Lamia, fiica lui Radu Beligan: Eu am vrut să mă botez. M-am regăsit în ortodoxie

Posted by on 24 Iul, 2016 in Cioburi | 0 comments

Lamia a povestit cum a trecut la ortodoxie, în 2009, atunci când s-a botezat într-un cadru foarte restrâns. Fiica lui Radu Beligan a explicat motivul pentru care nu a dorit să afle nimeni de această schimbare.

phpThumb_generated_thumbnail

FOTO: activenews.ro

”Inițial am fost botezată catolic. Eu m-am regăsit în ortodoxie. Eu am vrut să mă botez, adultă fiind, pentru că este cu totul altceva, e un angajament pe care tu îl faci. Nu am vrut să știe nimeni. Nu voiam să fiu tulburată în vreun fel”, a mărturisit Lamia pentru Antena Stars.

Florentina Fântânaru i-a făcut o caracterizare fiicei lui Radu Beligan, cea care a descoperit ”iubirea care nu se termină niciodată”.

Continuarea aici

Read More

Legiunea militară română a fost singura spaimă a bolșevicilor din Siberia, între anii 1918 – 1920

Posted by on 14 Iul, 2016 in Cultură și Istorie Românească | 0 comments

Lumea nu cunoaște o epopee a ostașilor români transilvăneni, care au dezertat din armata austro-ungară, când România a intrat în războiul de eliberare a Ardealului din 1916. Voluntarii ardeleni au fost preluați de armata țaristă și integrați în Armata Regală română. Alți voluntari au preferat după ”trădarea” păcii de la București din mai 1918, sub patronajul germanofilului Alexandru Marghiloman, să se implice în luptele cu bolșevicii din Rusia cuprinsă de revoluție. ”O Anabasis românească”, aşa a denumit istoricul român Constantin Kiriţescu această campanie fără egal în istoria militară românească. Paradoxal, despre eroismul unei legiuni românești care a stăpânit Siberia, între 1918 – 1920, s-a scris extrem de puțin. Sursele sunt doar memoriile unor foști ofițeri implicați în lupte ca sublocotenentul Simion Ghișa sau ofițerul Elie Bufnea. Istoricul Cristian Negrea a scris un amplu material științific despre eroismul de legendă al corpului militarilor români, pe care bolșevicii l-au botezat „Dikaia divizia”, adică divizia sălbatică. Numele oficial a fost Corpul voluntarilor români din Siberia sau Legiunea română de vânători transilvăneni-bucovineni din Siberia, după numele strămoşilor romani și a luptat sub comanda Corpului Militar Cehoslovac, care cuprindea trei divizii care în 1918/1919 a fost vârful de lance împotriva bolșevismului până ce s-au retras prin Vladivostok către casă și pactizând cu bolșevicii, lăsându-i pe români în ariergardă, ce au repurtat strălucite victorii de au uimit lumea. Ardeleanul din Apuseni, Simion Ghişa, ne-a lăsat o excelentă carte de memorii ”Luptele românilor cu bolşevicii în Siberia, 1918” apărută în 1930, în care se evidențiază o istorie eroică puțin cunoscută astăzi.

