Ritualuri de înmormântare la paleontropi

Populația Kogi din Columbia este supraviețuitoarea civilizației aztece și incașe, și păstrătoarea unor tradiții la înmormântare din vremea faimosului lor strămoș.

C. Reichel-Dolmatoff descrie ceremonia de înmormântare a unei tinere din 1966 în Sierra Nevada de Santa Marta. Detaliile înhumării sunt importante pentru a înțelege unele aspecte comune ce apar la toate populațiile primitive, și anume credința în nemurirea sufletului prin simbolistica ce înconjoară tot ritualul.

După ce a fost ales locul unde va fi îngropat defunctul, șamanul rostește o serie de ”lămuriri” ce apar ca evidente și pline de realitate – informație, scop, sens și motiv pentru care se urmează acelea.

Cimitirul este satul Morții; casa ceremonială a neființei; uterul din care mai târziu va renaște, iar săparea gropii implică actul simbolic de deschidere a acelei locuințe subterane.
În timp ce mama (șamanul) intonează un cântec lent, tatăl înfășoară moarta într-o pânză albă apoi coase giulgiul.
Pe fundul gropii, mai înainte de a fi așezat mortul, se pun pietricele verzi, scoici și cochilia unui gasteropod care semnifică membrii familiei și soțul defunctei căci dacă lipsește cochilia, moarta va alege dintre membrii tribului un tânăr care va muri curând.
Șamanul simulează neputința fizică de a ridica trupul; abia a noua oară reușește aceasta, parcurgând în sens invers cele nouă luni de gestație și întoarcerea trupului la starea sa fetală.
Corpul este așezat cu capul spre răsărit și ”se închide casa”, adică se acoperă cu pământ.

Ofrandele funerare au sens sexual semnificând sămânța ce fertilizează pământul-Mamă, același sens pe care îl primește actul ”mâncării” în regulile de căsătorie sau în interpretările visurilor.

În final aș vrea să concluzionez că paleontropii, în ciuda timpului foarte vechi în care au existat, aveau cunoștințe superioare despre nemurirea sufletului dar și că acestea se datorează din punctul meu de vedere mai ales dezvoltării ascendente a creierului, ca urmare a diversificării hranei.
Acest detaliu gastronomic se face responsabil și pentru dezvoltarea agriculturii, pentru descoperirea uneltelor de lucru dar mai ales a instrumentelor de vânătoare care sunt noutatea absolută a paleontropilor.

Comenteaza si tu