Povestea spionilor ruși parașutați la Buzău și misteriosul agent secret care a sabotat operațiunile URSS

Posted by on 26 Iun, 2016 in Cultură și Istorie Românească | 0 comments

Anul 1941. România intră în cel de-al Doilea Război Mondial de partea Puterilor Axei, în scopul de a recupera măcar teritoriile răpite de URSS: Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herței. În acest timp, Moscova trimite pe teritoriul țării noastre spioni parașutați, îmbrăcați cu uniforme de soldați români și vorbitori de limbă română, cu scopul de a „produce acte de sabotaj” în spatele frontului. Printre punctele strategice vizate de parașutiști s-au aflat și câteva din Buzău: rafinării, unități militare, depozite de armament. Povestea spionilor ruși capturați la Buzău și secretul din spatele sabotării falșilor parașutiști este descrisă astăzi de istoricul Alexandru Gaiță de la Arhivele Statului Buzău.

parasutisti1

FOTO: nationalisti.ro

Spioni pregătiți  în cluburi sportive – unități paravan

„Totul a început cu un eșec al românilor. Un prim desant al parașutiștilor sovietici a avut loc pe 27 iunie 1941, la ora 22.00, lângă comuna Poeni-Bârnova, lângă Iași. Venite de pe aeroportul de la Tiraspol, cele trei avioane sovietice vor lansa 45 de parașutiști. Trei dintre aceștia erau tineri, ­ori­ginari din Basarabia. Îmbrăcați în uniforme românești de aviație, rămase în urma rușinoasei retrageri din vara lui ‘40, având asupra lor armament individual și explozibil, agenții sovietici au penetrat barajele de control, instituite în zona de front, și abia mai târziu s-a aflat de prezența lor”, povestește istoricul Alexandru Gaiță.

Față de acest efort de mare anvergură, Marele Cartier General a luat măsuri pentru a scoate din indiferență organe ale Ministerului de Interne și ale Armatei, mai ales că obiectivele vizate erau foarte importante pentru război. Eșecul a fost cu atât mai mare cu cât, serviciile de contrainformații raportaseră încă din anii ’33 – ’34 crearea a numeroase centre în Rusia, mascate sub forma unor cluburi sportive, unde se antrenau acești parașutiști-spioni. Unul dintre primii agenți parașutați care a fost prins ulterior a fost Ion ­Se­verin. El a fost capturat la 8 august 1942, după ce deja colindase țara. În urma anchetei, a rezultat că odată cu el au mai fost parșutați Gh. Ecovenco, din Cetatea Albă, Nicolae Sereja, din Chișinău, Pavel Efimencă din Cetatea Albă, Manea Grafcenko, Finașa Grigorov, Ioan Scrânciuc, Ioan Zeleanicov, un comisar sovietic îmbrăcat civil – ce urma să coordoneze sabotajele – și „un evreu îmbrăcat în civil cu părul roșu ce cunoaște perfect limba română și rusă, probabil din Regat”.

Țintele spionilor: cartierul Broșteni, podul Buzăului, depozitele din Crâng și Rm. Sărat

„Desanturile au continuat și lunile următoare, iar la Buzău primele acțiuni ale spionilor sovietici au loc în noaptea de 2/3 iulie 1941, când se vor raporta semnalări luminoase pentru avioanele sovie­tice la podul de peste râu și în cartierul Broșteni. Între 3 și 5 iulie, se semnalau alte para­șutări (…) În noaptea de 14 iulie, cu ocazia unei incursiuni aeriene sovietice, se va raporta lansarea a șapte rachete luminoase roșii spre depozitele de muniții din Crâng. Peste patru zile, vor fi lansați parașutiști lângă Salcia și Mărtinești, în Rm. Sărat, iar la 23 iulie, sovieticii aruncau la Buzău primele manifeste”, declară Alexandru Gaiță.