clip_image-004colonel

FOTO: napocanews.ro

Revoluţia democrată din martie 1917 şi instalarea guvernului social-democratului Kerenski a ajutat formarea primului corp de voluntari transilvăneni şi bucovineni, dar odată ce bolșevicii sprijiniți de germani și austrieci au preluat puterea, iar în Ucraina s-a instalat un guvern marionetă a Berlinului, românii ardeleni și bucovineni s-au înrolat în armata aliaților coordonată de misiunea militară franceză. Simion Ghișa cu alți camarazi străbate toată Ucraina și zona Volgăi, căzând de câteva ori prizonier la bolșevici. Cu greu ajunge la Celiabinsk unde se înrolează în legiunea românească, subordonată francezilor. E interesant de observat că toată floarea tineretului și intelectualității Rusiei erau de partea albgardiștilor. La bolșevici treceau doar tâlharii și minoritarii, care impuneau un regim al terorii. Orașele eliberate de albgardiști sau cazaci erau oaze de normalitate. Populația rusă îi aștepta cu flori și alimente, precum și cu cruci sau multă speranță, pe eliberatorii români, cehi, francezi sau sârbi. Când erau reocupate de bolșevici, comitetele revoluționare formate din chirchizi, turkmeni, gruzini, evrei sau chinezi executau sălbatic populația civilă. Chinezii erau folosiți de comisarii bolșevici ca și călăi, executând cu barda pe rușii care mergeau la moarte cântând cântece patriotice sau religioase. Rușii erau uciși de bolșevici ca și mieii, multe vieți încheindu-se mucenicește cu rugăciuni către Hristos. Rusia bolşevică încheiase pacea de la Brest-Litovsk cu Puterile Centrale, pentru a fi liberi să-i înfrângă pe albgardiști. Toată Rusia sudică și Siberia era cu opoziția albgardistă, cu sotniile căzăciști, dar bolșevicii finanțați de nemți și băncile americane au reușit să înfrângă rezistența rusă creștină. Cristian Negrea surprinde lupta românilor din Siberia într-un interesant articol: „Ideea aliaţilor era trecerea tuturor voluntarilor, de toate naţionalităţile, pe frontul francez, la fel cum s-a reuşit în 1917 trecerea a 1800 de voluntari cehoslovaci prin portul Arhangelsk. Dar Lenin se opunea categoric, la cererea germanilor. Aşa că o nouă idee se înfiripa, cea de reconstituire a frontului oriental din armatele ruşilor albi la care să se adauge şi contingentele naţionale ale voluntarilor, după ce ruşii albi îi vor învinge pe bolşevicii care trădaseră cauza aliată, mai mult, pactizaseră cu austro-germanii oferindu-le accesul la grânarul ucrainean şi la rezervele de minereuri ruseşti. Voluntarii români s-au organizat cum au putut, beneficiind de suport din punct de vedere al subzistenţei şi aprovizionării de la corpul cehoslovac, mult mai bine dotat şi aprovizionat. Românii îşi organizează primele două regimente, „Horia” şi „Alba-Iulia”, bine înzestrate, inclusiv cu câte un tren blindat fiecare, şi au început organizarea celui de-al treilea regiment, „Mărăşeşti”. Comandant militar al corpului este numit colonelul ceh Kadletz, dar se aflau în subordinea Consiliului Naţional Român (constituit la 3 august 1918) condus de Voicu Niţescu. Motivul pentru care un colonel ceh a fost numit la comanda corpului românesc nu trebuie să ne mire. În primul rând, corpul român depindea din punct de vedere al aprovizionării de cel cehoslovac, mult mai bine organizat şi mai numeros, datorită demersurilor lui Masaryk şi trecerii acestuia pe lângă autorităţile ruseşti antibolşevice din regiune şi sprijinului direct al misiunilor aliate din Siberia, dar şi a sprijinului de care s-a bucurat în trecut în rândul autorităţilor ţariste şi mai apoi a celor ale lui Kerenski. Românii se adunau tot mai mulţi în punctele de concentrare de la Samara, Celeabinsk, Irkutsk şi Vladivostok. Îşi formează regimentele independente, sub steag naţional, şi intră în misiune. Încă de când erau parte a corpului ceh, românii voluntari au luat parte la primele lupte împotriva bolşevicilor. Acum, ca şi corp naţional şi independent, li se dau misiuni specifice, iar cea mai mare răspundere era paza căii ferate a transsiberianului, artera de care depindea existenţa armatelor naţionale şi a celei populare a ruşilor albi din Siberia. Voluntarii români cu sediul la Kinel sunt poziţionaţi până aproape de Ufa, şi resping prin luptă atacurile bolşevice. În apropiere de Ufa, un atac puternic bolşevic reuşeşte să rupă legătura pe calea ferată dintre frontul de pe Volga şi cel interior, dar după o zi de luptă, beneficiind şi de ajutorul unui corp cehoslovac, legătura este refăcută. Unităţi româneşti sunt trimise în urmărirea bandelor bolşevice în pădurile din împrejurimi pe care le risipesc, punându-le în imposibilitatea de a mai ataca calea ferată. La Celiabinsk, trupa cea mai puternică şi mai bine organizată este cea românească. Treptat, în paza şi stăpânirea lor intră întreg oraşul. Fabrica de oţel, depozitele militare, administraţia financiară, gara, podurile de cale ferată, clădirile publice, lagărul de prizonieri, toate sunt păzite şi apărate de români. Chiar şi clădirea în care se află statul major rus este păzită de voluntari români. Instrucţia recruţilor ruşi se face de către români, la fel şi străzile oraşului sunt patrulate zi şi noapte de voluntarii români. Doar garnizoana Celiabinskului este rusească, pe motiv de orgoliu, deoarece aici este instalat comandamentul suprem al armatelor naţionale. Dar practic întreaga forţă militară este în mâna voluntarilor români. Necesitatea apărării Transsiberianului a făcut ca românii să-şi extindă mai mult raza de acţiune, cuprinzând în stăpânirea lor şi oraşele Kurgan şi Petropavlosk, în răspunderea lor revenind 700 de verste (aproape 1200 de kilometri) din calea ferată transsiberiană. Comandanţi (primari) ai celor două oraşe sunt numiţi locotenent doctor I. Sabo (pentru Kurgan), iar pentru Petropavlosk locotenent Cornel Vaida, cu puteri discreţionare. Impresionat de disciplina şi combativitatea voluntarilor români, comandantul brigăzii ruse spunea: dacă Rusia ar dispune numai de două divizii româneşti, acestea ar valora mai mult decât douăzeci de divizii ruse şi regimul bolşevic ar aparţine deja istoriei”.

