Reflecție asupra existenței – Jagadish Bose.

Jagadish Bose, savantul de la Calcutta, găsește o metodă absolut revoluționară în materie de botanică, demonstrând existența naturii impulsului electric la plante. Acesta, arată cu ajutorul unor aparate care mai târziu sunt folosite în întreaga lume, că plantele suferă de o oboseală identică lumii animale, că pomii încep să doarmă la 12 p.m. și se deșteaptă la 8 a.m. , că pot fi capricioși, într-un an refuzând să rodească dar în următorul, loviți și certați vor rodi din belșug.

Există în parcul institutului de la Calcutta un copac pe care atunci când cineva îl lovește, acesta își strânge frunzele, se chircește creând senzația unui copac cel puțin bolnav dacă nu chiar mort. De asemenea, experiențele sale asupra cristalelor și mineralelor demonstrează o unitate primordială, esențială între lumea animală și cea vegetală. Există elemente care se împotrivesc transmisiei electricității sau unele cristale care reflectă sau nu lumina în raport cu buna sau reaua dispoziție.

Eliade identifică uimit de aceste experiențe și o problemă de filozofie a culturii, întrebându-se de ce tocmai un savant indian, care lucrând în afara ariei filozofice, reușește să demonstreze unitatea ritmului și vieții în sensul înțelepciunii vechi indiene.

Totuși, ce omite Eliade la savant este faptul că tatăl său era lider religios în cadrul mișcării Brahmo Samaj, motiv pentru care și fiul său primește o educație și o formare în primii ani de viață în spiritul tradițional indian.
Cu toate acestea nu se pot amputa sau știrbi în vreun fel meritele savantului deoarece acesta realizează o unitate între lumea organică, cea anorganică și animală cum europenii de pildă nu reușesc.

Această abordare, și concluziile experimentelor derulate pe o perioadă de câteva zeci de ani, creează o idee fundamentală, care cel puțin din punct de vedere experimental alcătuiește o teorie ce permite viitorilor cercetători o abordare comună și nu separată în ceea ce privește lumea și relațiile dintre diferitele forme de existență.

http://www.pinterest.com

Comenteaza si tu