România furată cu acte! Călăul pădurilor din România, austriacul Gerald Schweighofer, făcut cetățean de onoare la Comănești

Patronul Holzindustrie Schweighofer, Gerald Schweighofer, a primit titlul de cetățean de onoare al orașului Comănești. Austriacul controlează cel mai important operator din industria lemnului din România. Compania sa a fost implicată în scandalul tăierilor ilegale de lemn, un ONG din SUA dovedind că Holzindustrie procesează masă lemnoasă achiziționată la negru. Potrivit unui comunicat dat publicității de Primăria Comănești, Gerald Schweighofer a sprijinit financiar autoritățile locale cu peste 1,2 milioane euro, banii fiind investiți în reabilitarea Spitalului „Ioan Lascăr”, precum și a unor unități școlare. Holzindustrie este cel mai mare angajator din Comănești, operând în localitate fostul Combinat de Prelucrarea Lemnului, achiziționat în urmă cu 5 ani, scria bacău.net la sfârșitul anului trecut.

SCHWEIGHOFER-Gerald

FOTO: bacău.net

Povestea lui Gerald Schweighofer în Comănești (județul Bacău) a început în anul 2010, când Holzindustrie Schweighofer a achiziționat fabrica de panel Baco, pe care a transformat-o într-o afacere recunoscută la nivel internațional. În urma unei creșteri a producției de 270%, fabrica are în prezent cea mai mare producție de panel din lume. În numai cinci ani, Holzindustrie Schweighofer a investit 25 de milioane de euro în extinderea și modernizarea acestei fabrici cu tehnologii inovatoare. De asemenea, au fost create 750 de locuri de muncă, Holzindustrie Schweighofer fiind cel mai mare angajator din Comănești.

„Venirea Grupului Schweighofer în Comănești a contribuit la reconfigurarea acestei zone. Îi suntem recunoscători domnului Gerald Schweighofer pentru implicarea sa în reamplasarea oraşului nostru pe harta economică a Europei şi nu numai, precum și în sprijinirea unor proiecte sociale foarte importante pentru comunitatea noastră: un spital care oferă servicii medicale la standarde europene, condiții mai bune pentru copiii noștri în şcoli, grădiniţe, creşe, toate acestea modernizate prin aportul domnului Gerald Schweighofer. Astăzi, oraşul Comănești are una dintre cele mai moderne companii de producţie şi prelucrare superioară a lemnului, locuri de muncă atractive; 750 de angajaţi dintre care aproximativ 500 sunt locuitori ai oraşului nostru”, a adăugat Viorel Miron, Primarul orașului Comănești.

Firma Schweighofer Holzindustrie România care deţine un cvasimonopol pe piaţa lemnului din ţara noastră, achiziţionând cantităţi uriaşe de masă lemnoasă, a fost expusă de o investigaţie a organizaţiei Environmental Investigation Agency (EIA) că recompensează lemnul tăiat ilegal printr-un sistem de bonificaţie. Investigatorii EIA, s-au dat drept nişte investitori străini care au câştigat drepturile de punere în valoare a unei cantităţi de lemn din pădurile unei asociaţii de proprietari din România. În discuţiile pe care aceştia le-au purtat cu oficialii români şi austrieci ai companiei Schweighofer, filmate cu camera ascunsă, ei au insistat pe intenţia de a tăia mai mult decât este permis conform contractului cu asociaţia de proprietari şi au cerut companiei de asigurări că le va cumpăra lemnul ilegal. În replică, oficialii Schweighofer au confirmat că vor cumpăra lemnul şi au arătat că oferă şi bonusuri pentru cantităţile suplimentare de lemn tăiat ilegal.

Publicarea investigaţiei şi filmărilor cu reprezentanţii companiei austriece Schweighofer Holzindustrie a survenit în contextul discuţiilor care au avut loc în Parlament în legătură cu noul Cod Silvic, retrimis legislativului de preşedintele Klaus Iohannis pe 23 martie 2015 și, ulterior, promulgat de șeful statului. După retrimiterea Codului Silvic în Parlament, CEO-ul Gerald Schweighofer i-a adresat o scrisoare primului ministru al României, cerându-i să schimbe Codul Silvic, în caz contrar ameninţând cu efecte negative asupra comerţului dintre Austria şi România, în general.