646x404-5-480x300

FOTO: napocanews.ro

Simion Ghișa ne-a lăsat amintiri memorabile despre Irkutsk sau Omsk, capitalele Siberiei ”albe”, unde încă funcționau teatrele, iar magazinele erau bine aprovizionate. Rușii susțineau forța militară aliată internațională împotriva bolșevicilor. Albii au pierdut lupta cu bolșevicii doar pentru că au fost trădați de cehi, iar forța expediționară americană prefera să meargă la cinematograf decât să lupte împotriva bolșevicilor. Rușii i-au iubit și apreciat pe cei 4000 de ostași români din Siberia care au apărat Transsiberianul pe o porțiune de 1000 kilometri. Un pluton de ostași români bătea un batalion de bolșevici. Partizanii bolșevici prinși de români erau spânzurați de stâlpii de telegrafi pe toată linia Transsiberianului controlată de ardeleni. Oferim câteva extrase din jurnalul de operaţii păstrat şi predat de către locotenentul Elie Bufnea la Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia şi apărute în premieră anul trecut într-un album intitulat „Corpul Voluntarilor Români din Siberia 1919, septembrie, 23, la ora 14.30 a sosit în Taişet detaşamentul sub conducerea lt. Moga, care a fost plecat în 10 septembrie în expediţie. După cum raportează lt. Moga… în 14 septembrie detaşamentul se împarte în două companii şi jumătate, 2 mitraliere, 3 cazaci pleacă din Buzicanovo prin satul Klinci, Djoghin, la Tremina, o jumătate de companie, 1 puşcă mitralieră, 3 cazaci, pleacă din Buzicanovo prin satul Klinci, Lagaşet la Cernigaşet. În 15 septembrie 1919 detaşamentul din Cernigaşet, prin satul Cercet soseşte la Tremina la orele 12. Aici s-au primit ştiri că bolşevicii sunt în două grupe, una sub conducerea lui Bici, iar a doua sub conducerea lui Gruzin… Auzindu-se în Cercet că conducătorul bolşevicilor Bici, în zilele de 15 – 16 sept. s-a aflat în sat după vite, producte şi oameni, şi se spunea că el este ascuns în apropierea satului Cercet s-au trimis din Cercet în toate direcţiile mai multe grupe. Patrula ofiţerească, la care s-a cerut şi sublocotenentul Roşca, a fost prins pe conducătorul Bici la hutarul Pepel. Patrula s-a reîntors cu el la Cercet. Pe drum însă patrula aceasta cu Bici a fost atacată de o grupă de 20-25 de bolşevici, care trăgând salve a împuşcat pe soldatul Ciocală Svetazar şi vânătorul Bota Petru, ambii de la compania de mitraliere, iar răniţi au fost de partea noastră sublocotenentul Roşca Alexandru şi vânătorul Epureş Ioan, de la compania de mitraliere. Într-aceasta Bici le-a fost scăpat, însă ajutorul de 2 plutoane care le-a sosit la timp din Cercet, l-a prins iarăşi şi apoi toţi se întorc la Cercet, după ce bolşevicii au fost împrăştiaţi. În 19 septembrie 1919, întreg detaşamentul la oarele 6 dimineaţa a plecat din Cercet la Tremina, unde a fost cantonament, iar la oarele 17 s-au înmormântat morţii noştri, vânătorul Bota Petru şi vânătorul Ciocală Svetazar. În 20 sept.1919, la oarele 6 dimineaţa întreg detaşamentul pleacă spre Buziranovo, puţin înaintea satului Klinci, detaşamentul este atacat de banda roşilor de sub conducerea lui Savinovski Ivan, care însuşi cade mort, iar banda lui e împrăştiată. Din partea roşilor 8 morţi şi mai mulţi răniţi. De la noi e rănit uşor vânătorul Ianuţescu din compania a 2-a, după aceea detaşamentul soseşte la Buzikanovo unde cantonează…”