Doi parașutiști arestați la unitatea din Cislău

În ideea sabotării rafinăriilor de pe Valea Prahovei, dar și de la Buzău, care asigurau frontul, sovieticii vor trece la lansări de parașutiști în zone mai îndepărtate către care urmau să se deplaseze cu alte mijloace. Prin ordinul nr. 38.082./41, IGJ anunță că parașutiștii lansați la Târgu-Mureș se îndreaptă spre Brașov și Ploiești, urmând să se treacă la interceptarea acestora.

Read More

Despre ”uzina de exterminare de la canalul Dunăre – Marea Neagră”. Martiri si tortionari

Posted by on 24 Iun, 2016 in Cioburi | 0 comments

La ”Canal” a fost o adevărată uzină de exterminare. 100.000 de oameni, în mare majoritate deţinuţi politici, au fost concentraţi pe cel mai mare şantier comunist. Condiţiile inumane şi regimul de teroare au dus la moartea a aproape o mie de oameni. Florian Cormoş Liviu Borcea, Augustin Albon, Ştefan Georgescu sau Marin Constantinescu sunt doar câteva din numele comandanţilor pe mandatul cărora sute de deţinuţi poltici au murit în urma torturilor.

4545

FOTO: cuvântul-ortodox.ro

Florian Cormoş, torţionarul acuzat acum de crime oribile nu este singurul comandant care a activat în cadrul lagărelor de muncă forţată de la Canalul Dunărea – Marea Neagră. Liviu Borcea, Augustin Albon, Ştefan Georgescusau Marin Constantinescu sunt doar câteva din numele comandanţilor în mandatul cărora sute de deţinuţi politici au murit în urma torturilor. La Canal, despre care deţinuţii politici care au supravieţuit spun că a fost o adevărată uzină de exterminare, au muncit peste 100.000 de româniNumărul morţilor nu este nici acum stabilit definitiv: certificatele de deces consultate în ultima perioadă arată că acolo au murit peste 800 de deţinuţi. O anchetă a Securităţii din anii `60 spune însă că peste 1000 de decese nu au fost înregistrate în nici un fel de documente.

Canalul Dunăre-Marea Neagră împlineşte în acest an pe 26 mai, 30 de ani de la inaugurare. Au trecut însă 65 de ani de când au început lucrările. Statisticile istorice arată că pe şantierul canalului au muncit în total peste 100.000 de oameni. În perioada 1949 – 1955, ”Canalul” a fost construit cu deţinuţi dintre care mulţi închişi sau ”internaţi administrativ” politici. Internarea administrativă în epoca comunistă era o formă de reţinere care însă dura şase luni sau chiar mai mult. Adică deţinuţii politici erau închişi fără să apară în faţa vreunui magistrat şi în urma unei anchete sumare.

În documentele comuniştilor pe toată lungimea canalului care se întindea de la Cernavodă până la Capul Midia existau colonii de muncă, în realitate ele fiind lagăre de muncă unde mulţi deţinuţi politici şi-au pierdut viaţa. În noiembrie 1952, deţinuţii reprezentau 82,5% din forţa de muncă de la Canal, adică, 20.768 de persoane.

Câţi deţinuţi au murit

Potrivit IICCMER, în urma cercetării registrelor de stare civilă, un fost deţinut politc a extras un număr de 844 de certificate de deces ale deţinuţilor de la Canal: 23 în 1950; 35 în 1951; 305 în 1952; 481 în 1953. O anchetă a Securităţii din 1967 cu privire la decedaţii de la Canal arată că pentru 1.034 de decese nu s-au întocmit niciun fel de acte şi nu au fost trecute în registrul de stare civilă. Conform aceluiaşi raport, în ianuarie 1953 muriseră 133 de deţinuţi. Numai în cazul lui Florian Cormoş ancheta comuniştilor a contabilizat peste 140 de morţi, iar arhivele cercetate de IICCMER arată că au fost inregistrate oficial 115 decese.

