Sic cogito

E ca atunci când vrei să afli, să cunoști ce n-ai priceput vreodată, ca atunci când simți dar nu știi să-ți răspunzi ție nici în cea mai profundă intimitate a cugetului tău. Apoi afli oarecând și îți amintești târziu că ai citit cândva despre Hașdeu și a sa Sic Cogito. Că din ea ai reținut idei și ai traversat prin gânduri, de-a dreptul, cărări nebănuite, că ai croit alei printre ele apoi, când ai vrut să le împarți, să le deslușești după propria pricepere, filtrul care sfârșește realitățile imediate îți taie tot elanul și-ți sfârșește visarea cu o poftă cumplită, ca o răpire amară din brațe străine dar calde, blânde, aproape materne.
 Căci nu ești nici acasă dar nici pe altă lume. Te afli între, ești la mijloc, un joc real, o călătorie ieftină cu amintiri scumpe, înzecit mai prețioase decât vremea pe care ai petrecut-o departe ori prea aproape, la unul dintre capete.

Dar îți place și mai vrei o dată, apoi revii la carte precum bătând în ușă. Iar el: – să îi deschidă, să-i mai repet o dată poate va pricepe că visul este avânt spre dezmărginire și casa spiritului nostru.

Comenteaza si tu