Albgardiștii au pierdut luptele și pentru că erau rivalități între generalii țariști ruși. Celebrul Denikin de pe Volga nu dorea ca amiralul Kolceak de la Omsk să-i bată pe bolșevici și să ajungă înaintea lui la Moscova, deci nu l-a ajutat când a fost încolțit de bolșevici cu o cotraofensivă, Kolceak a fost asasinat cu voia misiunii militare franceze care l-a predat oamenilor Moscovei. Pe de altă parte, atamanul Semionov plătit de japonezi îl ura de moarte pe Kolceak și dorea o republică siberiană autonomă. Lipsa unității de acțiune a albilor și orgoliilor, completată de trădarea forțelor occidentale a dus la pierderea războiului cu bolșevicii. Românii s-au acoperit de glorie în bătăliile din Siberia, de la Șeragul și Kuitun. Propaganda bolșevică nu a prins nici măcar la un singur solddat român din cei 4000 de voluntari, față de cei ai rușilor albi, cehilor, sârbilor sau letonilor. Românii credeau în Hristos și au jurat credință Regelui Ferdinand. Istoricul Cristian Negrea a surprins eroismul românilor: ”Corpul român deţinea spre pază sectorul Reşoti – Taişet – Zamzor – Suetiha – Razgon, având în linie două batalioane, Horia şi Mărăşeşti, o companie de pionieri, un escadron de lăncieri (cavalerişti), o companie de stat major şi două trenuri blindate, cam 3000 de baionete. La Irkutzk staţiona un batalion de rezervă şi centrul de triere pentru voluntari. Întrebarea persistă de ce românilor li s-a dat doar un sector intern, dar răspunsul apare chiar în documentele comandamentului cehoslovac, care menţionează că românii au fost până acum trupa pe care s-a putut conta cu încredere în cazul menţinerii sau restabilirii ordinii interne împotriva partizanilor sau potenţialelor revolte din oraşele de garnizoană. Disciplina lor era admirată de localnici, care ezitau să se alăture unei revolte provocate de agitatori bolşevici în oraşele de garnizoană româneşti. Voicu Niţescu, comandantul român al corpului, menţionează astfel de cazuri, când zvonurile unei revolte iminente ajungeau la ei, românii instalau mitralierele în punctele cruciale şi ieşeau în patrule numeroase prin oraş, în pas cadenţat, zi şi noapte, şi lucrurile se linişteau de la sine. Iar acum, Armata Roşie se apropia de corpul românesc rămas în ariergardă. La sfârşitul lui ianuarie 1920, trenul blindat „Mărăşeşti” românesc şi „Kurganetz” cehoslovac, cedat românilor, sunt în gara Şeragul, împreună cu batalionul românesc „Mărăşeşti”, escadronul de lăncieri un detaşament din compania de pionieri. Restul se află mai la răsărit, la Kuitun. La sudul căii ferate sunt mici avanposturi, două companii mai la vest, pe calea ferată şi o alta pe direcţia nord-estică a gării, pe o cărare ce leagă Şeragul cu şoseaua. La nord de gară, în satul Traktovaia, un batalion cehoslovac. Poziţiile sunt întărite de imensele troiene de zăpadă greu de trecut. Spre Şeragul avansează diviziile 27 şi 30 din armata a 5-a bolşevică, fiecare cu câte 9 batalioane de infanterie, trei escadroane de cavalerie şi ceva artilerie. Mai au un batalion de cale ferată şi două trenuri blindate. Avangarda e formată din două regimente de câte trei batalioane fiecare, trei escadroane de cavalerie şi cele două trenuri blindate, aproximativ 3000 de combatanţi. La 3 februarie 1920, avangarda bolşevică ajunge cu capul coloanei la halta Azei, câţiva kilometri de Şeragul. Plutonierul Rus Crăciun este trimis în recunoaştere în pădure în fruntea unei patrule de călăreţi din escadronul de lăncieri, pentru a supraveghea halta. Instalează un post de observaţie, dar decide să continue recunoaşterea în fruntea a 11 lăncieri. Se împotmolesc în troiene şi sunt surprinşi de bolşevici. Patru dintre ei cad în luptă, restul sunt luaţi prizonieri şi torturaţi pentru a da informaţii despre efectivele şi dispunerea românilor. Plutonierul Rus Crăciun şi camarazii săi refuză să vorbească şi sunt spintecaţi de baionete. Primele jertfe ale românilor în lupta cu armata roşie regulată vor fi în curând răzbunate. Se lasă noaptea de 3 spre 4 februarie 1920 peste gara Şeragul. Majoritatea soldaţilor se adăpostesc în vagoanele trenurilor blindate pentru a se încălzi şi proteja de muşcătura gerului pe lângă sobele de tinichea. Într-unul dintre vagoane, sergentul Hodiş tărăgăna din fluier un cântec din Bihor, când primele gloanţe încep să şuiere. Santinela de lângă vagon, Alexandru Hopşitar, cade fulgerat. Bolşevicii s-au strecurat în cursul nopţii pe şosea până la satul Traktovaia, de unde cehoslovacii s-au retras fără să-i anunţe pe români, descoperindu-le flancul drept şi îi atacă pe români prin surprindere, siguri de victorie. Dar românii reacţionează rapid. Coboară de-a valma din vagoane, de la căldura relativă a sobelor de tinichea, împrăştiindu-se în lanţuri de trăgători, sub comanda autoritară a ofiţerilor. Grindini de gloanţe se întretaie deasupra troienelor îngheţate. Trăgătorii români formează un semicerc de fier şi foc în faţa inamicului. „Când de pe linia avanposturilor se auzi repetat: Pe ei, feciori!…, linia voluntarilor se ridică în strigăte nebune şi năvăli înainte. Mâinile s-au ferecat pe arme şi omul cu baioneta sunt dintr-o bucată. (…) … voluntarii trec totuşi nestăviliţi înainte peste linia de unde îi împroşcase focul şi plumbul. Pete mari de sânge murdăresc albul zăpezii alături de cadavre aproape îngheţate, iar drumul de retragere al inamicului e semănat cu arme şi cu luptători bolşevici muribunzi.” (Elie Bufnea – Cruciaţi, tirani şi bandiţi). Ordin de zi pe unitate: „Neluând în seamă situaţia foarte complicată care s-a creat prin faptul că o unitate aliată fără prevenire a părăsit poziţia de pe flancul drept al ordinii de luptă (reg 12 cehoslovac) în acţiuni de noapte, unităţile de mai sus şi-au îndeplinit tema de luptă dată lor, ireproşabil şi cauzând bolşevicilor pierderi foarte serioase, în deplină ordine s-au întors în eşaloane, la gara Kuitun, unde din nou au avut parte de luptă.” Într-adevăr, lupta a continuat la Kuitun, prin poienile din taigaua de la sud de calea ferată şi de-a lungul acesteia, iar aici au intrat în acţiune tunurile şi mitralierele de pe trenurile blindate „Horia”, „Mărăşeşti” şi „Kurganetz”. După respingerea cu pierderi grele a bolşevicilor, românii aruncă în aer uzina de apă, cantoanele, semafoarele, calea ferată pe o distanţă apreciabilă, incendiază sutele de vagoane părăsite, apoi se retrag spre est după o victorie deplină. În ziua următoare, un grup de bolşevici încearcă să se apropie fluturând steaguri albe. Sunt goniţi cu mitralierele, dar insistă, trimiţând doi delegaţi pentru armistiţiu. Colonelul Kadletz, un ceh ajuns prin forţa împrejurărilor să comande câteva mii de soldaţi români, a ajuns mai român decât mulţi alţi români. Delegaţilor bolşevici care cereau armistiţiu, le-a răspuns ferm: „Legiunea Română de Voluntari Transilvăneni – Bucovineni este parte integrantă a armatei regale române, cu care după câte ştim, sunteţi în stare de război. În această situaţie, noi, aici în Siberia, nu înţelegem să încheiem cu dvs nici un fel de armistiţiu, pentru că nu vrem să jignim trupele româneşti care luptă pe linia Nistrului! Adresaţi-vă pentru armistiţiu cehoslovacilor!” Şi i-a expediat la Statul Major Cehoslovac al diviziei a III-a, singura rămasă mai în urmă, în gara Zima. Armistiţiul se încheie şi prevede o distanţă minimă de 50 de kilometri între voluntarii care se retrag şi bolşevicii care avansează, iar voluntarii se vor abţine de la distrugeri asupra căii ferate. La vreme aceea, generalul Janin, comandantul suprem al trupelor aliate din Siberia, telegrafia să întrebe dacă mai există trupele române!Cum era firesc, voluntarii români au fost păstraţi în ariergardă până la sosirea în Transbaikalia, de acolo la Vladivostok. Era normal, realizaseră ceea ce nu au reuşit 35000 de cehoslovaci, 10000 de polonezi sau alte trupe. Trei mii de români au respins două divizii bolşevice silindu-le să ceară armistiţiu, câştigând astfel calea liberă pentru întreg corpul de voluntari aliat, precum şi respectul tuturor aliaţilor, chiar şi pe cel al inamicilor” (Luptătorii români din Siberia, 2 august 2011, Blogul lui Cristian Negrea).

