Școala lui Ponta.

Priveam la cazul din Vaslui, cel cu profesoara de limba engleză care nu cunoștea pronunția alfabetului, dar care învața limba lui Shakespeare pe niște copii sărac îmbrăcați, complexați de prezența domnilor veniți de la oraș.

Dincolo de monumentul de penibil reprezentat de profesoara ”arhicalificată” – așa cum se înțelege, ea fiind un caz fericit de profesor calificat pe obiectul de predat -, dincolo de copiii cu evidente deficiențe de comportament, dincolo de condițiile sărace ale mediului de lucru numit generic ”clasă”, dincolo de mizeria în care crește viitorul de mâine al țării se află sistemul educațional atât de reformat încât l-au deformat cu totul. Și toată drama se consumă sub ochii plini de îngăduință a părinților care nu cunosc ce se petrece dincolo de ușa clasei. Sunt prea ocupați cu muncile câmpului; copiii, probabil pentru mulți, reprezintă posibilitatea unui trai mai bun și nu unul ca al lor. Și totuși dacă ar cunoaște parcă ce?

Ți se umple toată firea de un dezgust greu de exprimat, că nici cuvintele, oricât de studiate ar fi prin școli de la oraș nu sunt suficiente. După ani de reformă forțată de ambiții de partid, după ani în care profesorii au fost descurajați parcă sistematic de a mai preda celor ce curând le vor plăti pensiile, după ce miniștri s-au perindat prin fruntea ministerului fără a cunoaște probabil nimic din ce se întâmplă într-o școală de la țară, dar și după ce un președinte s-a răsucit într-o noapte, refuzând abuziv punerea în aplicare a unei legi și astăzi valabile, ne trezim astăzi, dintr-o dată, oripilați și surprinși de realitatea la care au lucrat din greu, aleșii neamului, ani la rând.

Și să lovești în profesoara aceea demotivată este cel mai murdar lucru, este ca și cum ai bate în măgarul slab rămas acasă după ce caii de cursă au plecat la concurs. Dar fără să judeci foarte mult, inevitabil ajungi la sursa întregului rău ce se răsfrânge ca un blestem etern peste popor – politicul.

De teama sistemului pe care l-a crescut atât de frumos, Ponta refuză să se opereze în România. Doar știe prea bine ce fonduri există ministerului sănătății. Cunoaște prea bine cifrele care demonstrează că medicii, valorile adevărate ale medicinii au fugit pe capete dintr-un sistem care te ucide în loc să te vindece. Și nu că ar suferi cineva de pierderea tovarășului printr-un spital fără pansamente sau ațe chirurgicale – poporul ăsta ar funcționa mai bine fără să fie condus. Cei aleși să judece pentru binele național mi-au creat mereu impresia unor evadați din spitalele cu regimuri speciale – niște debili cu grave deviații de comportament și exprimare în societate, niște criminali înarmați și protejați de legile adoptate în rarele momente de luciditate. De curând, soția unui ambasador european hotărăște să se opereze într-un spital din țară, iar posturile tv exultă ca la rezultatul unui mare meci reușit de națională. În ritmul ăsta, curând, vom fi uimiți că soarele răsare la oră fixă și peste România.

Și când te gândești că jumătate dintre elevi sunt din mediul rural, fără o matematică complicată rezultă că în ritmul acesta, în 15-20 de ani vom fi un popor în centrul Europei cu un nivel al cunoștințelor elementare sub cel al statelor centrafricane. Prea puțini din aceștia vor pleca la oraș să studieze la un liceu și mai puțini vor urma cursurile unei facultăți. Nu e nevoie de cunoștințe înalte pentru a trage o concluzie la ceas de seară: poporul ăsta moare în fiecare an cu câteva mii de copii, viitorii asistați sociali. Când nu departe de noi, sistemul educațional te dezvoltă și te promovează, privind la noi și comparând aceleași vârste, diferența ne rușinează și plecăm capul – suntem prea mici pentru o lume atât de mare. E ca atunci când ei ar trimite sateliți pe orbită iar noi am înălța zmeul.

Între timp, fiica unui anume Duicu, un cercetat penal tot din gașca tovarășului Ponta este suspectată că ar fi copiat la bacalaureat. Probabil peste puțini ani, creatura va deveni un membru de partid, și în urma unei ascensiuni fulminante, poate Doamne-ajuta, fata tatei va conduce vreun minister, că doar politica și prezența în politică este o moștenire ce nu se pierde. Aici competențele le dobândești după lectura fișei postului. Școala e necesară la CV. În realitate, să conduci o filială de partid e o chestiune de abilitate și un concurs de împrejurări întotdeauna fericite. Următorul pas îl faci singur când simți că tupeul nu te mai încape.

Comenteaza si tu