urmare a articolului din 7 iunie din Adevărul

Comunicat
astăzi, 8 iunie 2016
.
În legătură cu articolul apărut astăzi în presă, în care sunt acuzat că aș fi colaborat cu Securitatea, aduc la cunoștința opiniei publice următoarele:
.
1. Nu am „colaborat” cu Securitatea ci dimpotrivă. În perioada 1984 – 1989 am fost urmărit, hărțuit, anchetat și interogat în numeroase rânduri. În pofida amenințărilor și presiunilor, nu am semnat nici un angajament. ”Documentul” vehiculat vreme de 26 de ani prin diferite publicații nu este semnat de mine, lucru care poate fi probat și confirmat de instituţiile abilitate.
.
2. În cursul anchetelor și interogatoriilor la care am fost supus de către organele de urmărire şi de poliţie politică ale statului comunist, am dat sute de pagini de declarații, semnate și asumate ca atare. În aceste declarații nu am incriminat pe nimeni ci, dimpotrivă, am căutat modalități prin care să nu pun în pericol persoanele din anturajul meu (colegi, profesori, prieteni ai lui Petre Țuțea etc). Reamintesc celor mai tineri că în acea perioadă orice acțiuni care ar fi putut fi interpretate ca ostile regimului comunist erau pasibile de pedepse cu ani grei de închisoare.
.
3. Din anul 2004 am solicitat instituției abilitate, respectiv CNSAS, să se pronunțe cu privire la activitatea mea anticomunistă din perioada mai sus menționată și să clarifice acest aspect pentru a putea arăta opiniei publice adevărul. Din motive pe care nu le cunosc, nu am primit încă nici un răspuns. Am însă speranța că CNSAS va analiza documentele ce mă privesc, atât din dosarul meu cât și din dosarele conexe, și sunt convins că va da verdictul corect, potrivit legii, și anume că nu am colaborat cu Securitatea ci, dimpotrivă, am avut de suferit de pe urma Securității.
.
4. Restul aspectelor privind atacurile orientate cu vădită rea credință împotriva mea, vor fi soluționate de către instanțele competente.
.
5. Cu privire la momentul ales de ziarul respectiv pentru lansarea acestui nou atac, consider că el este legat de activitatea depusă de mine, de organizare și dezvoltare a Alianței Noastre. Îi înștiințez pe această cale pe toți cei interesați că această activitate va continua, indiferent de campaniile de denigrare și dezinformare care sunt sau vor mai fi lansate în continuare.
.
Cred că proiectul Alianței este unul de viitor, util României și cetățenilor săi. Cei care își imaginează că prin asemenea atacuri mă pot opri, se înșală.
.
Voi face în continuare toate eforturile pentru a întări și sprijini Alianța Noastră.
.
Doamne, ajută!
.
Marian Munteanu
membru fondator, Alianța Noastră

Comenteaza si tu