Legiunea Românească se retrage, prin Vladivostok cu vapoarele puse la dispoziție de aliați, în țară, după ce au distrus trenurile blindate ”Horia” și ”Mărășești”. Șeful Misiunii românești maiorul V. Cădere îi așteaptă și le promite că patria le va fi recunoscătoare pentru eroismul lor. Când ajung la Constanța, voluntarii ardeleni sărută pământul țării. Regele Ferdinand le ține un discurs frumos și le spune să facă cereri de a se înscrie în armata română. Simion Ghișa e încadrat la o unitate din Basarabia, el pierduse gradul de ofițer în urma certurilor cu cehii și albii din Siberia. Încearcă să obțină la ministerul de război din București o audiență la ministru să se reabiliteze. Nu e primit, liberalii aveau alte preocupări, nu să le dea satisfacție eroilor români ardeleni din Siberia. Deși sublocotenentul Simion Ghișa a primit de la misiunea aliată franceză gradul de locotenent, are surpriza ca ministerul de război să nu-l recunoască și să dea înapoi solda aferentă gradului în valoare de 10.000 lei. După circa un an de zile în 1921 e dat afară din armata română, ca să aibă locuri călduțe pilele de cafenea ale guvernanților liberali de la București. Simion Ghișa demoralizat se reîntoarce în Munții Apuseni la brad ca simplu țăran. Nu le spune părinților, moți din Munții Apuseni că recunoștința statului român că lupta pentru unire și libertate împotriva bolșevicilor a fost răsplătită cu demobilizarea și uitarea.


