Cum au înțeles unele cadre didictice o școală altfel

O altfel de școală. Nu se pun note, nu se ascultă și nici nu se verifică dacă și-au făcut temele. Copii trebuie să socializeze într-un mediu care să nu le ”normeze” libertatea de exprimare și manifestare.

Și au ieșit cu toții, cu mic cu mare prin orașe. Îi vedeai peste tot!

Unii au ales muzeul, alții și-au dorit să participe la evenimente artistice, au fost care au preferat teatrul; lectii de dans, vizite în natură – de regulă activități care să dezvolte, care să creeze, care să inspire. Ba chiar cei cu disponibilități financiare au plecat în excursii exact cum se întâmpla nu demult cu mulți dintre noi.

Ce m-a dezamăgit însă este că în aceste zile, trecând prin mall am văzut copii cu ochii mari, stăpâniți de o emoție justificată doar de prezența lui Moș Crăciun. Învățătorii, ca niște conducători barbari strigau după nume pe fiecare să se așeze în rând câte unul.

Scoala-Altfel-2016-idei-si-activitati-planificare-pentru-gradinite-si-scoli

Nu se putea trece în față așa că așteptau; îngroziți probabil de gândul că se vor termina toate mai înainte să le ajungă rândul să își ia cutiuța cu puișor, suc, cartofi și jucărie.

Prima dată am fost dezgustat apoi, după ce o doamnă învătătoare a început să negocieze purtarea frumoasă în schimbul unei ieșiri săptămânale la Mc. Donald`s m-am înfuriat. Și a avut la îndemână suficiente alternative. Cu siguranță nu a găsit interesantă posibilitatea unei tabere de educație antreprenorială, financiară și de orientare în carieră. Copii se vor descurca foarte bine prin Europa că doar e la modă plecatul.

Am privit fără putință la o agresiune împotriva copiilor. Am simțit incapacitatea cadrelor didactice de a crea o alternativă care să dezvolte corect și armonios un trup și o minte care se doresc a fi împreună oamenii de peste câțiva ani. Ba unii dintre copii îndeplineau deja condiții primare ale obezității. O învățătoare, îndeplinea la rându-i, în același moment cel puțin o condiție de evaluare a performanței în învățământ – părerea mea.


Sursă foto

www.bluparty.ro

Comenteaza si tu