Nota mea:

Înainte de anii 2000, adică înainte ca firmele austriece Egger, Kronospan și Schweighofer să vină în România, exista o industrie locală la nivel național ce număra un număr de aproximativ 50.000 de oameni.

Fostul ministru al apelor, pădurilor și pisciculturii, doamna Doina Pană, a încercat în mandatul său din guvernul Ponta III să adopte Codul Silvic, lege prin care se dorea atât stoparea tăierilor ilegale prin așa numitul sistem informatic Radarul Pădurilor, cât stoparea retrocedărilor abuzive ce ar fi adus prejudicii de circa 300 de milioane de euro. Această lege a pădurilor ar fi interzis unui concern să prelucreze mai mult de 30% dintr-o specie de lemn.

Austriecii au recurs la toate stratagemele lobbyismului, ca să se împotrivească acestui proiect de lege. Într-o scrisoare adresată prim ministrului Victor Ponta, Gerald Schweighofer amenința cu procese și concedieri în masă. Legea, spunea patronul firmei, ar fi încălcat dreptul european și libera circulație a mărfurilor. Social-democrații lui Ponta nu s-au lăsat intimidați, în schimb, noul președinte, conservatorul Klaus Johannis s-a alarmat: legea propusă ar încălca principiile Constituției. Fostul ministru Pană nu poate decât să zâmbească ironic la auzul acestora. Are textul Constituției tot timpul la ea, în geantă, iar pagina cu articolul 135 arată de parcă a fost mereu deschis acolo. În acest articol scrie că Statul trebuie să protejeze resursele naționale. Chiar dacă Schweighofer a creat 3.150 de locuri de muncă în România, așa cum scrie în scrisoarea către Ponta, „dar am pierdut 50.000 de locuri de muncă în întreprinderile mici și mijlocii ale industriei lemnului.“ nota neuerweg.ro preluând o anchetă a der spiegel.

Demersul primarului din Comănești și consecințe

Există o procedură de acordare a titlului de cetățean de onoare a unei localități. Această procedură conține atât motivele pentru care acest titlu se acordă persoanei nominalizate cât o secțiune de drepturi și obligații. Cercetând situl primăriei Comănești am constatat că acest document nu există.

Primarul Comăneștiului a acordat titlul de cetățean de onoare unui cetățean austriac care s-a abătut frecvent de la condițiile în baza căruia, primăria municipiului Brașov, de pildă, acordă acest titlu.

Dacă la drepturi nu încape discuție că Gerald Schweighofer și-a luat cam ce a dorit, la sarcini și obligații acesta este dator vândut comunității și poporului român. Pe lângă jaful din pădurile naționale susținut prin achizițiile ilegale de lemn, așa cum rezultă și din acest video, prejudiciul creat generațiilor viitoare nu poate fi măsurat, nici măcar anticipat. Dacă o consecință de ordin economic poate fi adaptată prin dezvoltarea altor ramuri ale economiei, consecințele asupra mediului înconjurător nu pot fi apreciate decât astfel: catastrofale. Defrișarea unei zone create natural este un abuz și o agresiune pasivă asupra generațiilor următoare. Sunt nenumărate situațiile în care așezările omenești au fost distruse ca urmare a utilizării necorespunzătoare și agresive a zonelor împădurite, ca să nu mai vorbim despre consecințele aproape definitive asupra florei și faunei.

În urma desfrâului forestier al austriecilor, după ce și ultimul buștean va ieși din țară, cei care au susținut și apărat pe jefuitori vor pleca probabil împreună. Noi, ceilalți, vom privi încă o dată la cicatricile rămase pe chipul atât de batjocorit al României!

Comenteaza si tu