Read More

10 iulie – Martiriul Nicoletei Nicolescu – torturată şi arsă de vie la crematoriul din Bucureşti

Posted by on 10 Iul, 2016 in Cultură și Istorie Românească | 0 comments

Cum a fost asasinată comandanta Cetăţuilor de Fete Legionare  (cf. „Martirii ne veghează din ceruri” de Nicolae Niţă). Torturată, violată şi apoi trezită din nesimţire şi conştientă, Nicoleta a fost aruncată în flăcările crematoriului.

Nicolet1

Arestată împreună cu multe alte camarade din Cetăţui în 1938, fusese schingiuită în beciurile Prefecturii Poliţiei Capitalei luni de-a rândul, în chipul cel mai crud. Roata morţii se învârtea sârguincios; veşti tragice soseau din ţara întreagă despre cei cuminecaţi în credinţa lor pe drumul cu Arhangheli.

Şi, într-una din zilele lunii Iulie, vestea uciderii Nicoletei şi cruzimile la care a fost supusă în ultimele clipe de viaţă ale ei, străbătu ca fulgerul toată suflarea românească. Secretul acestei tragedii, n-a putut fi păstrat. Până şi brutele asasine s-au cutremurat de zelul de neînvins al credinţei Nicoletei. Într-o celulă de la subsolul Prefecturii, cu oasele zdrelite, cu pieptul tăiat măcelăreşte ca să i se ia viaţa grabnic, eroina îi înfruntase aprig pe temnicerii şi schingiuitorii ei, refuzând să moară repede, aşa cum sperau ei. Încă mai respira şi cuţitele negre banditeşti, cu lame groase, îi sfârtecau trupul încăpăţânat să rămână pe viaţa asta, încăpăţânat să mai respire încă, până la ultimul strop de viaţă. Imagine dantescă de care gâzii cei fioroşi s-au îngrozit… Aruncată apoi pe podeaua unei camionete-dube, între lopeţi şi târnacoape îngropătoare de alte vieţi tinere în pădurea Pantelimon, fusese transportată la Crematoriu.

