Smeriții trupei Taxi insistă

După ce au fost zeci de luări de poziție împotriva videoclipului original al piesei „Despre smerenie”, iată că astăzi a fost lansată o nouă versiune a acestuia. După ce Grigore Lese a cerut explicit să fie scos din acest „proiect”, cei de la trupa Taxi l-au relansat astăzi într-o nouă variantă, relatează activenews.

descărcare (1)

Astfel, în locul lui Grigore Leșe, au apărut rând pe rând, cântând sau recitând expresia „Dumnezeu preferă lemnul. Lemnul și spațiile mici”, Marian Râlea, Andrei Aradits, Marius Florea Vizante, Cătălin Mitulescu, Pavel Stratan, Cristian Hrubaru, Ovi, Adrian Daminescu, Alin Dincă, Radu Gheorghe, Dana Dorian, Flavius Buzilă, Ivan Patzaichin, Dan Fințescu, Tudor Ionescu, Carmen Tănase, Aurelian Temișan, Alina Manole, Nico, Marius Batu, Mike Godoroja, Benone Sinulescu, Ada Condeescu, Cristi Grețcu, Stela Popescu, Dragoș Bucurenci, Daniel Iordăchioae, Florin Ristei, Marius Manole, Monica Davidescu, Ioan Gyuri Pascu, Cosmin Vaman, Bebe Cotimanis, Mihai Petre și Kempes, alături de cei din varianta originală a clipului.

Piesa împotriva Catedralei Naționale a fost lansată inițial pe opt aprilie, ca un manifest împotriva construirii Catedralei Mânturii Neamului. Toate frustrările unora s-au adunat în această construcție ridicată în bună parte cu fonduri proprii sau donații.

Marele artist Grigore Leșe, unul dintre cei inițiali 33 de invitați ai formației Taxi la videoclipul „Despre smerenie„, a declarat la vremea respectivă pentru ActiveNews că nu a știut intenția și mesajul melodiei în cauză, înainte de a lua parte la filmări.

După aceea a venit și reacția trupei Taxi care a spus că i-au prezentat lui Grigore Leșe versurile, prin intermediul unui email. ActiveNews l-a contactat din nou pe Grigore Leșe, iar artistul și-a menținut punctul de vedere. Acesta recunoaște că a văzut versurile, dar i s-a dat de înțeles că piesa este despre căutarea lui Dumnezeu și civilizația lemnului.

Grigore Leșe a precizat că a fost indus în eroare cu privire la mesajul clipului și dacă ar fi fost pus în temă, nu ar fi participat la proiect.

Nota mea

Oricât ar fi investit în marketing și promovare, niciodată această melodie nu ar fi fost atât de promovată și dezbătută.

Biserica este un teren ”fertil”, un subiect în jurul căreia oricine poate fi evidențiat mai ales dacă aducerea în discuției a instituției are un caracter negativ. Se remarcă în ultima perioadă o dezlănțuire a luptei împotriva Bisericii. Personaje dintre cele mai tenebre unghere ale societății se ridică plini de o moralitate închipuită permițându-și fiecare să predea lecții pe subiecte de comportare și manifestare religioasă, materie la care dovada experienței  nu se cere și nu se poate demonstra.

Sigur că nu interesează pe aceștia despre mega moscheea din capitală, un proiect religios de anvergură europeană, propus spre înfăptuire la București, un element care nu are de-a face nici în clin nici în mânecă cu exprimarea acestui popor, ci dimpotrivă. Nu am văzut o societate civilă atât de mobilizată niciodată. Nu îmi amintesc să fi existat o voce comună atât de puternică de la revoluție încoace. Și atunci, fie că îți face cruce cu mâna dreaptă ori cu palma stângă, fie că îl strigi pe Allah din minaret ori pur și simplu îl găsești interesant pe Albert Camus cu ateismul său, o întrebare decentă se naște în mintea fiecăruia: de ce?


Foto
Descoperă

Comenteaza si tu