Istoria neștiută a submarinelor românești. ”Delfinul II” – al doilea din lume din punct de vedere al performanţelor

Deşi nu se vorbeşte mai deloc despre acest subiect, marina românească  a luptat în Al Doilea Război Mondial şi cu submarine. Din totalul de 47 de submarine ruseşti prezente în Marea Neagră în timpul celui de-al doilea război mondial 27 au picat victime minelor sau atacurilor germane sau româneşti. Iată zece lucruri de ştiut despre submarinele româneşti:

300px-DelfinulSubmarine

FOTO: wikipedia

Marina românească a avut în dotare un total de nouă submarine, opt au luptat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cele mai cunoscute fiind „Delfinul”, „Marsuinul” şi „Rechinul”.

Submarinul Delfinul este de producţie italiană şi a fost lansat la apă pe 5 mai 1936. Acesta a avut nouă misiuni de război. În timpul celei de-a cincea (2 – 7 noiembrie 1941), pe când patrula în largul portului Yalta, echipajul a distrus o navă sovietică de transport de 2000 de tone. Alertate, forţele sovietice din zonă au încercat să scufunde submarinul. Vânătoarea care a durat 10 ore, a eşuat „Delfinul” reuşind să scape şi să ajungă în Constanţa.

Cea mai tensionată misiune a fost ultima (25 iunie – 3 iulie 1942), când submarinul a fost reperat patrulând la est de Yalta de escorta unui convoi sovietic. Acesta a fost supus unui atac de peste 240 de încărcături de adâncime, dar echipajul român a reuşit să scape. În următoarea zi este reperat de un avion şi atacat, fiindu-i avariată cârma. Pe două zile este localizat din nou de sovietici şi vânat timp de 13 ore. Deşi reuşeşte să ajungă în portul Constanţa, sfârşitul războiului îl surprinde în reparaţii si este confiscat de sovietici.

Aceştia îl “returnează” în 1957, mai mult o carcasă, decât un submarin funcţional. Este reabilitat şi întrebuinţat până în 1970 de Institutul Român de Cercetări Marine Constanţa. În prezent din el au mai supravieţuit 2 piese: manometrul este în București la Muzeul Ferdinand I şi motorul în Constanţa la Muzeul Marinei.

Submarinele „Rechinul” şi „Marsuinul” cu mult mai performante decât “Delfinul” au fost devenit operaţionale la sfârşitul războiului, în 1944.

Submarinul Rechinul a fost cel care a făcut cea mai lungă misiune militară a vreunui submarin românesc (15 iunie – 29 iulie 1944) – o misiune de recunoaştere a portului Novorosiysk. De asemenea a ajutat la evacuarea armatelor române şi germane din Peninsula Crimea. A sfârşit ca piese de schimb pentru submarinele sovietice, după 23 august 1944.

Submarinul „Marsuinul” a devenit operational cu câteva luni înainte de întoarcerea armelor. Însă a fost urmărit de ghinion şi de noroc în acelaşi timp. În singura misiunea avută chiar în prima zi când ai ieşit în larg a fost confundat cu un submarin sovietic de o navă germană şi vânat întreaga zi. A doua zi istoria se repetă, dar cu un avion german de această dată. Submarinul scapă nevătămat şi se îndreaptă spre portul turcesc Zonguldak. Între 14 şi 22 mai e atacat aproape zilnic de navele sovietice pe când încerca să intre în portul sovietic Batumi, ba chiar o torpilă trece milimetric pe lângă el. Pe 27 mai ajunge în portul Constanţa şi va fi confiscat de URSS, după 23 august.

În afară de cele trei submarine menţionate mai sus marina românească a mai avut încă cinci submarinele pitic clasa CB. Dintre acestea numai două au devenit operaţionale şi au efectuat misiuni de recunoştere. Au fost luate după aceea şi folosite de Uniunea Sovietică până în 1945 când au fost demontate pentru piese.

În anul 1985 la şantierul naval din Nizi Novgorod, Uniunea Sovietică începe construcţia unui submarin din clasa Kilo, unul dintre cele mai silenţioase şi greu de reperat submarine din lume. Acesta urma să devină succesorul primului submarin românesc, fiind numit “Delfinul”II. Oficialităţile comuniste româneşti plătesc în jur de 60 de milioane de dolari pentru acest submarin, al doilea din lume din punct de vedere al performanţelor în acel moment şi este livrat în 1986.

După Revoluţie, până în 1996 submarinul “Delfinul” II participă la diferite exerciţii internaţionale. În urma unui astfel de test avioane americane specializate nu au putut depista submarinul scufundat, spre surprinderea comisiei americane. Din 1996 „Delfinul” II este în conservare, deoarece acumulatorii motorului sunt epuizaţi, iar înlocuirea lor costă în jur 20 de milioane dolari.


Sursa:
Historia

One Comment

  1. ROMANII DORESC avioane dog-fight 48 de f16, 24 de f22 sau rafale precum si mentinerea soimului romanesc 99 de la craiova,bacau,elicoptere navale si de atac super puma sau mk1=h215, fabricate la brasov,submarinul DELFINUL reparat+ unul cumparat de la americani ,francezi sau germani la mana a doua,un distrugator,o fregata si cateva corvete multirol de preferat americane/ frantuzesti sau israeliene/suedeze ,revigorarea santierelor navale constanta, galati ,mangalia,,terestru putem si noi sa ne punem mintea la lucru si sa imbunatatim tancurile tr-85 si transportoarele SAUR etc,precum si armele cu munitia aferenta de la fabricile romanesti de profil. DECI DORIM ALIATI IN SPECIAL SUA-FRANTA IN MATERIE DE ARMAMENT SI CONLUCRARI /TRANSFER DE TEHNOLOGIE CU/CATRE FABRICILE/SANTIERELE NAVALE DE PROFIL DE LA NOI DIN TARA.
    Nu suntem degeaba a 7 tara ca marime si potential a EUROPEI .Sa ne asiguram un oarecare confort de securitate,PROTEJARE A TERITORIULUI STRAMOSESC AL GETO-DACO-ROMANILOR.

Comenteaza si tu