– Nu moare mă! Nu moare!… Nu vrea să moară!…

În spatele Crematoriului, maşina se opri. Undeva mai pe dreapta, o uşă dosnică ce duce în incintă. Mecanicul de serviciu Ion Cerchez o deschise:

– Actele de…

– Care acte? – îi tăie repezit întrebarea unul din agenţi. N-are nevoie dă ele un’ să duce… Cară-te…

– Da, dar ştiţi, corpul trebuie înregistrat…

Read More

Adio, ”Ținutul Secuiesc”! Toate memorandumurile pentru autonomie au fost anulate definitiv în instanţă

Posted by on 5 Iul, 2016 in Cioburi | 1 comment

Toate memorandumurile pentru autonomie adoptate de consiliile locale din Harghita au fost anulate de instanţă, după ce prefectul judeţului a câştigat toate cele 42 de procese intentate administraţiilor locale.

tinutul_secuiesc

FOTO: news25.ro

Potrivit datelor furnizate de Instituţia Prefectului-judeţul Harghita, citate de Agerpres, 42 de consilii locale au adoptat, începând cu 2014, memorandumuri adresate Guvernului şi Parlamentului României prin care solicitau organizarea unui referendum în vederea înfiinţării unei regiuni autonome denumite ‘Ţinutul Secuiesc’, cu statut propriu şi cu limba maghiară recunoscută ca fiind oficială. Dintre acestea, trei sunt municipii – Miercurea Ciuc, Gheorgheni şi Odorheiu Secuiesc, trei oraşe – Cristuru Secuiesc, Băile Tuşnad şi Vlăhiţa şi în restul cazurilor este vorba de comune.

Prefectul de Harghita a atacat în instanță toate hotărârile consiliilor locale

Toate cele 42 de hotărâri ale consiliilor locale au fost atacate în instanţa de contencios administrativ de prefectul judeţului, Adrian Jean Andrei, şi au fost anulate definitiv de Curtea de Apel Târgu Mureş.

Prefectul Harghitei a declarat presei că toate aceste demersuri au încălcat legile şi Constituţia României, fiind considerate de instanţă ilegale întrucât teritoriul ţării este organizat administrativ în comune, oraşe şi judeţe. De asemenea, magistraţii au arătat că orice astfel de demers contravine articolului 13 din Constituţie, care stabileşte că limba oficială a ţării este limba română şi că problema înfiinţării unei alte unităţi administrativ teritoriale decât cele reglementate de Constituţie nu poate fi pusă în discuţie în cadrul unui referendum local, ci numai în cadrul unui referendum organizat în condiţiile legii fundamentale, pentru revizuirea Constituţiei sau, eventual, a unui referendum naţional organizat de preşedintele României, cu consultarea Parlamentului.

Adrian Jean Andrei a subliniat faptul că, şi pe viitor, orice astfel de demers va fi atacat în instanţă şi va avea aceeaşi soartă ca cele 42 de documente anulate.

Recent, prefectul a câştigat şi un proces intentat Primăriei Miercurea Ciuc pentru ca indicatoarele rutiere din oraş să fie inscripţionate, potrivit legii, mai întâi în română şi apoi în maghiară, nu invers, cum se întâmpla până acum, decizia Curţii de Apel Târgu Mureş fiind definitivă.

„Este clar că orice astfel de demers viitor va avea aceeaşi soartă, existând deja autoritate de lucru judecat. De aceea, luând în considerare prerogativele conferite de Constituţia României şi de lege, respectiv atributul de garant al respectării legii la nivelul judeţului, acţiunile mele vor viza şi în continuare o poziţionare corectă, pe coordonatele şi în perimetrul intereselor generale în profil teritorial ale Guvernului şi statului român”, a declarat prefectul Harghitei, Adrian Jean Andrei.

Read More

SURA și HAARP- armele meteo cu care se manipulează vremea au fost activate?

Posted by on 2 Iul, 2016 in Cioburi | 1 comment

Vijeliile care au răvășit România și Europa de Est în ultimile săptămâni, un semn că cineva folosește arma meteorologică.

Ploi masive, inundații, vijelii, grindină, tornade, fenomene meteorologice extreme caracterizează în ultima vreme clima europeană, mai ales cea din partea de centru și de est a Europei. Aceste fenomene meteo extreme, necaracteristice climei noastre par a fi nimic altceva decât niște provocări și modificări artificiale ale factorilor climatici.