Potrivit documentelor şi testimonialelor, istoricii au identificat următoarele lagăre de muncă forţată:

• Columbia (Cernavodă – unde a activat şi torţionarul Florian Cormoş) aici numărul deţinuţilor a fluctuat între 1200 şi 8000 de indivizi;
• Saligny 2000 – 8000 de deţinuţi la un momendat fiind colonie exclusivă de femei;
• Kilometrul 5 – aproximativ 2000 de deţinuţi;
• Kilometrul 31 – 1500 de deţinuţi;
• Poarta Albă – 10.000 – 12.000 de deţinuţi,
• Galeş – 3000 deţinuţi;
• Noua Culme – 2000 – 7500 deţinuţi;
• Taşalu cu un efectiv de 1500 deţinuţi,
• Peninsula (Valea Neagră) 6000 – 8500 deţinuţi;
• Capul Midia 500- 2500 deţinuţi (Sursa: Dicţionarul Penitenciarelor din România Comunistă).
• Pe lângă acestea mai erau două lagăre speciale: Eforie (300 de deţinuţi) şi Constanţa (Stadion, 400 de deţinuţi) şi lagăre auxiliare: Seimeni, Saligny, Medgidia, Basarabi sau Năvodari.

Read More

Tiraspolul ameninţă Chişinăul cu escadrila rusă de elicoptere

Posted by on 22 Iun, 2016 in Actualitate | 0 comments

Separatiştii de la Tiraspol beau din „cupa mâniei” în faţa unei iniţiative a ministrului Apărării de la Chişinău, Anatol Şalaru, scrie infoprut.

elicoptere-ruse

FOTO: paginaderusia.ro

Este vorba despre propunerea ca spaţiul aerian al Republicii Moldova să fie apărat în comun de către România şi Ucraina, veste care a stârnit isterie în rândul separatiştilor din stânga Nistrului.

Oleg Beliakov, șeful delegației transnistrene în Comisia Unificată de Control (CUC) a proferat chiar o ameninţare belicoasă concretă la adresa autorităţilor de la Chişinău, spunând că în regiunea transnistreană escadrila rusă de elicoptere este pregătită „drept răspuns la planurile Moldovei de a semna o înțelegere cu România și Ucraina”.

Read More

Povestea Regimentului 11 Siret, armata de elită care a fost victima unor cruzimi cumplite în războiul româno-maghiar

Posted by on 20 Iun, 2016 in Cultură și Istorie Românească | 0 comments

Conflictul armat dintre România şi Ungaria, petrecut în anul 1919, imediat după Marea Unire, este încă o filă „gri” din istoria neamului. Ţinută decenii de-a rândul departe de istoria oficială, povestea scoate la iveală numeroase drame. Erou al Primului Război Mondial, Regimentul 11 Siret a avut parte, în amintitul conflict, de furia extremiştilor maghiari.

646x404

FOTO: adevărul.ro

Undeva în partea dinspre Dunăre a oraşului Galaţi, în cartierul de blocuri Ţiglina 1, se află o stradă în formă de semicerc, care pare să copieze dispunerea radială a vechilor străzi din oraşul de altădată, dispărut sub povara bombardamentelor catastrofale din Al Doilea Război Mondial. Chiar dacă trece doar printre blocuri gri, construite în anii ’60 (când se punea şi piatra de temelie a combinatului siderurgic) strada are un farmec aparte, căci este mărginită de tei şi castani uriaşi, care o separă, ca o imensă cortină verde, de clădirile anoste din beton. Şi locurile care o mărginesc te atrag cumva, căci artera începe cu frumosul complex Ţiglina (câştigător acum câţiva ani al premiului naţional pentru arhitectură), continuă cu orăşelul copiilor (tocmai refăcut), trece razant pe lângă splendida Grădina Botanică, ajunge în (cândva) mirabila zonă „Francezi” şi îşi încheie parcursul pe un promotoriu dinspre Dunăre care-ţi deschide o splendidă vedere către fluviu şi către munţii Măcinului. Însă nu pentru a vă vorbi despre frumuseţea unei străzi a Galaţiului am pornit demersul de faţă. Scopul este acela de a vă spunem povestea unei excepţionale unităţi de elită a armatei române – Regimentul 11 Siret – care dă numele străzii şi care a fost parte a celor mai importante campanii militare româneşti desfăşurate în epoca modernă.

