Biografii necenzurate – Attila 2/2

Se pare că Attila primise o scrisoare de la Honoria, sora lui Valentinian al III-lea, împăratul Imperiului Roman de Apus, în care aceasta îl ruga să vină în Italia s-o salveze dintr-o situație compromițătoare. Fusese prinsă ținându-se de mână cu Eugeniu, valetul ei, iar rudele, hotărâte să n-o lase să aibă parte de nici o distracție în viață, o condamnaseră să se mărite cu Flavius Bassus Herculanus, un senator în vârstă, cu un caracter de mai mare dragul, dar cam neputincios.

Deși era cam zburdalnică din fire, Honoria era și destul de simpluță și mai și suferea, pe deasupra, de o isterie de speriat, provocată de o vizită pe care trebuia s-o facă la Constantinopole împreună cu evlavioasa soră a lui Theodosius al II-lea și cu alte fete preocupate de rugăciuni, posturi, priveghiuri și jurate toate să-și păstreze virginitatea până la moarte. Se gândise că măritișul cu Flavius ar putea să fie ceva asemănător și n-a putut să suporte ideea.

Attila avea deja trei sute de neveste, dar a hotărât că, dacă tot poate să șantajeze familia Honorei, de ce să nu curețe și Vestul, de vreme ce Estul tot nu mai era la fel de profitabil. Din moment ce ea trimisese un inel împreună cu mesajul, el a decis că e o propunere de căsătorie și a cerut-o pe Honoria mireasă, dimpreună cu jumătate din ținuturile de sub stăpânirea lui Valentinian, pe post de zestre. L-au refuzat, așa cum se și așteptase.

Astfel, Attila a invadat Galia în 451 d.Hr., cu o armată de rugieni, scirieni, ostrogoți și cine știe mai ce, jefuind, violând și incendiind totul în cale. A fost înfrânt la Chalons de către Aetius, un general roman și Theodoric, regele vizigoților. Attila s-a întors anul următor, tot mormăind ceva, cum că ar fi fost încă logodit cu Honoria și cum că nu putea suporta s-o vadă asuprită. Papa Leon cel Mare s-a întâlnit cu el în fața porților Romei și l-a muștruluit bine, iar Attila s-a întors cu coada-ntre picioare înapoi în țara lui Dracula și asta a fost cam tot. Din tentativa Honorei de a-și lua viața în propriile mâini n-a ieșit nimic. Au închis-o undeva bine pentru tot restul zilelor.

Ce anume i-a spus Leon cel Mare lui Attila, de l-a determinat să-și strângă catrafusele și să plece în așa mare grabă, n-a fost făcut public niciodată. Teoria mea e că o terță persoană, poate Valentinian, i-a strecurat în buzunar tot aurul pe care-l putea duce, atât de mult încât puteai la fel de bine să-i zici ”zestrea Honorei”. Pot adăuga că, în această privință, sunt secondat și de dl. Gibbon. Desigur, nu facem altceva decât să dăm cu presupusul.

Attila avea acum în jur de șaizeci de ani. Mintea îi slăbea pe zi ce trece, așa că s-a hotărât să se căsătorească din nou, simțindu-se îngrozitor de neînțeles în toate cele trei sute de mariaje. Astfel încât a luat-o pe Ildico, sau Hilda, o minunată blondină, pe ai cărei părinți tocmai îi măcelărise în Galia. În dimineața următoare, a fost găsit mort în pat. Ildico ședea uitându-se fix la cadavru și sporovăia într-o limbă ciudată. Atunci când au întrebat-o dacă și-a omorât soțul, a continuat să împroaște cu umlauturi ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Au lăsat-o baltă, și nimeni nu știe nici până acum ce s-a întâmplat în acea noapte de iunie. S-ar putea să fi fost un infarct.

A fost îngropat în trei sicriuri, unul de aur, altul de argint și al treilea de fier, iar la înmormântare s-au rostit câteva vorbe meșteșugite. Hunii au mai dus-o încă vreo câțiva ani sub conducerea celor șase fii mult-iubiți ai lui Attila: Ellak, Denghizik, Emnedzar, Uzindar, Geisen și Ernak sau Ernie. Dar au tot slăbit în putere, pînă când au fost nimiciți de iguri.

Cuceritorul Attila n-a fost altceva decât un balon de săpun. Înfățișarea nu l-a ajutat dintru început, iar maniera lui de abordare a problemelor mondiale era cam din topor. N-a pretins niciodată că ar fi altecva decât un coțcar, atitudine care nu șade deloc bine unui mare personaj al istoriei. Îi plăcea să fie numit Biciul lui Dumnezeu dar pentru mine e doar Bătrânul Față Turtită. Mai zicea și că, pe-acolo pe unde călcaseră copitele calului său, iarba nu mai creștea în veci. Ba creștea! Experiența lui ne învață că prin viață poți să te și strecori, dar numai pentru un timp.


 

Bibliografie

Biografii necenzurate ale unor oameni celebri – Will Cuppy

Comenteaza si tu