Antene2

FOTO: dezvăluiri.ro

În urmă cu mai mulți ani, în media au apărut informații legate de inventarea unor dispozitive menite să modifice din punct de vedere meteorologic clima din anumite puncte de pe glob. Informațiile respective au fost trecute cu vederea de publicul larg, dar se pare că acum avem de-a face cu o sumbră confirmare.
Rapoarte ale CIA ( Agenția Centrală de Informații a statului american) și FSB ( Serviciul Secret al Federației Ruse) au scos la iveală acuze reciproce aduse de ambele super-puteri, acuze ce vizează activarea și direcționarea către anumite zone din Europa a sistemelor de control, producere și manipulare a fenomenelor meteo extreme. Ambele super-puteri, SUA și Rusia au în dotare arme meteorologice, cea americană denumindu-se HAARP (Programul de Cercetare Aurorală Activă de Înaltă Frecvenţă) și este o anexă a Iniţiativei de Apărare Strategică, “Star Wars”. Acționând din afara atmosferei, arma este considerată a fi de distrugere în masă, fiind capabilă să destabilizeze sistemele agricole şi ecologice din zonele vizate. Rușii la rândul lor posedă un sistem tehnic aproape similar cu cel american, dar se pare că mult mai puternic. SURA este numele armei meteo rusești și este este folosit „cu succes” de peste 20 de ani.

Arme cu tehnologie super-avansată

Ambele arme, și cea americană și cea rusească au la bază sisteme tehnice ce pun în practică  principii elementare ale radio-fizicii. Efectul generării radiațiilor de joasă frecvență în timpul modulării curenților ionosferici, denumit pe scurt „Efectul Ghetmantev”, stă la baza ambelor sisteme. Combinând elemente și efecte ale radiațiilor de joasă frecvență în ionosferă și cele ale radiațiilor induse în magnetosferă, aceste arme pot provoca (pe lângă modificarea din punct de vedere meteorologic a vremii) și cutremure de pâmânt.
În lume se cunosc doar trei asemenea amplasamente ale acestui gen de arme. Una din locațiile stațiilor HAARP este în Alaska, la o distanţă de 400 de km de la Anchorage, în baza militară Gakhona. Aici există „o pădure” de antene de 25 m înălţime. Baza militară  este păzită de patrule înarmate a puşcaşilor marini, iar spaţiul aerian deasupra bazei este închis pentru toate tipurile de avioane civile şi militare.
Cel de-al doilea amplasament american este în Norvegia (la Tromso).
SURA se află amplasată în orășelul Vasilsursk,  la 100 de km de Nizhniy Novgorod în Rusia.

Radiațiile electromagnetice – generate și manipulate în cel mai letal mod

Din punct de vedere constructiv aceste arme sunt compuse dintr-o rețea de sute sau chiar mii de antene cuplate la niște emițătoare-generatoare de joasă frecvență. Specificațiile armei rusești SURA, mai puternică decât cea americană constau în următoarele: gama de frecvenţe de instalare este de 4,5 la 9,3 MHz. Facilitatea de difuzare constă din trei emiţătoarele de 250 kW şi o antenă dipol cu 144 de bare vibratoare incrucișate, cu dimensiuni de 300 m x 300 m. În centrul de intervalul de frecvenţă de funcţionare (4,5 – 9,3 MHz), amplificarea este atinsă în jurul 260 MW(~ 24 dB), energie radiată efectivă (PER) a instalatiei este de 190 MW (~ 83 dBW).
În urmă cu câțiva ani, meteorologul american Scott Stevens a acuzat Rusia ca fiind în spatele anumitor activități care ar putea afecta activitatea atmosferică.
Stevens a subliniat că specialiștii militari ruși au fost în spatele „furiei” uraganului Katrina care a devastat New Orleans. Potrivit lui, Rusia a îmbunătățit în secret echipamentul pentru a provoca un impact negativ de condiţiile meteo şi astfel revenirea la epoca sovietică a războiului rece.

Coincidență sau nu, cel puțin din punct de vedere constructiv și dintr-o analiză vizuală simplă, o asemenea construcție (pădure de antene!!) se află chiar pe malul Mării Negre, pe plaja Corbu! Putem să ne gândim la orice mai ales că oficialii nu au spus niciodată ce anume se ascunde acolo, în spatele acelei păduri de antene păzite strașnic de militari înarmați până în dinți.

Read More