”Trei milioane de proști” – de Florin Iaru

Nota mea:

Florin Iaru este un deștept aproape desăvârșit. El știe asta din copilărie când mă-sa îl mângâia cu vorba după fiecare năzbâtie: ”deșteptule ce ești”! Fiind un copil năzdrăvan, a crescut auzind cu frecvență alintul duios al mamei. A crezut ferm în destinul său și de aceea s-a făcut poet. Și-a închipuit să rămână un poet referință pentru poporul său, numai că datorită complexului de superioritate pe care l-a hrănit continuu din amintirile copilăriei, și-a anulat toate închipuirile unui poet de succes. – prodigioasa-i operă poate fi aflată aici. Așa a devenit un progresit. Un băiat ultra deștept, un ultraș al istoriei contemporane, un înaintemergător al neamului, care prin opiniile manifestate cu o isterie nejustificată a jignit încă odată poporul din a cărui curte se trage. Un nesimțit, cum vorbesc oamenii cu carte la colț de librărie; o lichea, un bu…giu, cum aud de multe ori golanii de la bloc.

Sunt cam trei milioane de oameni cu diferite calificări și din toate păturile sociale. Și-au închipuit însă aceștia că răspunsul la o întrebare, opinia lor poate dezlănțui atâta mânie în pixul lui Iaru?

Mulți nu știu cine este Iaru dar cu ocazia asta s-a făcut remarcat mai ușor decât dacă ar fi scris rime mai bune decât Eminescu. Și-a agonisit în cont antipatie cât pentru toată viața, care manifestată fizic într-o singură unitate precis l-ar pocni peste gură o palmă cam grea. Doar așa, simbolic, de ținut minte și de reamintire a bunelor maniere, un capitol la care din prea multă deșteptăciune a fugit de acasă mai devreme cu șapte ani. A trecut din oficiu la o materie obligatorie.

Redau mai jos textul lui Iaru așa cum l-a gândit în cap și cum i-a ieșit din mână. Concluziile le trage fiecare la sfârșit.

descărcare

FOTO: bookaholic.ro

”Şi eu am fost un prost. Nu unul sinistru, e drept, dar cu patalama. Pentru că am semnat, la viaţa mea, o groază de scrisori deschise, de susţinere, de protest, ori iniţiative legislative, petiţii online etc. Am fost convins că e o datorie cetăţenească să susţin orice protest. M-am deşteptat doar când am constatat că textul necitit sau citit superficial nu făcea altceva decât să acorde foloase necuvenite unui individ sau unei găşti. Dacă sunt invitat acum să-mi pun graţioasa semnătură pe un document public, îl puric până la ultima virgulă. E mai sănătos. Ei bine, lunga introducere îmi e prilejuită de o imensă nerozie semnată de trei milioane de proşti (sau creduli). E cea mai mare scrisoare din lume, demnă de Guiness Book, acompaniată de un camion de hârtii doveditoare, dar asta nu-i şterge caracterul ridicol nici cu o unghie. E vorba de scrisorica Coaliţiei pentru Familie. Ea cere consfinţirea prin Constituţie a faptului că familia e alcătuită numai dintr-un cuplu bărbat-femeie. Dar, în loc să bată cu pumnul în masa tratativelor, şi să spulbere în jur, ea pică, fudulă, ca proasta (cum altfel) testul motivaţiilor: „noua formulare a articolului vine să întărească dreptul părinţilor de a-şi educa şi creşte copiii conform propriilor valori“. Carevasăzică, în casa mea, legea sunt eu. Ce hotărăsc eu aia e. Mişto, super, beton. Doar că urmează o întrebare simplă: da’ în casa altuia ai voie să faci ce vrei tu? Îi spui şi lui ce să creadă? N-ai zis tu, cu guriţa ta, că nu te bagi în ciorba altuia? Că e interzis? Dar merg mai departe şi întreb cum poate societatea să intre şi să intervină, în condiţiile noii prevederi constituţionale, în casa unuia care îşi bate, îşi înfometează, îşi îmbată sau îşi violează copiii sau nevasta? Nu e „dreptul părinţilor de a-şi educa şi creşte copiii conform propriilor valori“? Se pare că atât logic, cât şi legal, puterea familiei încetează în cazul în care normele personale aduc atingere altcuiva (chiar şi unui copil). Cine stabileşte norma? Nu cumva societatea? Nu cumva justiţia? Acum o sută de ani, bătaia era ruptă din rai. Procentul bătăuşilor a scăzut la 66%. Şi e bine să scadă. Cum? Tocmai prin amendarea blestematelor de „valori personale“. Că, de-ar fi fost ca totul să rămână cum s-a hotărât în familie, eram şi azi în Evul Mediu spre care gonim voios. Hai să analizăm şi partea grea, plumboasă, a iniţiativei lemnoase, care sună aşa: „Reprezentăm trei milioane de români care doresc ca familia să fie formată dintre un bărbat şi o femeie.“ … Am pus trei puncte ca să îmi trag sufletul de râs. Şi cine vă împiedică? A intrat cineva în căşile voastre şi v-a descleştat? V-a interzis vreun tâmpit mai grozav decât voi dreptul de a vă căsători, cununa şi… hm, tot ce urmează, după voia inimii? Probleme, Gogule? Da, pentru că aceia care au semnat în cunoştinţă de cauză vor să intre cu forţa în casele, paturile şi orificiile celorlaţi, să-i controleze. Doar că această dorinţă pofticioasă vine într-o contradicţie flagrantă taman cu Constituţia: ARTICOLUL 16 (1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. (2) Nimeni nu este mai presus de lege. Ipocriţilor! Ce cereţi e imposibil, puteţi fi şi miliarde. Nimeni nu poate îndesa în teaca Constituţiei două articole care se neagă reciproc. Înapoi în bancă! Unu şi cu unu nu fac trei (milioane). Nota trei!”


Sursa:

Adevărul

Comenteaza si tu