Cu batista pe ţambalul istoriei

Chiar dacă Regimentul 11 Siret n-a prins Războiul de Independenţă din 1877 – pentru simplu motiv că încă nu se „născuse” – de atunci încoace a fost în prima linie a tuturor marilor conflicte armate la care România a fost parte. Interesantă este şi „memoria selectivă” a istoriei în ceea ce-l priveşte. Dacă despre participarea ostaşilor regimentului la Primul şi Al Doilea Război Mondial s-au scris sute de mii de pagini (mai ales sub formă de memorialistică), despre două mari conflicte majore – numim aici războiul româno-bulgar din 1913 şi cel româno-maghiar din 1919 – s-a pus batista pe ţambal decenii de-a rândul, în spiritul deja ştiut al „omertei” din blocul socialist. „Ideologii comunişti au considerat că ar fi o mare eroare de imagine să se scrie în cărţile de istorie despre luptele dintre români şi „tovarăşii” bulgari şi maghiari, mai ales că la mijloc erau pretenţii teritoriale care şi în vremurile noastre încă mai agită spiritele. Aşa că s-a aruncat gunoiul sub preş, în speranţa că nu va îndrăzni nimeni să-l caute acolo”, este de părere profesorul de istorie Alexandru Tudor.

Cazarma unităţii militare se afla, până acum vreo opt decenii, chiar la strada căreia i-a dat nume, locul fiind identificat în prezent doar cu un momument simplu, din piatră, amplasat în apropiere de fostul notariat de stat (vizavi de parcul Viva). Cumva interesant este că monumentul – ridicat dintr-o colectă publică pe la 1915 – este pentru a marca războiul româno-bulgar din 1913, probabil cel mai ciudat conflict militar în care a fost implicată ţara noastră, dat fiind că am parcurs jumătate din teritoriul Bulgariei şi am fost la un pas să ocupăm Sofia fără să tragem vreun foc de arma. Pe perioada ostilităţilor au murit, totuşi, vreo 2.000 de soldaţi, însă niciunul ucis de inamic, ci de boala infecţioasă numită holeră.

Mărăşeşti, Mărăşti, Oituz

În cursul Primului Război Mondial, Regimentul 11 Siret a făcut parte din Armata a III-a română, care a pătruns în Transilvania, în 27/28 august 1916, pe valea Buzăului, ocupând timp de câteva zile teritorii importante, până aproape de Agnita. Până pe 25 septembrie purtase deja câteva bătălii importante, în decursul cărora a pierdut peste 2.000 de ostaşi, după care a primit ordin să se retragă spre Buzău şi Râmnicu Sărat. Urmează câteva săptămâni de lupte defensive crâncene cu trupele germane şi austro-ungare, răstimp în care regimentul ajunge la celebra linie Galaţi-Nămoloasa-Tecuci, pe care avea să o apere cu succes până la sfârşitul războiului. Între timp, Regimentul 11 Siret pierduse peste 8.000 de ostaşi, însă întărit cu noi trupe (inclusiv cu ardeleni) a participat şi la marea ofensivă din vara lui 1917, de la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz, unde se remarcă, steagul unităţii fiind decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”.

Continuarea aici

Read More

Bill Gates: ” Vaccinurile sunt cele mai bune forme de control al populației”

Posted by on 19 Iun, 2016 in Cioburi | 0 comments

Părinții au refuzat în mod continuu vaccinurile pentru copiii lor cu frica de ceea ce ar putea cauza. Cu toate că pentru unele boli mici ele pot fi necesare, a existat o împotrivire constantă din cauza fricii de substanțe chimice necunoscute care pot fi injectate copiilor. Bill Gates a spus acum că el crede că vaccinurile ar putea fi răspunsul la ambele probleme: de supra – populației și a încălzirii globale.

bill-gates-vaccine

FOTO: neonnettle.com

Vaccinurile sunt una dintre cele mai mari victorii de sănătate publică din istoria omenirii. Sunt mulți cei care le consideră necesare mai ales împotriva eradicării unor boli și reducerea incidenței infecțiilor cu boli cum ar fi poliomielita, difteria, rujeola, rubeola, rotavirus și multe altele.

Continuarea aici

Read More